Category: amintiri

O seara obisnuita

Pentru ca mi s-a stricat calculatorul acasa, nu mai pot sa va arat desene. Ele insa sunt. 😀

Pana se repara si voi putea scrie ceva acasa,  sa va povestesc  despre  o seara obisnuita in familie dupa o zi petrecuta la un job decent. Nu va asteptati la cine stie ce ca am zis obisnuita.

Daca-i un job decent, pentru care ti-ai tocit coatele pe bancile scolilor, te solicita doar pe parcursul zilei si iti mai ramane timp sa treci in viteza in drumul spre casa pe la minimarket, sa iei cate ceva  proaspat pentru cina cu familia. Aceasta din urma  formata in cazul nostru din mama, tata si doua fetite de 10 ani.
Odata ajunsa  acasa  in fata  ta se dezvaluie raiul pe care cu truda ti l-ai amenajat, transformat peste zi fara prea mult efort  in iad, de copiii pe care ai vrut sa-i educi perfect  din punctul tau de vedere si ei au iesit perfecti din punctul lor de vedere. Citeste mai departe

Profesia si noi sau noi si profesia

Ne nastem ca sa devenim cineva. Suntem crescuti in spiritul asta, sau cel putin asta era tendinta in anii ‘80, cand eu eram copil.

“Ce vrei sa te faci cand vei fi mare, puisor?” era laitmotivul intalnirilor cu matusile si prietenii parintilor. Raspundeam invariabil “politista”. Aveam un spirit justitiar foarte dezvoltat, alimentat probabil de filmele chinezesti , gen “ Biciul fermecat” sau “Sora 13”. Am tinut-o asa pana l-am cunoscut pe Garcea. Locuia la doua blocuri de noi si avea un baiat in clasa cu mine. Copilul se amuza teribil pe spinarea tatalui si ne povestea tot felul de mascari in care era implicat batranul lui. Intr-o zi ne-a spus ca la o intrebare venita din partea copilului de genul “Tata, Berlin este capital Germaniei Federale sau Democrate?” omul i-ar fi raspuns degajat “Nu stiu tata, ca noi nu lucram cu nemtii”. Respectul pentru tagma militieneasca mi-a scazut proportional pe masura ce tot aflam astfel de povesti. Colegul meu nici nu banuia ca din vina lui m-am reorientat pentru o vreme spre medicina. Citeste mai departe

Mame de ieri si mame de azi

Cand eram copil imi imaginam ca mama mea e Samanta, stiti voi, vrajitoarea cu chip de gospodina dintr-un serial al vremii respective. Mi se parea ca prea le face si le stie ea pe toate. Am inteles mai tarziu cat de greu ii era si am apreciat-o si mai mult. Acum cred cu convingere ca ea era o mama cool a vremurilor sale.
Mama muncea, in vreme ce toate vecinele noastre stateau acasa. Cu timpul s-au angajat si celelalte insa a mea era mai cool ca facuse treaba asta inaintea lor. Astazi citeste mai departe

Nevoia te invata

In urma cu cateva luni scoala era in toi si fetele se straduiau din rasputeri sa-si faca temele pana ajunge mami acasa. Nu le iesea intotdeauana insa apreciam efortul. 🙂

Nu vreau sa-mi mai aduc aminte de felul in care aratau caietele, insa nu pot uita nici daca as vrea, cum aratau intr-o seara in care stilourile lor ba curgeau, ba nu scriau, peretii mei.   Nu a fost de ajuns ca au aruncat cerneala pe pereti, dar cu mainile murdare au umblat prin casa, au aprins becuri fara a nimeri neaparat intrerupatorul.

Nimic nu prevestea asta cand am plecat de  la serviciu.  Citeste mai departe….

Pisica noastra

Acum doi ani fetele isi doreau mult un suflet de animal care sa le anime curtea. Mama nu suprorta cateii si cum pisic mai avusesem si-i stiam metehnele, ne-am hotarat pentru acesta din urma.

Cum noi stam la casa, se presupune ca pisicul urma sa iasa din casa asa ca trebuia sa luam un pisic vagabond, caruia sa-i fie usor sa socializeze cu pisicile de prin vecini. N-a fost sa fie.

A venit sotul intr-o zi cu un pui de bisica birmaneza, absolut adorabil. I-am luat tot ce-i trebuia si am inceput convietuirea la comun. Am stabilit ca e fetita si i-am pus numele Sisi.

Continue reading Pisica noastra

Mini-gospodina

Eram prin clasa a saptea si imi intrase in cap ca trebuie sa invat sa gatesc. In rest le stiam pe toate. 😀
Am urmatrit-o pe mama cum face mancarea de cartofi si am bagat de seama ca e simplu. Tai o ceapa, o calesti un pic in ulei, adaugi apoi apa si cartofii, iar cand sunt aproape fierti, pui doua linguri de bulion si o potrivesti de sare. Gata mancarea. Mai greu mi se parea sa aprind aragazul. 🙂
Intr-o zi mi-am luat inima in dinti si pentru ca era miercuri m-am hotarat sa fac mancarea asta de post. Totul a mers snur. Am terminat repede, am curatat bucataria si foarte mandra de fapta facuta, am plecat in vizita la bunica. Bunica, pentru ca era iarna, locuia la sora mamei in alt cartier. Vara statea in casa ei de la tara unde ne petreceam vacantele.
Am ajuns la bunica si am inceput sa ma laud ca am facut mancare. Ea m-a privit ingrijorata si prima, da’ absolut prima intrebare pe care mi-a pus-o a fost: “Ai oprit maica focul cand ai terminat?” Continue reading Mini-gospodina

Prima amintire

Prima amintire vine de undeva de foarte departe. Fie ca-ti amintesti ceva de la 2-3 ani, fie ca prima ta amintire dateaza de la 5-6 ani, aceasta prima amintire te-a marcat profund ca si copil. Ti-a ramas in minte pentru ca a insemnat pentru tine ceva major. A declansat un clic, pe care in alte imprejurari nu l-ai fi sesizat, insa asa……

Prima amintire poate fi legata de vocea mamei spunand o poveste. Liiceanu spune ca amintirea lui cea dintai este momentul in care, mama ii citeste pe la 3 ani  povestea Puiul. Il marcheaza, il face sa planga si intelege ca spre deosebire de povestile cu balauri, patania Puiului este foarte reala si apropiata de lumea lui.

Prima mea amintire este de pe la 2 anisori si este legata de Continue reading Prima amintire

05 iunie

In vacanta dintre anul 4 si 5 de facultate  (da pe vremea mea se faceau 5 ani de facultate 😀 ), trebuia sa facem practica cel putin doua saptamani. Ne-au repartizat de la facultate la mai multe hoteluri din Bucuresti. Da bre, am facut facultatea de management turistic, de aia.  🙂  Eu am picat la Intercontinental si eram foarte multumita, pana a venit o colega care tinea mortis sa schimbam hotelul, sa ne  mutam la Lebada.  Nu prea eram incantata de schimb, eu nici nu auzisem de Lebada, da’ de Inter…

Mai mult fortata, am fost cu ea la cei de anul trei care erau trecuti la Lebada si ne-am schimbat repartizarile cu doua domnisoare, care au fost mai mult decat incantate sa mearga la asa un hotel frumos ca Interul.

Cand a inceput perioada de practica la Lebada eram cca 15 studenti.  A fost un sejur de doua saptamani superfrumoase, cu sauna, piscina, biliard, camere de odihna, cocteiluri si mancare la greu. Am gasit acolo niste oameni extraordinari, care pe langa faptul ca ne-au invatat foarte multe lucruri legate de alimentatie publica si turism, ne-au tratat ca pe niste egali sau si mai mult, ca pe niste oaspeti ai hotelului.

Continue reading 05 iunie

Primul job

Unii dintre noi incep sa lucreze  inca din studentie (liceu 😀 ) iar altii nu-si gasesc un job nici dupa multi ani de cand si-au terminat studiile.

Unii ar munci orice, pentru ca n-au incontro sau pentru a sti sa faca cat mai multe lucruri, pentru a se putea intretine sau pentru ca vor sa inceapa de jos,  iar altii vor sa fie direct manageri, fiinca pentru asta s-au pregatit atatia ani in scoala si atunci prefera sa astepte pana-si gaseasc slujba de vis.

Important este sa stii ce vrei, sa stii ce-i mai bine pentru tine, sa stii unde vrei sa ajungi si sa-ti urmezi visul, no matter what.

Continue reading Primul job

Weekend la tara

Pentru ca de Paste nu am putut sa mergem si la parintii mei la tara, ne-am rezervat weekendul asta (care tocmai a trecut),  sa le facem o  bucurie si sa le ducem nepoatele doua zile. Zis si facut, numai ca socoteala de acasa nu se potriveste aproape niciodata cu cea din targ,  inainte de a pleca s-au adunat o multime de lucruri de facut, iar plecarea s-a amanat cu cateva ore bune.

Noi tocmai ne hotarasem sa incercam un traseu nou. 😀  De obicei ne duceam Bucuresti- Buzau- Braila si acum am vrut sa fim mai smecheri, sa mergem Bucuresti- Slobozia- Braila, ceea ce n-ar fi fost tocmai rau, mai ales ca mergeam 90 km pe autostrada. Ai mei nu stau tocmai in Braila, ci intr-un sat din judet in care (am aflat acum) se poate ajunge pe cel putin 6 rute, care mai de care mai nasoala, in sensul ca drumurile in zona sunt pline de cratere (a se citi gauri enorme in asfalt). O singura ruta era cat de cat normala, dar noaptea care ne apucase pentru ca plecasem tarziu, impreuna cu GPS-ul, ne-au ajutat sa o ratam cu mare succes.

Deci da, aproape am rupt masina, am injurat ( in gand), am bombanit (cu voce tare) si drept recompensa a inceput ploaia. Ziceai ca vine sfarsitul lumii si noi orbecaiam noaptea pe niste drumuri de tara, pe o ploaie torentiala. Faza cea mai rea a fost, cand am vorbit la un moment dat cu ai mei la telefon si le-am spus ca ploua de rupe, dar mai avem doar 20 de km si ajungem, iar ei ne-au raspuns “Mai copii la noi nu ploua, cine stie pe unde sunteti voi.” 🙁

Continue reading Weekend la tara