Am fost la #skirtbike

Am fost duminică la skirtbike, evenimentul anual al biciclistelor chic, și a fost foarte frumos, nici nu știu când s-au dus cele 6 ore petrecute acolo, din care 3 am pedalat continuu.

Am plecat de acasă singură, de nebună, după ce Sorin a motivat că nu vrea să meargă pentru că este o întâlnire a fetelor, Iulia nu mai are bicicletă și oricum făcea altceva, iar Sonia, deși în ultimul moment, când m-a văzut pe mine că vreau să plec, ar fi mers și ea, n-a avut cu ce, că avea pană la bicicletă.

Am făcut o oră pe drum pentru că am mers foarte lejer, iar întâlnirea biciclistelor a avut loc anul acesta în parcul Tineretului, la intrarea de lângă Palatul Copiilor. Era acolo…o nebunie. În sens bun, desigur. O mulțime de biciclete frumoase care mai de care mai dichisită și pregătită pentru paradă. La fel și fetele. La fel și atmosfera. Muzică, soare, culoare, biciclete, ce-ai putea să-ți dorești mai mult într-o duminică după-amiaza?

Cum eu venisem singură și colega mea de ”bancă”,  Andreea, venise tot singură, și tot de prin Pantelimon, am ținut aproape una de alta și-am mers împreună și pe timpul paradei și, mai târziu, pe drumul spre casă.

Plimbarea pe biciclete, adică parada propriu-zisă, a început la ora 17 și coloana de biciclete (care s-a întins pe km mulți, spre enervarea ”șoferilor de duminică”,   cred că anul viitor nu mai primim autorizție) a pornit-o pe traseul Tineretului- Unirii-Universitate- Piața Muncii- Drisor și s-a terminat în același loc de unde a început, adică la Palatul Copiilor.

Au urmat întreceri de tot felul, gen ”cele mai înalte tocuri”, ”cea mai lungă fustă”, ”cele mai cool buline”, apoi alte concursuri  legate de cunoștințe despre skirtbike, aici am câștigat eu tricoul, că vorba aia, am fost la 5 din cele 7 ediții, deci ar cam trebui să știu. (dovada 1, dovada 2, gata, nu vă mai arăt nimic).

M-am întors de  la Festivalul biciclistelor cu multe chestii, printre care o super-frumoasa sonerie pentru bicicletă (sau îi spune claxon?), o brățară cu bicicletă, un tricou câștigat la un concurs interactiv, tricou ce și-a găsit adevăratul stăpân abia acasă când copilul Iulia s-a hotărât să-l ia cu ea în tabără, și o ojă primită cadou de la Seventeen, unul din sponsorii evenimentului. Ne vedem anul viitor, fetelor! Până atunci spor la biciclit!

(Visited 329 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.