Fosta fructiera, actualul suport pentru ghiveci

De la o vreme nu mai simpt nicio plăcere să cumpăr lucruri. Am înțeles într-un târziu că am destule și că pot trăi foarte bine cu ceea ce am deja, fie că vorbim de o nouă bicicletă, de o bluză colorată sau de cea mai frumoasă fântână arteziană pe care încă n-o am, dar fără de care deocamdată pot trăi. Nu, nu vorbim despre pantofi, ăștia și costumele de baie nu fac rău nimănui. Pot fi cumpărați fără limită.

frutiera 2Revenind, ce voiam să spun este că de câte ori văd o, să zicem, vază frumoasă, îmi vine să o cumpăr, dar apoi imediat mă gândesc că va trebui să-i găsesc un loc, să o șterg din când în când de praf, să am grijă ca cineva să n-o spargă și (dap mă gândesc și la asta) în nici o săptămână mă voi gândi că aș fi putut face altceva cu banii dați pe ea. Așa că nu-mi prea mai doresc lucruri, exceptând, desigur, pantofii și costumele de baie. 🙂

Numai că, zilele trecute am văzut într-un magazin fructiera asta frumoasă din stânga și mi-am dorit-o. Aveam loc pentru ea (înlocuiam una mai veche), nu trebuie să o sterg de praf, doar o spăl din când în când, n-o sparge nimeni și nu, n-am să regret niciodată cei 50 lei dați pe ea. Numai că…

Continue reading Fosta fructiera, actualul suport pentru ghiveci

Momentul în care copilele și-au luat serviciu

Da, ați înțeles bine, miss. S și miss. I (fostele Copilul Sonia și Copilul Iulia) merg la serviciu. Ok, știu că împlinesc abia 17 ani în toamnă, că nu mor de foame sau de sete, că de bine de rău purtăm același număr la pantofi, deci au și cu ce se înălța, dar copilele au stabilit că e timpul să-și câștige proprii bani și să o facă fără ajutorul nostru.

De vreo săptămână sunt promoterițe, împart eșantioane de produse sau dau diverse premii prin magazine, făcând în 4-6 ore/zi mai mulți pași decât îmi arată mie seara ceasul. S-au plâns de picioare în prima zi, au spus că munca-i grea a doua zi, dar uite că peste 2 zile miss. S i-a salariul pentru prima ei campanie, și săptămâna viitoare vine rândul Iuliei să-și încaseze “onorariul”. Una a avut o campanie mai scurtă, alta mai lungă, ce să faci, n-ai ce să faci.

De ce le-am lăsat să facă asta? Eram curioasă dacă se descurcă. Pentru că și-au dorit, pentru că singure au vorbit la agenție, singure și-au luat în primire recuzita, singure și-au negociat salariul (asta-i un fel de-a spune, că ele ar fi fost încântate cu oricât le-ar fi oferit oamenii ăia). Tot singure își vor da și demisia într-o zi. 😀 Noi doar am fost de acord să facă ce vor ele.

Continue reading Momentul în care copilele și-au luat serviciu

Geamuri murdare

Cine a inventat spălatul geamurilor a fost un geniu și un om fără minte în același timp. Adică, e minunat să ai geamurile curate, să nu fie nici picătură de apă sau de praf pe ele, să nu le vezi uneori de curate ce sunt, dar e inuman ca în mai puțin de două ore după curațarea lor să plouă, să plouă cu praf, să spele cineva curtea și stropii să sară pe geamurile tale proaspăt șterse, iar acestea să arate apoi ca și cum n-au fost spălate de ani, să te facă să simți că munca ta a fost în zadar și să nu le mai speli apoi vreo jumătate de an.

Dimineața când scriu la laptop am în stanga geamul mare din living și de multe ori privesc pe fereastră pentru inspirație. Bine, că văd prima dată geamul de la atelier și-mi amintesc că de cele mai multe ori e zi de lucru, e una, și că văd ambele geamuri cu picături mari de praf, jeg, ploaie, ce vreți voi, e alta.

Mă ridic de fiecare dată când se întâmplă asta și spăl geamurile? In your dreams, baby! Nop. Dar uneori, rar, o fac. Și mai șterg și alte câteva zeci de geamuri pe care casa noastră le are. Și când termin cu ultimul, și-s stoarsă de toată energia, îmi dau seama că mai e unul mic în bucătărie pentru care ar trebui să merg prin spatele casei ca să-l pot ștege, și n-o fac. Apoi mai e unul în baia de sus, care-i, ați ghicit, foarte sus, și pe care îl șterg de cele mai multe ori doar pe dinăuntru, fără niciun rezultat, pentru că praful mare e pe partea cealalată.

Continue reading Geamuri murdare

Scaunelul

Acum mai multi ani, niste prieteni dragi le-au adus fetelor de ziua lor, printre altele, și două scăunele Hello Kitty. Acum fetele au 17 ani, deci vă dați seama că au trecut desul de mulți ani de la evenimentul respectiv. Era unul roz și unul bleu. Nu știu ce s-a întâmplat cu cel roz, dar azi dimineață când măturam curtea cu gândurile complet aiurea, am dat cu ochii de chestia asta:

scaunelul inainte

Statea undeva într-un colț, nu cerea nimic, nimănui, dar ceva m-a făcut să-mi doresc să-l salvez.  Măcar pentru o vreme.

Continue reading Scaunelul

Masa de ping pong

masa de ping pongSă mai spună cineva că Jocurile Olimpice nu îndeamnă oamenii să facă sport. Sau cheltuieli.

După ce am văzut vreo 4 meciuri de tenis de masă la Rio, trei dintre ele cu români protagoniști, ne-am amintit că sportul ăsta ne era tare drag și nouă în copilărie, ba chiar și mai târziu, când, cu un fileu, o minge și două palete mergeam vreo 6 prieteni să jucăm ping pong la mesele de ciment din parc. Si ne apuca noaptea pe acolo, fără să reușim să avem un campion. Eram toți buni, după standardele noastre, desigur.

De-a lungul anilor, Sorin a mai zis de câteva ori că și-ar dori să avem pe terasă o masă de tenis, dar n-am luat niciodată prea în serios dorința lui, mai ales că de la noi de pe terasă mingiile ar zbura una câte una prin curțile din jur, și să ne enervăm  vecinii, nu-i tocmai o idee bună.

Continue reading Masa de ping pong

Ce fac eu pentru mediu?

proteja naturaOmul e cea mai nebună specie.Venerează un Dumnezeu invizibil, în timp ce distruge o Natură vizibilă. Fără să-și dea seama că Natura pe care o distruge e Dumnezeul ăla pe care îl venerează. Hubert Reeves

Am găsit citatul acesta undeva și l-am pus într-un draft. M-am gândit atunci că voi scrie un post legat de chestia asta. Un post despre câți dintre noi am înțeles că asta ne ține în viață, Natura de care ne batem joc în mod sistematic.

Apoi a venit ziua în care am găsit draftul și n-am mai știut ce să fac cu el. Apoi m-am gândit la mine, și la ce fac eu, la nivel super-micro, ca să protejez natura. Am găsit așa: Continue reading Ce fac eu pentru mediu?

8 ani de toane

blogAcum 5 zile blogul ăsta a împlinit 8 ani. Opt ani de când intru aici zilnic, chiar dacă în ultimul timp nu prea mai am chef de scris. Pur și simplu prefer să stau pe canapea ca Peggy Bundy decât să mă așez la laptop și să scriu ceva. Bine, nu-i azi cazul ăsta, așa că azi pot face un scurt bilanț al celor 8 ani de viață (cei care ați mai citit pe aici știți că practic în blogul ăsta e viața mea cu bune și cu rele).

8 ani, 1851 posturi scrise cu mare drag și 19685 comentarii pentru care vă mulțumesc fiecăruia în parte. Cel mai vizualizat articol este acesta și are 75938 vizite până azi. Nu intrați să-l citiți, nu se potrivește cu perioada asta.

Iubesc în continuare blogul ăsta, îmi place în continuare să scriu, mă bucur și azi pentru orice comentariu primit. E adevărat că entuziasmul de început s-a cam dus, dar simt și azi de câte ori mi se întâmplă o chestie draguță impulsul de a scrie pe blog. După care am o reținere, iar apoi, extrem de repede, uit s-o fac. Prefer să citesc, prefer să învăț ceva, prefer …

Continue reading 8 ani de toane

Un weekend la Sibiu și-o săptămână grea

sibiu de la terasaAm zis că scriu despre bani și n-am mai scris nimic. Doar i-am cheltuit. Cu folos, zic eu, adică pe un weekend cu familia la Sibiu.

Pentru că avem două fete adolescente și weekendul trecut la Sibiu a avut loc ceva meet național al fanilor 1D (dacă nu înțelegeți despre ce-i vorba, lăsațiașa), am decis că fetele noastre sunt suficient de mari să participe la o întâlnire de genul acesta în afara Bucureștiului, dar nu atât de mari încât să meargă singure până la Sibiu, așa că am zis să le ducem noi și să ne bucurăm de un weekend cu familia în Hermannstad.  A fost foarte frumos, fetele s-au simțit excelent la meet-ul lor cu direcționeri (don’t ask) din toată țara, ba unii veniți chiar din străinătate, iar noi am petrecut o sâmbătă liniștită pe străduțele și prin cafenelele stradale din oraș. Ne-am cazat pentru o noapte la Pensiunea Hermannstad (240 lei/noapte 4 persoane) într-un apartament imens și complet fără noimă amenajat, dar n-a fost rău. Am avut și-o mică terasă pe care am petrecut o jumătate de noapte citind și așcultând liniștea străzii.

Numai că odată întorși acasă, a început o săptămână de coșmar, salvată la început de vizita de două zile a unor rude foarte dragi, și sfârșită într-un ritm demn de o cauză mai bună, dap a plecat iar un export către Elveția, de data asta incomplet, pentru că oricât ne-am străduit, n-am reușit să terminăm. Nu-i nimic, mai sunt săptămâni, mai pleacă exporturi.

Continue reading Un weekend la Sibiu și-o săptămână grea

Grijile

Pe la 5 după-amiază m-am pus în fața laptopului. E 9 și unsprezece minute și eu n-am scris nimic. Nici măcar titlul. Am o inspirație de zile mari și nici măcar nu mai pot da vina pe lipsa timpului.

Nu știam dacă să scriu despre bani sau despre încărcătoare, așa că am să le iau pe rând și până la urmă scriu despre griji.

Am un ritual de seară, așa cum cred că avem mai toate femeile. Cînd intru în dormitor la sfârșitul zilei, îmi bag cu grijă telefonul la încarcat (spun cu grijă pentru ca am stricat deja vreo trei încărcătoare și vreau să bat recordul de longevitate cu ăsta pe care-l am acum), apoi îmi scot ceasul și-l bag și pe el la încărcat.

Continue reading Grijile

Open

openAm citit Open, autobiografia lui Andre Agassi, în vacanța de 5 zile petrecuta luna trecută în Grecia. Pe măsură ce citeam, le povesteam fetelor și Adrianei pasaje din carte, iar atunci când în ziua 4 am terminat-o, au avut loc negocieri serioase legate de  cine urmează s-o citească prima.

Dintre tenismeni n-am ținut aproape niciodată cu Agassi, l-am preferat întotdeauna pe Sampras. Nu știu de ce, de fapt cam știu, seamănă mai mult cu mine, genul mai pedant și mai cu ochii pe rezultate. Andre nu era așa. Andre ura să joace tenis, dar pentru că asta știa să facă cel mai bine, atunci asta făcea. Și-a găsit târziu motivația pentru a câștiga turnee și implicit bani, dar nu despre asta e cartea.

E povestea vieții unui om îndemnat, îndrumat, obligat, antrenat să ajungă cel mai bun din lume la sportul ăsta. După ce am citit Exepționalii de Gladwell ( doh, am uitat să scriu despre cartea asta excepțională), mi-am dat seama că pentru a deveni cel mai bun din lume la ceva e nevoie de șansă, muncă și abia apoi talent.  Agassi e dovada de care aveam nevoie pentru a-mi clarifica definitiv chestiile astea. Degeaba avea el talent dacă ura tenisul. A avut însă o atat de mare dorință de a-i face pe plac tatălui său, încât a ajuns numărul unu mondial pentru că acesta își dorea asta.

Continue reading Open