O viata intre bloc si curte

M-am născut într-un sat din județul Brăila și-am locuit acolo cu părinții până la 4 ani, când tata, om cu scaun la cap și cu  aspirații mari pentru copiii lui, s-a angajat la Combinatul de Oțeluri speciale din Targoviște și-am plecat cu toții la oraș. La oraș ca la oraș, dar am plecat din casa noastră mare, cu o curtea frumoasă, plină de flori și ne-am trezit într-un apartament de bloc cu trei camere și fără balcon. De la 4 pana la 18 ani casa noastrăa fost la bloc în Targoviște. Norocul nostru a fost că am schimbat repede apartamentul fără balcon cu unul mai spațios și cu  terasă (era un nenorocit de balcon căruia noi îi spuneam terasă).

În blocul ăsta nou în care ne mutasem, erau 20 de apartamente și 44 de copii. Nu glumesc! Numai pocăiții de la parter aveau 8 :D . Cu toții eram apropiați ca și vârstă și ne jucam împreună, mergeam la școală împreună, duminica mergeam la cinema și apoi, invariabil, la cofetărie. Nu mergeam toți de fiecare dată, dar un grup de 10-12 tot se strângea.

Pentru că am locuit atât de mult timp la bloc m-am obișnuit cu viața la cutie și nu mi-am dorit niciodată să am o casă a mea pe pământ and shit. Numai că viața mi-a oferit șansa să ocuiesc la curte și să pot compara cele două stiluri de viață.

Mi-au trebuit mulți ani ca să mă pot obișnui cu gălăgia de la curte. Știu, toată lumea spune că gălăgia e la bloc, dar eu nu mă refer la zgomotul făcut de vecini și nici la sunetele scoase de păsările și animalele din curte, ci la gălăgia familiei, a ușii de la intrare veșnic dechise, la acel dute-vino făcut generat de treburile ce se iveau în egală măsură și în curte și în casă. Nu-mi plăcea faptul că la curte trebuie să faci tot timpul câte ceva. Erau mereu chestii ce trebuiau făcute, iar curățenia…ascultați la un om bătrân, curățenia se menține mult mai ușor la bloc. Și mai e ceva. La curte sunt copii mai puțini, dar între ăia care sunt se leagă prietenii exact ca cele de la bloc.

Cu timpul m-am obișnuit la curte. Acum, după 15 ani, nu m-aș mai întoarce la bloc. Sau cel puțin nu în apartamente din cele vechi pe care le știu eu.

Am acum florile mele din curte, am părul, mărul și-o mulțime de acareturi. Am locul meu special în pod și grătarul cu roți în curte. Hamacul albastru mă așteaptă vara pe terasă (o terasă adevărată de 50mp) și masa și umbrela din curte îmi susțin acum laptopul. Da, n-am reușit încă să schimbăm masa, dar ăsta-i un impediment mic, o vom rezolva noi și pe asta.

Ca o concluzie, prefer azi casa la curte în defavoarea apartamentului de bloc. Dar cine știe ce-o mai fi în viitor. Noi să fim sănătoși!

(Visited 443 times, 1 visits today)

Related Post

Mihaela Curea

Am trăit doar la casă, păriții, bunicii tot la casă , la oraș. Acum ne-am căsătorit și ne-am mutat la casă, înafara orașului și e minunat. Da, este mult mai mult de lucru, dar e frumos să ai grijă de flori, să te joci cu câinii, să îți bei cafeaua pe terasă. Nu aș da toate astea nici pentru cel mai frumos apartament din oraș.

nina

N-am auzit inca om care sa fi stat toata viata la curte si sa-si doreasca sa stea la bloc. Exceptie face copilul Sonia, care ma bate la cap sa ne mutam la bloc. 😀

Vienela

In blocul unde am copilarit erau peste 60 de copii, toti de varste apropiate. Imagineaza-ti ce nebunie era zilnic in fata blocului. :))) Nici nu vreau sa imi imaginez prin ce treceau batranele care doreau sa doarma dupa-amiaza. :))
Daca as putea alege, in clipa asta m-as muta la casa.

Vienela

Nu, era cu patru etaje, dar avea si patru scari. Eram 66 in total, fara sa ii pun la socoteala pe cei care erau cu mai mult de 4-5 ani mai mari decat mine. :)))

Sorin

🙂 Pai, draga Nina, n-as putea să-ți spun decât ca (daca-mi aduc aminte bine) de prin “precambrian”, pe vremea în care am copilărit și eu, am crescut la curte. In afara de studiile de clarinet ale copilului vecinilor, nimic de pe lumea asta n-ar fi putut sa ne deranjeze. A, era sa uit, împreuna cu sora mea trăiam clipe de coșmar în momentul în care eram puși sa maturam curtea de frunze și… chiar ai dreptate, pe lângă chestiile astea, mereu era cate ceva de făcut.
In rest, cred c-am trăit cele mai frumoase vacante de vara, fiindcă din motive medicale ale tatălui meu, nu mergeam la mare, dar ne bucuram de orice fel de chestii, cat era ziua de lunga. Alte griji nu aveam, curtea era mereu plina de tot felul de copii de prin vecini, organizam spectacole de teatru(odată am încercat sa punem în scena “Conu Leonida fata cu reacțiunea” de Caragiale) ne cățăram prin copaci, o îmbolnăveam de nervi la propriu pe bunica noastră, c-am fi putut cădea în orice moment din arțar, din cais sau din corcoduș.
Exploram podul, pe unde găseam tot felul de chestii depozitate din perioada interbelica, bani ascunși în var, cutii de ceai rusesc vechi, case de marcat și multe altele.
Ideea e ca astăzi la bloc, după cum știi, pe lângă curățenie si cumpărături a mai rămas o singura bucurie, aceea a unui film bun, pe care avem șansa sa-l vedem din când în când. De citit nu mai vorbesc, fiindcă in ultima vreme rareori mai am răbdare sa citesc ceva de la cap la coada.
Vreau să-ți mulțumesc ca m-ai ajutat sa-mi aduc aminte de copilărie cu postarea asta ce m-a făcut sa ma simt atât de bine, încât aproape ca m-am pierdut în scris.

frmshk

Ce de amintiri stârnesc astfel de articole…
Mulți dintre noi am crescut la bloc și tiparul cam era același. Oameni mulți, copii mulți pe spațiu puțin… și totuși nu era chiar rău. E clar că socializam mult, mult mai mult decât acum, de la vârste mai mici, ne învățam mai ușor cu independența decât acum. Erau mașini puține pe străzi și aveam loc să batem mingea sau să sărim elastic, cum se zicea pe la noi… Era frumos și, copil fiind, neavând termen de comparație, credeam că locuitul la casă e mai rău decât cel la bloc… acum, deși stau tot la bloc, visez o căsuță și un petic de pământ, nici nu merită purtată o discuție de comparație… 🙂

Ahh, nostalgiile astea…

nina

Vai cate dreptate ai! Aveam in liceu niste coege care stateau la casa si ma gandeam, vai saracutele, n-au si ele un apartament. Bine, asta pana am fost la ele acasa si-am vazut ca au mult mai mult loc decat mine. Dar tot le compatimeam. Mi se parea atat de demodat sa stai la curte. 😀

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.