Accidentul

Ieri, în vreme ce eram în atelier (nu v-am spus, mi-am luat mașina de cusut nouă, vreau să zic chiar pentru mine, dar lasă că vă povestesc eu asta săptămâna viitoare), aud o bubuitură pe stradă, urmată de un zgomot asurzitor care a trecut și prin fața porții noastre și s-a piedut în zare, undeva.

Cum n-am stofă de jurnalist, adică nu prea sunt curioasă, nici prin cap nu mi-a trecut să ies la poartă. Numai că zgomotele vocilor ce veneau din stradă m-au făcut să las la o parte nepăsarea și să ies, că sigur s-a întâmplat ceva. La poartă gălăgie mare, Sorin al meu vorbea cu un vecin, mai exact asculta la el:  A fugit.!L-a lovit și a fugit! Avea mașina toată lovită pe partea dreaptă și tot n-a oprit. L-a bușit pe băiatul ăla cu număr de Bacău. I-a făcut zob mașina. Bine că el n-a pățit nimic. Uite așa te omoară domnule nenorociții.

Sorin, cu multă prezență de spirit, își dă seama că cel ce provocase accidentul nu putea ajunge prea departe dacă avea mașina lovită rău, după cum spunea vecinul. Îl întreabă pe om dacă mașina a făcut stânga sau dreapta. Stânga, zice vecinul. Al meu sare în mașina noastră și mai apucă doar să-l audă pe vecin zicând: era o mașină galbenă cu număr străin.

Și dus a fost.

În timpul ăsta, la vreo 25m de casa noastră era sărmanul om cu mașina de BC lovită toată pe partea stângă, pentru că atunci când l-a văzut pe nebun venind cu mare viteză s-a tras cât de pe margine i-a permis strada noastră îngustă și plină de mașini parcate de o parte și de alta. Omul efectiv nu știa ce să facă. În gândul meu n-am putut să nu-i spun: Bine ai venit în capitală, omule!

Nici n-am apucat eu să-mi termin gândul că din direcția din care venise șoferul vitezoman a venit un nene cu un Logan, s-a oprit la locul accidentului și nu i-a venit să creadă. Undeva mai la începutul străzii, mașina care a provocat accidentul, îl lovise și pe el, e drept că mult mai ușor, doar îi rupsese oglinda. Nici vorbă de oprire nici acolo din partea șoferului vitezoman. Omul cu loganul era chiar mulțumit acum cu ce pățise, după ce a văzut cât de grav putea s-o încaseze și el.

Ei, și cum vorbeau aici la locul accidentului martorii cu păgubitul, numai ce apare al meu soț, oprește mașina lângă mulțime și lasă să coboare de pe locul din dreapta un tânăr care mie personal mi s-a părut cel puțin drogat, dar nu am nicio probă în sensul ăsta, așa că voi spune doar că era un tânăr cu ochii roșii care a recunoscut că el a fost la volanul mașinii galbene, abandonate acum pe o stradă laterală. Am mai auzit doar că se plângea că n-a văzut, și-am plecat înainte de a-l linșa lumea adunată în stradă. Glumesc! Nu l-au linșat, au plecat la Poliție și de acolo Dumnezeu cu mila, ce s-o alege de omul din BC cu mașina lovită pe strada noastră. Oricum, în nici o oră de la accident a venit o platformă și-a încărcat mașina de BC. Sper numai că nebunul care a lovit-o avea asigurare. V-am zis că avea mașină cu numere străine și volan e dreapta? Mda, știu, sunt șanse mari ca asigurarea lui să nu existe.

E, ce credeți voi, s-ar mai fi întors vinovatul la locul accidentului dacă nu locuiam eu cu Justițiarul? 🙂

(Visited 34 times, 1 visits today)

Related Post

vienela

Sigur nu. Dar ma mir de curajul sotului tau, tot respectul pentru el.
Am scris si eu acum o luna despre asa ceva, tot cu fuga de la locul accidentului, doar ca femeia lovita nu a avut noroc nici sa gaseasca vreun martor, desi era strada plina de oameni.

nina

@Vienela- exact asa cred ca s-ar fi intamplat si cu omul din BC daca nu cumva si-ar fi luat el inima in dinti si l-ar fi cautat pe faptas pe strazi.

Marmotica

Asta da treaba! Ce sot curajos ai si cu prezenta de spirit, nu stiu cati ar fi facut asta in locul lui. Sunt si mai inversunata acum dupa ce am citit ca am vazut cine e victima. E bacauan de-al meu si nah sper sa se fi rezovat cumva. Important e ca vinovatul a ajuns la politie si va trebui sa plateasca.

Ioana

Vai! Rectific: Familia voastra procedeaza corect, comparativ cu alte familii! 😀
Oricum, primul lucru la care m-am gandit dupa ce am citit postarea ta e povestea cu copilul si banii gasiti pe jos 😀

dojo

Deci Sorin are doua ‘bile’ de titan. BRAVO, asta da spirit civic. ‘Iubesc’ enorm masinile asta cu volan pe ‘invers’ si mai ales indivizii care le conduc in general. Bine ca prin orasul nostru nu-s chiar atati …

nina

@Ioana 🙂

@dojo- si eu iubesc masinile fara sofer. Asa le zic de cand aveam vreo 10 ani si-am vazut-o pe prima. Am crezut ca merge fara sofer. M-am speriat ca naiba. 🙂

polimedia.us/fain

Toane — Blog Archive — Accidentul…

“În timpul ăsta, la vreo 25m de casa noastră era sărmanul om cu mașina de BC lovită toată pe partea stângă, pentru că atunci când l-a văzut pe nebun venind cu mare viteză s-a tras cât de pe margine i-a permis strada noastră îngustă și plină de mașini …

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.