Săptămâna 20

Ziua 142- 61,8 Kg

Dacă aș fi făcut un grafic cu felul în care au plecat și venit kg mele în timpul celor 142 de zile (aoleu, cand au trecut aproape 5 luni?), atunci acesta ar arata ca o linie a orizontului pentru ultimimele 2 săptămâni, pentru că acul cântarului nu s-a clintit din loc în această perioadă.

Să nu înțelegeți că mă plâng, ba din contră, azi când termin de scris articolul acesta, intru în atelier și îmi strâmtez o fustă cumpărată anul trecut pe vremea asta, fustă care îmi e acum cu două numere mai mare. Emoticon cu zâmbet larg.

Azi de asemenea am pe mine o rochită care tot anul trecut îmi venea fixă și care acum joacă. Asta nu-i ceva de rău, nu mi-e mare, e doar lejeră, exact așa cum vreau eu să fie.

Continue reading Săptămâna 20

Săptămâna 15

Ziua 107 – 62,7 kg

Alooo, voi auziți ce spun eu aici? 62,7kg. Cântam dimineață de bucurie, cred că n-am mai avut o scădere de 500g în 7 zile de pe la primele săptămâni. Și când mă gândesc că am mâncat vreo 12 cornulețe făcute de mama într-o seară, parcă tot nu-mi vine să cred. Poate că totuși km aia facuți săptămânile trecute și-arată acum rezultatele. Sau să fie de la faptul că am înlocuit iaurturile Danone cu alea Activia? Apropo de Activa, azi merg la conferința prezentată de ei și organizată de Evensys: Women on Web.

Revenind, sunt foarte încântată de greutatea la care am ajuns, dar nu-s nici pe departe mulțumită. Chiar dacă până acum au plecat 4,9kg, n-am ajuns nici la jumătatea celor care trebuiesc îndepărtate. Dar cu răbdare și ambiție reușim noi să scăpăm și de astea. A, uite și poza de care spuneam, numai că n-am avut timp să mă îmbrac cu blugii ăia de atunci, oricum o idee tot vă puteți face:

Continue reading Săptămâna 15

Săptămâna 14

Ziua 100 – 63,2 kg

Nu știu alții cum sunt, dar eu simt că nu mai scad sub cele 63 de kg cu care defilez de vreo lună. Cu toate astea am scăzut săptămâna asta 200g, ceea ce-mi dă speranțe, dar nu foarte mari.

Ca de obicei, recunosc spășită că în afară de mișcare, multă, multă mișcare, n-am respectat niciun program săptămâna asta. Am mâncat la nouă seara, atunci când intram în casă de la muncă, n-am respectat gustările și, cireașa de pe tort, am mâncat ciocolată în după-amiezile în care simțeam că nu mai pot.

Una peste alta 200g complet nemeritate, dar binevenite. Sau bineplecate. 😀

Continue reading Săptămâna 14

Săptămâna 13

Ziua 93 – 63,4 kg

Adică săptămâna asta e cu ghinion și acum când aveam nevoie mai multă (înainte de Paște) cântarul e nepăsător și-mi arată exact aceleași kg ca și săptămâna trecută. Bine, nu mă așteptam la kg în minus, de fapt nu mă așteptam nici la grame în minus, pentru că am cam mâncat haotic și de mai multe ori am simțit senzația de foame, pentru că am sărit multe gustări (am avut ceva de lucru care nu avea cum să fie întrerupt, se usca vopseaua sau șablonul și a trebuit să lucrăm multe ore fără nicio întrerupere). În schimb am băut apă și am făcut mișcare, e drept ca doar mers la pas, dar am făcut zilnic mai mult de 5 km fără întrerupere. Ei, acum imaginați-vă acești 5 km făcuți într-o încăpere de 70 mp. Da, încă n-am înnebunit, dar nici mult nu mai am.

Greutatea asta nu-mi dă de ales, deși am de gând să fac multe prăjituri acum de Paște și dacă le alătur celor făcute  de mama mă aleg cu o masă mare plină de dulciuri și alte delicatese, va trebui să nu mă hazardez și să mănânc cu socoteală, că nu-mi permit acum o creștere în greutate, ar fi păcat dacă iau în calcul cât de greu le pierdem.

Am și o veste bună, chiar dacă cântarul se încăpățânează să stea pe loc, blugii stau din ce în ce mai bine pe mine, așa că nu mă plâng.

Continue reading Săptămâna 13

Săptămâna 12

Ziua 85- 63,4 Kg

Încă 300 g scăzute săptămâna asta și știu sigur că-s pe drumul cel bun pentru că am purtat zilele astea una dintre perechile de blugi din fundul șifonierului, pereche foarte dragă mie la un moment dat, dar băgată acolo ca să nu mă tenteze s-o încerc și să-mi stric în felul ăsta ziua respectivă.

Așa că acum, având cu mai mult de 4 kg în minus (mai exact 4,2 kg), față de începutul ăsta, nu de dietă, că nu-i nici pe departe asta ci de stil de a mânca sau de a mă hrăni, mi-am luat inima în dinți ți mi-am tras blugii ăia pe mine. Când am văzut nu numai că intră, dar că-i pot și închide decent aproape că nu mi-am mai încăput în piele de mândrie. Și de bucurie ce credeți că am făcut? Am mâncat aproape jumătate din checul pufos pe care-l face copilul Sonia din când în când. Efectiv nu mă mai puteam opri. Dacă mai pun la socoteală că era și seară când se întâmpla asta, mă și mir cum cântarul încă îmi e prieten și arată mai puțin decât săptămâna trecută.

Bineînțeles că am și eu meritele mele. Nu mai știu ce gust are pâinea, beau cu regularitate cei 2 litri de apă zilnici și merg în fiecare zi pe jos cel puțin 2 km. Nu mănânc seara după ora 19 și muncesc de-mi sar capacele.

Continue reading Săptămâna 12

Săptămâna 12

Ziua 85- 63,3 kg

Timpul trece mai repede decât mi-aș fi dorit, chiar dacă știu că odată cu trecerea lui, kg mele în plus vor pleca și ele. Dacă mă țin în continuare de treabă, evident, dar asta-i altă poveste.

Să vă spun de săptămâna asta: am scăzut ăn greutate 400g față de vinerea trecută și aproape că nu-mi mai încap în piele de bucurie.  S-ar putea însă să nu fie o slăbire sănătoasă, pentru că am muncit este puterile mele zilele astea, am stat de la 8 dimineața până după miezul nopții în atelier în unele zile, iar în altele am condus mașina de la o întâlnire la alta prin București de zici că nu-mi mai dau ăștia carnetul înapoi după ce-mi expiră pedeapsa. Deocamdată conduc cu dovada aia de 15 zile și mă obișnuiec cu gândul că urmează să fiu pieton vreo 60 de zile.

Să revenim la kg, de data asta nu mă pot lăuda decât cu apa băută, pentru că de mâncat am reușit să împing cina undeva pe la ora 21 în două zile, iar cu bicicleta n-am fost prietenă deloc săptămâna asta. Vă dați seama că mă așteptam la stagnare sau chiar la ceva grame în plus, dar mare mi-a fost mirarea dimineață când am văzut cât arăta prietenul meu cântarul. 😀

Continue reading Săptămâna 12

Săptămâna 11

Ziua 78 –  63,7 kg

Mergem în jos cu viteza melcului adormit, mai scad 100 g și săptămâna asta. Ca de obicei trebuie să spun că n-am fost tocmai ușă de biserică, dar ceva îmi spune că asta nu mai miră pe nimeni. Și totuși au fost și câteva obiceiuri sănătoase de care m-am ținut.

De exemplu apa, că tot a fost ieri ziua ei. De apa mă țin acum cu o precizie de ceasornic elvețian, am o cofă de 1,5 l pe care mi-o prepar dimineața, adică în apa plată adaug două felii de lămâie și câteva fructe de goji. Principalele efecte benefice ale cătinei tibetane (goji) sunt: consolidează sistemul imunitar, reduce tensiunea arteriala, este un antioxidant puternic, scade nivelul de zahar din sange, are beneficii asupra tenului, hrăneşte ficatul şi rinichii, creşte libidoul, creşte rata metabolica – ducând la o crestere a pierderii în greutate,imbunatateste circulatia, scădere a incidenţei de accident vascular cerebral, atac de cord, cancer.

Odată cu apa băută, fructele de goji hidratate în apă sunt foarte bune la gust și în felul acesta impușc doi iepuri dintr-o lovitură, adică îmi beau și apa, care cu sucul de portocale (beau si din asta un pahar pe zi) și cu cafeaua de dimineată, fac fix aia 2 l de lichide de care nu reușeam niciodată să mă țin și mănânc și beneficiez și de efectele benefice ale fructelor de goji. Continue reading Săptămâna 11

Săptămâna zece

Ziua 71 – 63,8 kg

Imaginați-vă focuri de artificii, confeti, jocuri de lumini. Vedeam toate astea azi dimineață când cântarul (v-am zis eu că dacă-i spun prieten se poartă frumos) mi-a arătat un număr de kg sub 64. Simțeam că n-am să mai trec niciodată de granița celor 64 kg cu care mă chinui aproape de-o lună. Cântarul așadar arăta 63,8 kg și eu am simțit în sfârșit că există șansă, că rochițele mele de vară vor fi tot ale mele și anul acesta (am în gând să le dau dacă nu mă mai încap). Ca să nu mai zic de blugi.

N-am avut timp să fac poza, dar diseară o fac și o postez, nu știu în ce măsură se vor vedea diferențe față de poza de început, dar vă zic sigur că 3,8 kg au plecat definitiv. Ok, puteau fi mai multe, dar nemulțumitului… știți voi.

La o întâlnire de săptămâna asta cu fetele am mai aflat mici trucuri care să mă ajute la dat kg jos și pe unele dintre ele le-am pus dja în practică, îmi fac în fiecare dimineață o carafă mare de apă plată cu lămâi verzi și goji. Fiță maximă, știu, dar măcar am eliminat problema asta cu apa pe care pur și simplu uitam s-o beau.

Continue reading Săptămâna zece

Săptămâna 9

Ziua 64- 64,1 kg

Cu mare bucurie vă anunț că azi dimineață prietenul meu cântarul (poate dacă îl numesc așa, arată ce vreau eu) mi-a afișat cu nonșalanță 64,1 kg, adică fix cu 100 g mai puțin față de săptămâna trecută.

Îl mai numesc prieten și din alte motive, de exemplu săptămâna asta, date fiind împrejurările, n-am avut timp de niciun minut pe bicicletă și nici gustările nu le-am respectat în totalitate, așa că mă așteptam la o creștere în greutate. Dar nu mă plâng,  săptămâna asta am scăpat, sunt chiar mulțumită, numai că nu mai pot continua așa.

Îmi tot găsesc scuze (e drept că săptămâna asta am exagerat cu munca și nici nu pute fi vorba de exerciții), nu beau suficientă apă, de ceaiuri nu mai zic…dar acum odată cu venirea primăverii sper să capăt noi forțe și mai ales motivații (aș vrea să încerc niște rochițe mai vechi care îmi veneau minunat odată, dar sigur nu mă încap acum, încă).

Continue reading Săptămâna 9

Săptămâna 8

Ziua 57, 64,2 kg

Am intrat aseară pe la unsprezece în casă târându-mi picioarele cu lenea omului răpus de munca fizică. Eram în atelier de la șapte dimineața și ieșisem doar să mănânc și să și să-mi duc/aduc fetele de la școală. Ce bicicletă, ce ceaiuri, ce apă? Nimic din toate astea nu le-am făcut ieri. Nici alaltăieri. Ok, am mai scăpat câte un pahar cu apă pe ici pe colo, dar în rest…

Am încheiat săptămâna cu exact atâtea kg câte aveam și vinerea trecută. Mă gândesc că săptămâna care vine urmează poza celei de-a doua luni de când am început proiectul ăsta cu dat grăsimea jos, dacă îi pot spune așa. Dacă aș trece măcar pragul în jos spre 63 și aș fi mulțumită, numai că asta nu se poate obține din cuvinte, trebuie și ceva muncă și oricât de mult aș lucra eu în atelier nu cred că despre astfel de muncă e vorba.

Vestea bună este că de partea cu mâncarea încă mă țin, nu mănânc după 7 nimic, îmi iau gustările in cele mai multe dintre zile. PArtea proasă este că fac bicicleta doar de câteva ori pe săptămână și numai dimineața că seara ajung prea târziu în casă pentru a mai face exerciții.

Continue reading Săptămâna 8