Category: copii

Matematica nu e naspa

Sunt intru totul de acord cu sintagma din titlu si am argumente pentru a va convinge de asta si pe voi.

Am sa iau de bun ce mi-a spus o doamna profesoara de matematica si-am sa admit ca mai sunt si alti copii precum fetele mele, copii care cred ca matematica nu le va fi niciodata prietena. Sau cel putin nu le va fi una buna, ci una rea, pusa mereu pe harta, paracioasa si batausa, una gata oricand sa le fure iubitul sau sa le rupa biletele concertul cu Pink.

Sper din tot sufletul sa apuc ziua in care copilele mele vor incheia socotelile cu matematica, iar eu ma voi putea uita spre ele fara sa ma gandesc daca si-au terminat sau nu temele la mate. Continue reading Matematica nu e naspa

Din concediu direct pe Plaja adolescenților

plaja adolescențilorNe-am întors joi și cum orice concediu cere o prelungire de distracție, joi seara am fost cu fetele la avanpremiera celui mai nou film Disney, Plaja adolescenților.

Dacă n-ați auzit încă de el, vă rog să întrebați cel mai apropiat adolescent sau chiar puști din preajma dumneavoastră. Vă va spune că așteaptă cu nerăbdare luna septembrie, nu pentru a reîncepe școala, ci pentru că vrea să vadă sâmbătă, 21 septembrie la ora 9,30 premiera filmului la Disney Channel.

Evident, fetele mele și prietena lor cu care am fost la film au fost încântate, atât de film cât și de Andrei Leonte și Loredana Ciobotaru cu care au făcut poze și pe care i-au ascultat hipnotizate cântând. Ok, se uitau toate leșinate la Andrei, dar am văzut  niște băieți care o sorbeau din ochi pe Loredana. 😀

Continue reading Din concediu direct pe Plaja adolescenților

Daca as lua-o de la capat

Dacă aș lua-o de la capăt nu mi-aș mai crește copiii în România. Mă doare sufletul să spun asta, eu am crescut forte frumos aici, pentru copilăria mea n-aș alege altă țară, dar pentru a lor, da.

Îmi și imaginez cum le-aș fi dus la o gradiniță din Germania sau din Belgia fără să trebuiască să le las acolo plângând. Sonia mea a plâns în fiecare dimineață în care a mers la grădiniță vreme de 4 ani, din prima pana-n ultima zi. Exceptie făceau zilele cu teatru, spectacole sau excursii. Iulia n-a plâns și și-a îmbărbătat sora cât a putut, dar eu regret enorm anii aia în care mi-am obligat copilul să frecventeze un loc care nu-i plăcea. De fapt greșesc, locul nu avea nimic, ei nu-i plăceau educatoarele. Nu că azi ar avea cine știe ce afinități la profesori, dar măcar se duce cu drag la școlă și are profesori preferați.

Nu spun că nu-s la noi grădinițe cu educatori buni, nu, departe de mine asta, știu sigur cel putin două locuri  unde copii merg cu mare bucurie, dar ideea era alta. Mi-ar fi plăcut ca fetele să vorbeasca nativ o limbă straină. Una în care eu să le cer lor meditații. Una pe care să se bazeze oricând, alta decât engleza.

Continue reading Daca as lua-o de la capat

O vacanță liniștită cu Otipax

elephant situations_la mareSă pleci în vacanță cu copiii este o aventură despre care orice mamă vă poate vorbi ore în șir. Să pleci în vacanță la mare cu copilul mic, de până în trei ani, asta deja e o provocare pentru care trebuie să te pregătești din timp, tu, puștiul și mai ales trusa medicală pe care o iei cu tine ca și aliat de nădejde.

Îmi aduc aminte că plecam cu fetele la mare când erau mici și hainute le luam sau nu le luam îndeajuns, dar în borseta cu medicamente aveam un fel de mini-farmacie, în care aveam mare încredere și care, credam eu atunci, mă va scoate din orice încurcătură. Un sirop de tuse, ceva de febră, câteva supozitoare, unguente de tot felul (făceau niște bube mari de la orice muscatură de insetă), creme de protectie, în fine, tot ce credeam eu că-i necesar așa, la o primă strigare.

Ce nu luam eu în calcul atunci și azi o fac, este faptul că probabil cea mai întâlnită afecțiune pe care o capătă copiii la mare, după arsurile solare este otita.

Continue reading O vacanță liniștită cu Otipax

In excursie la Galati

Azi urmează ca fetele mele (aflate în vacanță la țară la bunici) să facă o excursie la Galați (50 km de la casa bunicilor) singure. Nu singure, singure, dar fară noi și fără bunici. Pleacă cu niște vecini și-o prietenă cu mașina.

Eu sunt terminată, dar nu le-am spus, pentru că ele își doreau atât de mult să meargă (mai aproape de casa bunicilor e Brăila, pe care o cunosc, dar la Galați n-au mers niciodată) încât mi-am călcat pe inimă și le-am lăsat. Sper numai să treacă repede (pentru mine) ziua asta și să le știu întoarse cu bine la ai mei.

Bine, ele au mai fost în tot felul de excursii și tabere, dar parcă atunci n-am avut așa emoții ca acum. Voi ați avea curajul  inconștiența de a vă lăsa odrazlele să plece de acasă cu cineva pe care-l știi foarte responsabil, dar care totuși ți-e străin? Vă rog să-mi spuneți că ați face-o, asta măcar până diseară. Apoi îmi puteți spune adevărul. 😀

Copiii și lectura

Cât timp fetele sunt plecate la bunici, nu vă imaginați că stau acolo de capul lor. Adica, printre altele, au un program, bine stabilit de acasa, de lectură și exerciții la matematică. Și-au organizat ele treaba împreună cu mamaie și tataie, astfel încât o zi să lucreze la matematică și una s-o dedice lecturii. Nice, mature!

Ieri, ziua de lectură, vorbesc cu ele:

– Sonia, ai citit azi ceva?

Continue reading Copiii și lectura

O sâmbătă ciudată

Incepută cu o liniște neobișnuită în casă. Oh wait, fetele sunt la țară, asta-i explicația.

In drum spre baie trec pe lângă camera fetelor și mă șochează ordinea desăvârșită. Intru la baie și după ce mă spăl, mă apuc s-o curăț de-a fir a păr și nu înțeleg de ce s-a strâns praf și șampoane împrăștiate dacă copilele au plecat de trei zile. În fine, duc gunoiul, spăl cada si chiuveta, aranjez cutia cu cosmetice și apoi spal pe jos. Ciudat. Altă dată dacă făceam asta înainte de micul dejun, eram întreruptă de cel puțin trei ori: mami, ieși că fac pipi; mami, dă-mi și mie peria și ieși puțin; mami, nu mi-ai văzut și mie bluza albastră? Astăzi nimic. Am terminat totul în 15 minute. Minune!

Mă schimb și cobor. Surâd când văd pe masa din living doar vaza cu flori și laptopul. De obicei erau aici cutii cu jocuri, foi, pixuri, caiete, cărți, ochelari 3D, tablete, carduri de memorie, o nebunie. E foarte bine acum, am de gând să le reamintesc fetelor că așa trebuie să arate masa din living, cel puțin la prima oră.

Îmi fac cafeaua și-mi tai o felie de cozonac pentru micul dejun. Mă uit în jur și îmi dau seama că nu trebuie să pregătesc nimic pentru copii la prima oră. Excelent! Ies pe terasă și mă gândesc la ce am azi de făcut: acte pentru contabilă (da, știu că-i târziu), baie de soare și bălăceală la piscină, termin o carte începută de două săptămâni 🙁 , văd două filme și după amiază poate plecăm pe undeva.

Continue reading O sâmbătă ciudată

Scrisoare catre fetele mele

Dragele mamei,

Încep scrisoare asta către voi fără să știu cu certitudine ce vă voi spune. Deși dormiți în camera de alături și, ca în fiecare seară, v-am spus și astăzi noapte bună, simt că-i momentul să vă scriu. Nu am convingerea că veți citi și cu atât mai puțin că veți înțelege frânturile de idei ce vor urma. Îmi doresc totuși să vă spun din nou cât îmi sunteți de dragi,  cât vă iubesc și cât de mult mi-aș dori să aveți o viață fumoasă.

Știam că nu vă nasc într-o lume perfectă. Știam că meritați tot ce-i mai bun, la fel de bine cum înțelegeam că îmi va fi imposibil să ofer chiar totul, că îmi va fi peste putință, oricât de mult m-aș fi străduit, să vă feresc de toate relele și să vă țin departe necazuri, dar dragele mamei, cu toate astea, am ales ca voi să veniți pe lume aici. Să creșteți alături de noi, să vă formați ca oameni și să învățați ce-i bine și ce-i rău aici, în casa noastră, pe strada noastră, la școala noastră…

Copiii sunt lipsiți de griji, așa spunea cândva bunica, dar probabil ea era prea ocupată pentru a vedea cum umerii voștri fragili sprijină griji pe care noi, adulții, cu greu le putem observa. N-am să uit niciodată chipul transfigurat de îngrijorare pe care Iulia îl avea atunci când m-a anunțat disperată: Mami, pe Sonia a călact-o mașina. Nu, nu glumesc! La fel de bine cum știu că în serile în care bunica nu se simte bine, voi două stați în camera voastră și vă promiteți una alteia că de acum înainte n-o veți mai supăra. E drept că imediat ce bunica își revine, promisiunile își pierd din valoare și grijile se schimbă, dar ele sunt acolo, fie că vorbim de următorul test la matematică sau mișcarea care nu vă iese la orele de dans. Din păcate nu vă pot da asigurări că ele, grijile, vor dispărea vreodată cu totul, ba din contră, probabil că vor fi perioade în care vă vor apăsa mai mult decât acum, să învățați să trăiți cu ele fără ca asta să vă afecteze frumusețea vieții este o artă pe care voi va trebui să o deprindeți.  Desigur, eu voi fi aici cu un sfat, cu o mână întinsă, cu un umăr pregătit…

Continue reading Scrisoare catre fetele mele

Rolul progesteronului in sustinerea sarcinii

Anul acesta parcă-i un făcut. În martie am vizitat pentru prima dată în viață o clinică de fertilizare, în aprilie am aflat că voi avea un fin sau o finuță (mama însărcinată crede că va fi băiat, eu spun că va fi fată, babele din jur zic sigur că-i băiate și ecografia arată că-i fată ) și zilele trecute, am aflat că Doina, prietena mea cea mai buna din facultate (deci suntem cam de-o vârstă), a făcut FIV (fertilizare in vitro) și va avea cel puțin un bebeluș peste 9 luni. 🙂

Recunosc, reușita prietenei mele m-a emoționat cel mai mult, știu de cât timp își dorește un copil și cât de mult s-au străduit ca asta să li se întâmple. Da, lor, că de muncit n-a muncit singură.

Acum, dacă eu tot m-am specializat pe progesteron și rolul lui în sustinerea sarcinii, vă dați seama că imediat i-am făcut capul calendar Doinei cu tot ce știam, de parcă terminasem cel puțin 5 ani de medicină. La început m-a privit ea, așa, cu neîncredere, dar la un moment dat cred că ce-i spuneam se potrivea cu informațiile pe care ea deja le avea de la medicul ei și am început să vorbim aceeași limbă.

Continue reading Rolul progesteronului in sustinerea sarcinii

Costumul de baie

Copiii sunt o sursă inepuizabilă de glume. Dacă un părinte ar avea răbdare și ar nota undveva toate nebuniile, vorbele de duh, glumele și tot ce mai spun copiii și i se pare lui, părintelui, interesant, sunt sigură că ar ieși o carte bună.

De exemlu Sonia ieri îmi spune că a văzut un costum de baie foarte frumos și va face tot posibilul să și-l ia. Cum e, o întreb? E așa… slipul se continuă cu o parte de material până la sâni și are două cupe cu push up (asta e extrem de important la 13 ani). Ce culoare e? E negru zice ea cu rânjetul pe buze și are desenat aici (și-mi atată zona abdomenului) un cap de mort. Nu-i tare?

Încerc să nu mă arăt uimită de aplecarea ei către capete de morți și schimb directia discuției: Aa, e un costum cu totu’? Nu, răspunde ea, nu-i cu totu’, am picioarele libere, adică neacoperite, adică goale. Ai înțeles? Mi-l iau?