N-am o gradina, asta e sigur. Am insa un loc cu vita de vie, trandafiri, panselute, crini, ceapa (asteia nu i-am facut poza), patrunjel, petunii si alte flori. Mai am un par si-un mar, iar marul are si mere. Totul pe maxim cinci mp. 😀
PS – se intampla din nou asta.
Pentru ca la scoala fetelor orele de sport inseamna volei, volei si iar volei, am fost ieri in parc si am jucat, cum altfel, volei. Mingea de volei s-a spart si pentru ca n-am avut timp sa luam alta am jucat cu ce-am gasit. Adica mai mult fetele au jucat. 🙂
Nu, n-a inceput inca dezmatul, doar s-a pus online-ul la cale, intr-un workshop premergator petrecerii. Deocamdata va arat poze, de povestit cum a fost am s-o fac, poate, mai tarziu:
Azi dimineaţă am facut trei poze. Toate color. 😀
Am ajuns la birou şi m-am uitat la ele. Apoi am verificat setările aparatului, apoi m-am uitat din nou la poze şi tot aşa.
Concluzia pe care am tras-o, a fost că natura azi nu avea culoare.
Noroc că vine primăvara. 🙂
Be an all inclusive VIP for one night s-a dovedit a fi o seară excelentă, cu multă voie buna, cunoştinţe noi şi fete frumoase. 🙂
Mie mi-a plăcut în mod deosebit dar am să las imaginile să vorbescă de data asta. Recunoaşteţi personajele? 😀
Am facut ieri si mi-a iesit excelent. Nu am apucat insa sa-l gust. Abia ce l-am scos din cuptor si-au tabarat ai mei pe el, de ziceai ca-i cel mai bun chec din univers, l-au taiat cald, l-au mancat cald si-ar mai fi vrut. Azi fac doua si poate apuc sa fac o poza inainte sa dispara. Apoi daca doriti va dau si reteta, care acum e secreta. O am de la Natalia care o are de la o colega care o are…
Pana atunci va las cu nufarul de azi. Nu, nu mi-a trecut.
Edit later:
Era intr-o vara demult. O fetita de 10-11 ani (eu) venea cu parintii de la bunici, dupa o vacanta petrecuta cu aer curat, multa verdeata si prieteni buni. Tatal fetitei are ideea de a se opri intr-un sat din drumul lor, pentru a merge in vizita la o matusa indepartata de-a lui, pe care n-o vazuse de multi ani. Asa se practica la tara. Cred ca-i valabil si pentru acum, sa mergi in vizita neanuntat, dupa ce n-ai mai dat pe acolo cativa ani buni.
Am ajuns repede, la rudele necunoscute noua copiilor, care ne-au primit cu inima deschisa, ne-au pus pe masa ce aveau mai bun si ne-au cinstit cum se cuvine. Din vorba-n vorba, am aflat ca baiatul mai mic al matusii era fotograf la un ziar din Buzau. Cum baiatul era si el prezent acolo in ziua cu pricina, ne-a facut tuturor cateva poze cu un aparat care pe mine una m-a lasat cu gura cascata. Era un aparat care face poze alb/negru evident, dar era mare, negru si frumos. Parca avea si viata in el, asa am simtit eu atunci. La cererea matusii a trebuit ca si tanarul fotograf sa se aseze la poza in grup si cum aparatul nu se putea pe vremea aia declansa singur, cineva trebuia sa faca poza.
De vrajita ce eram sa pun si eu mana pe aparatul ala, am sarit ca vreau eu sa apas pe buton si sa le fac o fotografie. Spre surprinderea mea, m-au lasat. A fost mai simplu decat m-am asteptat, am avut doar grija “sa-i prind pe toti”. Mi s-a parut extraordinar si am ramas cu aparatul ala in minte multa vreme.
