Sunt o iubitoare de mirosuri frumoase. Bine, n-am întâlnit încă oameni care să nu fie. Acum, ce mi se pare mie frumos nu e obligatoriu să fie pe placul oricui, pentru că, nu-i așa, gusturile nu se discută. Dar sigur că mai toți ne ghidăm după niște reguli atunci când ne alegem parfumul.
Primul meu flacon cu aromă mirositoare pe care mi-l amintesc și pe care l-am folosit ani la rând a fost Vanderbilt. Eram studenta. Mi l-a recomandat o prietenă, a spus că l-a mirosit și a dus-o cu gândul la mine. L-am luat. Sticluța mică plină de colonie gălbuie pe care purtam în geantă îmi părea, precum cavalerii veniți să salveze prințesele răpite de zmei sau balauri în basmele românilor. Flaconul de Gloria Vanderbilt îmi devenea aliat în zilele în care plecam în grabă și uitam de parfum. Interiorul mașinii mele se impregna cu arome discrete orientale de iasomie și scorțișoară, iar pielea mea îmi aducea toată ziua iz de vanilie și ananas în simțuri. Nu-i un parfum scump, așa cum nici merele nu-s scumpe, dar din toate fructele din lume, dacă ar fi să aleg unul singur l-aș alege pe el. Pe măr. Parfumul mi l-am recumpărat acum, din nostalgie, după mulți ani de la recomandarea prieteni mele, când l-am găsit pe elefant.
Bineînțeles că de-a lungul timpului mi-am adăugat în ”portofoliu” o mulțime de alte variante de parfumuri. Am avut mereu niște criterii după care m-am ghidat în alegerea lor și n-am dat niciodată greș: Continue reading Cum stiu ca mi se potrivește un parfum
– Tu în ce lună ești?
Nu-i ca și cum n-am avut niciodată un fier de călcat. Din contră. Am două mese profesionale de călcat, sunt în atelier. O vreme am mers acolo cu hainele din casă să le calc. Până m-am săturat de drumul ăsta și am renunțat. La călcat. De tot. Aproape de tot, că sunt chestii pe care nu le poți îmbrăca necălcate, oricât de frumos le-ai usca.
Dap, nici n-a început bine anul și noi ne gândim la vacanța de vară. Anul acesta vrem să mergem în Spania, la Mediterană. Se împlinesc 10 ani de la ultimul nostru concediu petrecut acolo, așa că ar fi cazul să revenim.
Din respect pentru cele 55 kg pe care le am (dar nu se văd din cauza altor 15 kg care le acoperă) mi-am făcut abonament și la sala de fitness.
Dacă ieri, când a fost vijelie și frig, l-am lăsat pe Sorin să dea zăpada (și să-și recupereze orele lipsă de la sala de sport), azi am ieșit bine echipată la zăpadă. S-o dăm, s-o admirăm, s-o fotografiem și să ne bucurăm de ea.
E liniștea din dimineața primei zile de lucru pe anul acesta. Am ales să începem pe 4 ianuarie pentru că pe 3 ia startul toată lumea și e minunat să știi că tu ai o zi în plus de vacanță. Senzația aia de luni seara când știi că nici marți nu te duci la lucru, e neprețuită. Bine, poți spune și că ai pierdut startul, dar să nu divagăm.