Category: copii

Educația

În viață totul este efemer. Îți poți pierde casa, mașina, familia, îți poți pierde prietenii și multe altele, importante toate. Ceea ce nu-ți poți pierde niciodată este educația. Sigur investiția în ea ți-o vei scoate înzecit, no matter what.

Am fost un copil cuminte, silitor (ceva ce tinerii de azi numesc pe facebook – extraterestru). În clasa a V-a scriam compuneri pe care profesorul de română mă ruga să le transcriu  pe niște foi A4 pentru a le afișa la panoul școlii. N-am făcut-o niciodată. Nu pentru că n-aș fi vrut, dar aveam un scris prea urât (îl am încă) și nu aveam bani pentru a plăti pe cineva s-o facă în locul meu.

Nu concepeam să merg la școală cu temele nefăcute sau cu lectiile neînvățate, iar în vocabularul meu nu exista nota 8. L-am luat pe primul la licceu și-am înteles în scurt timp că va trebui sa mă obișnuiesc cu el. Liceul nu-i școală generală și profesorii de liceu au alte criterii de notare. Sau el puțin așa era atunci. Asta nu m-a făcut însă să renunț la a-mi pregăti lecțiile pentru școală cu conștiinciozitate și a încerca mereu ceva suplimentar. De a încerca să-mi depășesc cumva condiția.

Continue reading Educația

La discutii cu viata

Copilul Sonia vrea să locuiască singură. Nu m-am bucurat, dar i-am spus c-o susțin și imediat ce își va cumpăra o casă, eu sunt de acord s-o ajut cu bagajele.

Copilul Sonia are 13 ani. Și-a dat seama repede, după ce a căutat câteva case cu piscină, neapărat,  că nu are bani să-și cumpere una și m-a întrebat dacă o ajut și eu cu ceva, așa cum își ajută părinții copiii. Bineînțeles, i-am spus, dacă tu îți cumperi casa, eu îți cumpăr mobila. A mai cătutat un pic pe net și și-a jucat ultima carte: dacă găsesc o casă gata mobilată tu cu cât mă ajuți?

Nu i-am răspuns, iar ea s-a reorientat: Mami, cred că va trebui să mă angajez dacă vreau să-mi cumpăr o casă. Și a continuat căutările. A găsit un site care îi ajută pe copii să-și obțină bani de buzunar, așa zice ea, eu nu știu despre ce-i vorba exact, dar cred ca e ceva vânzare directă de cosmetice. În fine…a făcut ea niște calcule și și-a dat seama că i-ar lua prea mult timp să strângă bani pentru casă, mai ales că i-am amintit că va trebui să-și gătească singură, să-și spele și calce lucrurile singură, să-și facă curat…

Continue reading La discutii cu viata

Un ou intr-un pahar cu otet

În școala generală nu prea ne-au pus profesorii noștri să facem experimente. Poate și pentru că dacă ni l-ar fi dat pe ăsta cu oul pus într-un pahar cu oțet, mulți dintre noi n-ar fi avut decât oțetul. Ouăle erau prețioase și nu se găseau. Cred totuși că elevii de la sate știu cum se comportă oul pus într-un pahar cu oțet, la ei ouăle sunt mai dese.

În fine, revenind în zilele noastre, doamna de chimie le dă fetelor un experiment de făcut acasă, ceva de genul: copii, luati un pahar, puneti în el un ou crud în coajă, acoperiți-l cu oțet, lăsați-l câteva ore bune și apoi observați ce s-a întâmplat. 

A venit Sonia încântată, a luat unicul ou din frigider (nu mai cumpărăm ouă că vineri mergem la țară și ne-au strâns ai mei ceva în jur de 500 ouă, așa că zic să nu exagerăm), l-a pus într-un pahar, a turnat oțet peste el (din ăsta aveam din belșug) și m-a chemat să-mi arate minunea:

Continue reading Un ou intr-un pahar cu otet

Schimb de camere

În weekendul ce a trecut ne-am odihnit. Atât de mult încât n-am făcut absolut nimic două zile și credeți-mă nu mi s-a întâmplat de ani buni să stau degeaba o zi întreagă, Vă imaginați că două zile de stat erau deja o problemă majoră, aproape înțepenisem de la atâta odihă și vizionări de filme. Noroc cu mama soacră care pe la 5 după-amiaza duminică, coboară împreună cu fetele de sus și ne comunică fericită că a vorbit cu nepoatele (acestea din urmă aveau fețele pline de zâmbet în spatele ei) și-au hotărât împreună să facă schimb de camere. Atunci, în clipa aia.

Camera mamei soacre e cu 30 cm mai puțin lată decât camera fetelor, deci e mai mică, dar cum la copile în cameră un spațiu destul de mare e ocupat de casa scării, se presupe că în camera nouă astea mici ar avea loc mai mult și, ce-i cel mai important, patul lor supraetajat ar dispărea și s-ar transforma în două paturi de o persoană așezate cât mai departe unul de celălalt. Atât de bune pretene sunt. Bine măcar că vor încă să împartă o cameră. 😀

Noi, eu cu Sorin, luați pe nepusă masă, ne-am conformat și am zis să nu le stricăm euforia, așa că le-am intrat în joc și am început mutarea.

Continue reading Schimb de camere

Cati bani le dam copiilor in excursie

Pentru că au trecut deja patru zile din săptămâna altfel și în a cincea zi trebuiau să facă ceva special, astăzi Sonia și Iulia au plecat în excursie de o zi  la Constanța.

Ca orice excursie a fost și asta așteptată cu bucurie, dar parcă nu cu atâtea griji cu cât așteptam noi pe vremuri excursiile. Pe vremuri când plecam în excursie eu aveam mereu grijă ca în ziua excursiei să am bascheții curați, să am pantalonii preferați spălați și hanoracul potrivit pus la îndemână.  Nu-i cazul la ele, vor gasi sigur ceva curat din cele 7 perechi de teneși, bascheți, skateri, ghete, adidași etc. iar de restul nici nu mai discutăm. Singura lor grijă e să aibă telefonul încărcat. A, au mai avut una: câți bani le dăm la ele.

Hmm, sigur, subiectul e vast și depinde foarte mult de bugetul fiecărei familii, de vârsta copilului, de locul în care merg, de faptul că trebuie sau nu să ia și masa de prânz din banii de buzunar din ziua respectivă, de taxele obiectivelor turistice pe care urmează să le viziteze și dacă acestea au fost sau nu plătite în avans. Și sunt sigură că nu m-am gândit la tot. Eu pentru ale mele am zis așa:

Continue reading Cati bani le dam copiilor in excursie

Care mai sunt regulile in autobuz

N-am mai mers de multă vreme cu tramvaiul sau autobuzul, de aceea orice corecție îmi veți face va fi binevenită. Scriu totuși despre asta deoarece am fetele fix la vârsta la care ar trebui să aplice pe stradă și în mijloacele de transport în comun teoria învățată acasă. Adică aceea că nu mergem pe stradă țipând zgomotos unii la alții, nu facem circ în autobuz, nu ocupăm locurile pentru mame si copii din fața, nu ne batem cu un tataie în baston pentru a ocupa un scaun, nu vorbim tare, nu deranjăm vecinii, nu ne uităm cu interes la alt grup de tineri care-și dau în stambă, nu ne suflăm nasul… și multe altele, că la un moment dat Iulia mă întreba dacă are voie să tină ochii deschisi și să respire.

Cât țin ele cont acum de învățămintele astea bătrânești care pe vremea mea se numeau bună creștere, nu știu exact, că nu-s lângă ele, dar cum le știu destul de timide, nu cred că fac prea mult spectacol pe drumul până la școlă și înapoi.

Și cu toate astea…

Continue reading Care mai sunt regulile in autobuz

Dobrica

Iulia m-a întrebat aseară ce înseamnă anturaj.

Îl chema Dobrică și locuia la parterul blocului nostru. Pe spate. Mai înâi celibatar cu serviciu bun, apoi vreme de câteva luni cu o fată drăgută. După câteva pahare de vin și-o cearta ca la ușa apartamentului, fata a plecat. I-a luat locul o Ileană Cosânzeană urâtădar harnică, cu care Dobrică a făcut casă, a făcut și doi copii, două fete. Paharele de vin n-au mai avut ce căuta în casa lui Dobrică, dar avea el grijă ca în ziua de salariu să bea una mică cu băieții până pe la miezul nopții și să ajungă acasă ținându-se de garduri. De unde obiceiul ăsta să bei ca un porc în ziua de salariu, n-am înțeles niciodată. În fine.

Erau începuturi de săptămână în care îl veda pe ne-a Dobrică cu fața franjuri, lovit și zgâriat de ziceai că a venit acasă mergând în gură, nu pe picioarele lui cu ar fi fost normal. În rest era un vecin bun. O vreme l-a avut chiar tata în echipa lui. Atunci nevasta lui Dobrică se ruga de tata: ”Nea Petrușe, ia-l bre acasă și pe amărâtul ăsta când vii matale, nu-l mai lăsa cu derbedeii ăia să-i bea banii.” Și tata îl lua. A fost atunci o perioadă bună pentru familia lui Dobrică. După o vreme n-a mai lucrat cu tata și lucrurile au luat-o razna rău. A ajuns să nu-și mai plătească întreținerea și într-o zi soția lui și copilele l-au părăsit. Au plecat la țară, la părinții femeii.

Singur pe lume și prieten cu băutura Dobrică a ajuns să-și vândă apartamentul pentru a-și plăti datoriile și după asta s-a întors în satul în care copilărise, la casa părintească. O vreme n-am mai auzit nimic de el, dar am aflat după câțiva ani c-a murit. După o beție. Destul de tânăr. Nici nu împlinise 40 ani.

Continue reading Dobrica

Discutie

O fetiță, elevă în clasa a VII-a la un liceu din Bucuresti, este rugata de doamna profesoara de, sa zicem, matematică să strângă bani de la toti colegii pentru o culegere. Fetița se ocupă, foarte mândră de responsabilitatea care i s-a dat. După o vreme, doamna profesoara o întreabă:

– Spune-mi, ai reușit să strângi banii de culegere.

-Da, doamna, mai au să-mi aducă doar doi copii.

Continue reading Discutie

Nu spuneti ca v-am zis

N-am mai scris de mult despre fete. S-au făcut mari (13 ani) și nu mă mai lasă să scriu chestii care ar putea, vezi doamne, să le știrbească din prestigiu. Ca și cum eu, o mamă model, aș fi în stare să fac așa ceva.

Ei bine, să vedem ce perle mi-au mai făcut/spus copilul Iulia și copilul Sonia în ultimul timp.

  • Mami, zice Sonia într-o zi, eu de la ce vârstă pot să-mi fac o șuviță blondă? De la 18 ani, îi răspund, fără să mă gândesc deloc, sigură că vârsta asta de 18 ani e așa departe de noi, încât până atunci voi ma avea câteva ocazii în care aș putea să mă răzgândesc. Cum 18 ani, zice ea?! Păi la 18 ani eu vreau să am tot părul roz, nu o amărâtă de șuviță galbenă. Nu vreți să știți cum a decurs discuția în continuare.
  • La câteva case de noi locuiește Kotoy. E un băiat pe care îl cheamă, de fapt, Florin și este unul dintre dansatorii lui Smiley. S-a mutat de curând pe strada noastră și sinceră să fiu nu cred că el știe de existența celor 2 copile ale mele, dar ele și toate prietenele lor știu totul despre el. Chiar i-au făcut acum vreo două săptămâni un fan page pe facebook și strânseseră acolo vreo 200 de admiratoare ale băiatului, clar, tot puștoaice ca ele, de existența cărora Florin habar nu are. Sau are… Zilele trecute îmi spune Iulia mândră nevoie mare: Mami, știi cine a comentat pe pagina creată de noi pentru Kotoy pe facebook? Eu: Cine? Ea, fericită: Chiar Kotoy. Eu: Daaaa, și ce-a spus? Ea, un pic mai reținută: Vă rog ștergeți pagina! :)))) Au șters-o.

Continue reading Nu spuneti ca v-am zis

AMR 5 zile

Până la vacanță. Bineînțeles că după un weekend petrecut la țara, cu părinți, frate, cumnată, nepoată (care a mai și împlinit ieri 10 ani. La mulți ani, Mara!), soț și copile, parcă am simțit că vacanța se apropie și mai tare și sinceră să fiu, la cât de mult a fost, o sătămână până la marea odihnire mi se pare o nimica toată. Mai ales că vine și sfârșitul lumii. :)))

Weekendul a fost de vis, Ghiță a venit cu noi la București în potbagaj și acum e frumos aranjat în lada frigorifică. Bineînțeles că nu fără peripeții, pe care de data asta le-am și filmat, dar pe care nu vi le pot arăta pentru că tatăl meu, eroul principal al filmului, realizat cu multă detașare față de ce se întâmpla în fața camerei de către soțul meu, a spus că dacă-l pun pe net nu mai văd de la el alt Ghiță câte zile o avea. Sper că vorbea de Ghiță! Pentru cei care n-au citit postul ăsta și au impresia că Ghiță e vreun creștin, ei bine nu, e porcul nostru cel de fiecare an.

Bine, tata n-a zis că mă pedepsește și dacă doar vă povestesc, așa că vă spun esențialul, Ghiță n-a vrut să meargă la tăiere fără să facă pe nebunul, așa că i-a alergat un pic  pe băieții noștri. Cum tata s-a pus în fața lui, chipurile să-l oprească, porcul n-a avut încotro și i-a trecut tătucii printre chișere, exact așa cum trece mingea de fotbal printre picioarele fotbaliștilor uneori. Porcul i-a dat urechi ca să zic așa. Sau, mai exact, i-a făcut mucii cravată. Doamne, ce-am mai râs!

Continue reading AMR 5 zile