Din concediu direct pe Plaja adolescenților

plaja adolescențilorNe-am întors joi și cum orice concediu cere o prelungire de distracție, joi seara am fost cu fetele la avanpremiera celui mai nou film Disney, Plaja adolescenților.

Dacă n-ați auzit încă de el, vă rog să întrebați cel mai apropiat adolescent sau chiar puști din preajma dumneavoastră. Vă va spune că așteaptă cu nerăbdare luna septembrie, nu pentru a reîncepe școala, ci pentru că vrea să vadă sâmbătă, 21 septembrie la ora 9,30 premiera filmului la Disney Channel.

Evident, fetele mele și prietena lor cu care am fost la film au fost încântate, atât de film cât și de Andrei Leonte și Loredana Ciobotaru cu care au făcut poze și pe care i-au ascultat hipnotizate cântând. Ok, se uitau toate leșinate la Andrei, dar am văzut  niște băieți care o sorbeau din ochi pe Loredana. 😀

MAIA MITCHELL, ROSS LYNCH, GRACE PHIPPS, GARRETT CLAYTONÎn mare, filmul este povestea a doi adolescenți puși în diverse situații (de film) care îi fac să înțeleagă ce e important pentru ei în momentul de față, și anume să facă fix ce-și doresc. Acum fie vorba între noi, adulții, dacă la adolescență nu-ți petreci timpul exact cum îți dorești, degeaba vei face asta mai târziu. Există un timp potrivit pentru fiecare chestie și dacă mă întrebați pe mine, adolescența este cumva sinonimă cu distracția.

Sunt câteva melodii în film pe care noi, părinții de copii între 7 si 16 ani le vom învăța probabil pe de rost de la atâtea audiții. Adevărul este că momentan îmi plac și mie, dar sunt sigură că le voi urî peste câteva luni.

Mulțumesc Gabrielei și Disney Channel pentru invitație și le doresc tuturor adolescenților să se bucure de vârsta lor cum știu ei mai bine!

(Visited 493 times, 1 visits today)
Kadia

N-am auzit de film, dar e adevarat ca n-am adolescenti in jur si m-am indepartat binisor de perioada respectiva, dar rochia aia rosie cu buline imi place de mor. Si ma gandeam c-ar merge bine si pe o persoana de vreo 30 si ceva de anisori.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.