Ce faci când nu mai știi ce să faci

Te ridici de la birou, îți întinzi brațele deasupra capului și faci câțiva pași.

În stînga ta e o ușă pe care ieși nu înainte de a te apleca spre măsuță și a-ți lua cu două degete telefonul. Odată ajuns afară te așezi cu picioarele sprijinite pe scaunul de față începi să butonezi telefonul fără butoane.

Verifici mailuri, facebook, ba chiar și twitter. Nimic nu te mai mulțumește. Nici măcar vremea. Dacă e cald, de ce e cald, dacă bate vîntul, de ce bate, că-ți clatină umbrela, dacă plouă te vezi nevoit să reintri în casă și undeva în fața televizorului cercul se închide, că doar de acolo te ridicasei cu câteva minute mai devreme.

The end

Samanța încolțită

samanta incoltitaVă spuneam aici că urmează șă-mi comand și alte cărți scrise de Anchee Min, pentru că voiam s-o cunosc mai bine pe autoare. Mă fascinează în primul rând autobiografiile oamenilor de succes. Felul în care își văd ei trecutul, nu cum ne apar nouă prin ziare sau la tv. Am renunțat pentru moment la Ultima Impărăteasă, am sărit și peste prima parte a poveștii vieții autoarei (Azaleea Roșie), dar sunt sigură că mi-ar fi plăcut foarte mult (nu-i timpul trecut nici acum s-o iau, dar când am vrut-o eu nu era în stoc)  și am trecut la partea a doua a vieții ei fără prea mari regrete.

Am citit Sămânța încolțită în câteva seri și mi-am reamintit cât de grea a fost viața în China pentru copiii generației mele. Comunismul pe care l-am trăit noi vesus comunismul trăit în China lui Mao a fost un fel de profiterol comparat cu paine udă cu zahăr (da, există prăjitura asta). Bine, în carte autoarea povestește primii ei ani în America, chinurile și mici le bucurii pe care le-a avut încercând să-și facă o viață într-o țară străină a cărei limbă i-a fost extrem de greu s-o învețe.

N-am să vă povestesc cartea, știți că n-o fac niciodată, am să vă spun doar că mi s-a părut cam dur felul în care se poartă Anchee cu fata ei, toate muncile grele, mult peste puterea copilului, la care o obligă să participe, asta după ce și ea în copilărie trăise coșmarul acesta… S-a dovedit, până la urmă, că n-a fost neapărat un lucru rău, dar cred că dacă avea puțină îndrumare ar fi reușit în viață mult mai devreme, părerea mea e că si-a concentrat prea multă energie, bani și timp pe cauze pierdute. În fine, cartea e o lecție, e foarte ușor de citit, povestea curge lin și e una din autobiografiile pe care le voi ține minte.

Continue reading Samanța încolțită

Ca după vacanță

Ne-am întors din concediu de o săptămână și deja mi-am mai luat trei zile de răsfăț la mare pe la sfârșitul lui august. Dar până atunci e cale lungă și avem o mulțime de lucru. Ne străduim să facem lucruri frumoase, să avem clienți mulțumiți, să respectăm termene și să ne achităm de datorii la timp. Uneori ne iese, alteori…

Fetele sunt plecate, una la Târgoviște la verișoara ei, alta la bunici la Brăila. Weekendul viitor ne reunim cumva la țară și sper să petrecem frumos câteva zile după ce vreme de două săptămâni am reușit să trimitem două comenzi la export in țări diferite și vreo trei comenzi locale la fel de importante.

Între timp, de când am venit din Grecia sunt într-o continuă luptă cu kilogramele. M-am văzut în câteva poze în costum de baie și am orbit.

Continue reading Ca după vacanță

Thassos II

Abia întoarsă din vacanță, parcă n-aș scrie chiar azi. Parcă aș mai păstra amintirile astea doar pentru mine, dar mi-e frică să nu uit ceva, așa că m-am hotărât să scriu.

Am plecat duminică dimineața din București și când spun dimineață vreau să spun 3,30. Am zis să fie pe răcoare, să fie devreme și să plecăm odată, frate.

Cu toate că la Giurgiu n-am stat mai mult de 15 minute în vamă și la pod (iar mi-am adus aminte că la noi trecerea de pod costă 13 lei și la bugari 2 euro), am ajuns în jurul prânzului la Makaza și am stat două ore la vama dintre Bulgaria și Grecia. Pesemne toată Romnia se hotărâse să plece pe răcoare. Noroc că n-a fost extrem de cald, și noi eram relaxați (doar plecam în vacanță) așa că nu ne-am stresat prea tare că un drum pe care altă dată l-am făcut în 7,5 ore, de data asta a ajuns la 12 ore (bine, am fost trei mașini, 11 oameni și-am oprit de vreo 10 ori pentru diverse chestii, ba o cafea, ba o alimentare, ba o țigare, ba o necesitate…se adună).

Continue reading Thassos II

O bălăceală

piscinaAvem o piscina mică. Lungă de 4m și lată de 2. Weekendul ăsta plecăm în vacanță, așa că inițial n-am mai vrut s-o instalăm încă. O umplem când venim, îi spuneam lui Sorin de câte ori încerca să-mi spună că el ar vrea s-o pregătească. Și nu-mi spunea rar. Cam de două ori pe zi aducea vorba de asta.

Până la urmă vinerea trecută într-un hei-rup demn de o cauză mai bună am montat monstrul (v-am spus că-i mică?!) și l-am umplut cu apă. Cam în 7 ore se umple, așa că a curs apa si vineri seara si sâmbătă până pe la prânz. Și credeți că dacă s-a umplut, gata, poți face baie? Nop. E apa rece, nu are suficient clor, trebuie reglat ph-ul, ce zici mă, ne-am învârtit pe lângă ea până duminică la prânz, când ne-am băgat picioarele în ea la propriu și la figurat. Și de aici a început dansul. Sau bălăceala.

Mai rău ca fetele sunt eu. Aștept în fiecare zi să treacă sorele de casa noastră, adică să se facă un 6 după-amiaza (nu-mi place și nici nu prea am voie la soare) și imediat intru la băceală. Bazine întregi cu stiluri diferite de înot, aqua gym, scufundări, toate se întâmplă în capul meu în vreme ce plutesc semi-inertă în piscina mea de 4/2m. Și e atât, dar atât de relaxantă chestia asta după fiecare zi de muncă, încât n-ai cum să nu-ți doresți să fie vară tot timpul anului.

Continue reading O bălăceală

Treapta a doua de liceu – picată

Eşecul este doar o altă faţă a succesului. De multe ori un lucru care ni se pare c-ar fi rău se dovedește în timp că n-a fost chiar așa, din contră.

Acum fix 27 de ani o întreagă generație de tineri se pregătea să dea examenul de treaptă, adică termina clasa a X-a  și trebuia să dea examen pentru admiterea în clasa a XI-a. Era momentul în care îți puteai schimba liceul, profilul, viața…

Era vara anului 1988 la Liceul Economic din Târgoviște. Două clase cu circa 60 de copii se pregăteau să dea un examen care le dădea dreptul la 15 dintre ei să-și continue studiile în liceul acela. La zi. La comerț. Dap, pe vremuri ca să devii vânzător îți trebuia școală. Erau acolo elevi foarte buni. Cam cum sunt cei de azi de la Creangă, sau de la Lazăr. Și nu doar câțiva, ci toți. Erau elevi care intraseră la liceul ăla cu medii de peste 9,16 la examenul de admitere în liceu, adică cu doi ani în urmă. Partidul hotărâse însă să renunțe la 45 de tineri buni.

Continue reading Treapta a doua de liceu – picată

Împarăteasa Orhidee

imparateasa orhideeAm citit recenzia Andreei (până la un punct că ea e darnică cu spoilerele iar mie îmi place să aflu din carte firul poveștii) și în mai puțin de jumătate de zi am fost la librărie și mi-am luat cartea. După încă două ore treceam de 50 de pagini citite, deci dacă vă place genul de roman istoric, nu trebuie să treceți peste cartea asta.

Impărăteasa Orhidee este o carte scrisă de Anchee Min, o chinezoaică care și-a povestit viața în două romane, Azaleea Roșie și Sămânța încolțită pe care le voi citi desigur, mai ales că sunt fan cărți autbiografice de când în facultate l-am descoperit pe Dali (nu întrebați).

Eu sunt fascinată de cultura orientală din trecut, dar și de azi, așa că vă dați seama că m-a prins rău de tot cartea. Obiceiuri despre care n-ai fi crezut că ar fi putut exista, oameni care mai de care mai ciudați și cu interese mai diverse, copii, eunuci, împărătese, palate, intrigi, toate se împletesc și fac cumva să curgă povestea.

Continue reading Împarăteasa Orhidee

Balcic in 2 zile

balcicDacă mă întrebați pe mine, nici nu vă trebuie mai mult pentru a descoperi zona. E o destinție minunată pentru un weekend la mare sau un sfârșit de săptămână plin de frumusețe. Dar atât.

Noi am plecat sâmbătă pe la 8 dimineața din București și am ales drumul scurt, adică varianta cu bacul  Bucuresti–Călărași-Silistra (trecere cu bacul)-Dobrich-Balcic, adică un pic peste 250 km. Aflasem de pe net că drumul de după graniță e o perioadă nu tocmai prietenos, dar am avut o surpriză, bulgarii și-au reparat drumurile și am mers cât se poate de bine.

Pe la 9,30 traversam Dunărea cu bacul după ce am plătit o taxă de 35 lei (pentru că aveam numere de București, așa mi s-a părut). Cu încă 10 minute la vamă și la cumpărat vinietă de Bulgaria (7 zile 35 lei), după încă ceva pauze, ba de-o țigara, ba de-o gură de aer, am ajuns în jur de ora 13,00 la Balcic.

Continue reading Balcic in 2 zile

Am fost la #skirtbike

Am fost duminică la skirtbike, evenimentul anual al biciclistelor chic, și a fost foarte frumos, nici nu știu când s-au dus cele 6 ore petrecute acolo, din care 3 am pedalat continuu.

Am plecat de acasă singură, de nebună, după ce Sorin a motivat că nu vrea să meargă pentru că este o întâlnire a fetelor, Iulia nu mai are bicicletă și oricum făcea altceva, iar Sonia, deși în ultimul moment, când m-a văzut pe mine că vreau să plec, ar fi mers și ea, n-a avut cu ce, că avea pană la bicicletă.

Am făcut o oră pe drum pentru că am mers foarte lejer, iar întâlnirea biciclistelor a avut loc anul acesta în parcul Tineretului, la intrarea de lângă Palatul Copiilor. Era acolo…o nebunie. În sens bun, desigur. O mulțime de biciclete frumoase care mai de care mai dichisită și pregătită pentru paradă. La fel și fetele. La fel și atmosfera. Muzică, soare, culoare, biciclete, ce-ai putea să-ți dorești mai mult într-o duminică după-amiaza?

Continue reading Am fost la #skirtbike

IOS vs Android

Sunt singurul om din lume care nu sesizează diferente majore între chestiile astea două?

Am trecut, după foarte mulți ani, de la Samsung la iPhone și implicit de la Android la IOS. După tot ce citisem pe net, mă așteptam să vină apocalipsa, să stau o săptămână până mă prind de chichițele sistemului, să dau un salariu ca să-mi iau câteva aplicații, să mă chinui ca un soarece în capcană până reușesc să-mi pun un nou ton de apel, etc. Chiciți ce? Nimic din toate astea nu s-a întâmplat. Bine, în afară de schimbarea sunetului vieții de care s-a ocupat altcineva și a durat vreo oră. În rest tot eu trebuie să apăs pe butoane (în fine, pe ecran), eu adaug contacte noi,  tot trebuie să deschid gura să vorbesc la telefon… Glumesc!

Ideea e că mi-e fix la fel de ușor să-mi fac treaba cu iPhone-ul, partea cea mai bună e că telefonul e o idee mai mic, și-mi încape mai bine prin buzunare fata de Note. Și da, îl scap pe jos la fel de des ca pe toate celelalte smartphone-uri pe care le-am avut, coafura rezista. Bine, am o husă de aluminiu, care ajută și care deja are câteva zgârieturi care-mi strică fața când mă uit în oglindă.

un alt fel de selfie