19
Mar

Despre mine

Filed in

Sunt …o femeie cu toane (cele mai multe-s bune), născută copil acum treizeci şi ceva de ani, într-un sat din judeţul Brăila.  La patru ani m-am mutat cu părinţii în Târgovişte unde am început cariera de fetiţă la grădiniţă, copil la şcoală generală şi adolescentă la  liceu. Putem spune, aşadar, că Târgoviştea este oraşul meu de suflet, în care revin cu plăcere de fiecare dată când îmi doresc puţină linişte urbană.

Am terminat în Bucureşti facultatea de Management turistic şi comercial, pe vremea când asta însemna 5 ani de studiu + 5 ani de distractie + 5 ani de libertate (adică fără părinţi :D )

După terminarea facultăţii am rămas în Bucureşti, m-am angajat dupa primul interviu la care am fost şi am rămas la firma respectivă 5 ani, timp în care, în paralel, m-am căsătorit şi după ceva timp, am născut două fetiţe la distanţă de 4 minute una de cealaltă. :D

În prezent sunt project manager la o firmă de echipamente pentru  birou managing partner în afacerea familiei, un atelier de croitorie, unde mă ocup de vânzări şi marketing. Atelierul e specializat pe echipamente de lucru şi protecţie gen , dar în ultimul timp am lucrat mult și diverse articole promoționale care mai de care mai draguțe, o să vedeți curând pe pagina specială a atelierului. Scriu din când în când articole pentru site-uri destinate femeilor, oamenilor de afaceri, copiilor…și  lista rămâne deschisă.

Am început blogul în august 2008 şi m-am hotărât să scriu mai la obiect despre mine, abia acum (mai 2009).

Îmi plac….oamenii în general şi prietenii mei în mod special.

Aş vrea … să am puteri supranaturale. :D

Păstrez … legătura cu oamenii care merită.

Mi-aş fi dorit … să am ceva talente.

Nu îmi place … să cer ceea ce  mi se cuvine.

Mă tem  de… judecata de apoi.

Aud … înca, ciripitul de păsărele dimineaţa.

Îmi pare rău … când nu mă fac pe deplin înţeleasă.

Nu sunt … unică. ;)

Dansez… oricând îmi vine să fac asta.

Cânt … în maşină, când nu merge radioul.  :D

Niciodată … nu aş renunţa la lupta pentru viaţă.

Rar … mă întorc să privesc în urmă.

Plâng când privesc … un copil care suferă.

Nu îmi place de mine pentru că … îmi amintesc din ce în ce mai greu lucruri.

Sunt confuză … când asist la o discuţie, pe un subiect despre care nu ştiu nimic.:D

Am nevoie de … sănătate, dragostea familiei mele, prieteni, florile din curtea casei…

Ar trebui … să nu îmi pese de criza asta. :(

Eu sunt…. Nina Costea.

Bine ati venit in lumea mea!

9 Responses to “Despre mine”

  1. Ioana
    19Mar

    Bine te-am gasit!
    Ziceai tu sa iti bagam de vina sau sa-ti propunem una-alta, eu nu am ce sa-ti bag de vina si nici ce sa-ti propun: imi place ce / cum scrii si asta ma face sa imi permit sa dau iama in casuta ta virtuala in mod frecvent :-)
    O zi faina!

  2. Ioana
    19Mar

    O sa te injur daca imi dai motive, cel mai probabil. Insa pana atunci, nu pot sa-ti spun decat de bine!
    Iti multumesc de invitatie! (stii ca functioneaza si in directie inversa, nu?)

    ps: si eu mi-s mandra ca eu am comentat prima pe pagina asta :-D

  3. nina
    19Mar

    @Ioana- :)

  4. Elena
    19Mar

    Nina, e pacat de pagina asta sa stea asa, fara comentarii!

    Mie imi place cat de naturala esti tu, ca bloggerita, si cat de grijulie, dar totusi cool, ca mama. Bine, sunt mai multe care-mi plac la tine, dar pe unele ti le-am mai zis :)

    Si-ti voi mai spune, promit!
    Spor la scris!

  5. nina
    19Mar

    @Ioana- iti multumesc foarte mult pentru acest comentariu. Sincer, cred ca puteai si sa ma injuri ca tot iti multumeam, asa de mult mi-am dorit sa am si eu comentarii la pagina asta. :) ) Lasand gluma la o parte esti invitata permanenta in casuta mea virtuala dar si in aia reala. :)

  6. nina
    19Mar

    @Elena- iti multumesc, Elena! Am azi asa o zi nasoala, inceputa totusi excelent… Cuvintele tale m-au uns pe suflet si aveam atata nevoie de asta azi, acum. :)

  7. Cora
    19Mar

    Minunata si linistitoare parte descriptiva, ma bucur sa te cunosc. Placut si blogul tau. Felicitari

    P.S. mie ciuda ca nu am fost prima care sa fi descoperit pagina asta

  8. Ana
    19Mar

    Mă bucur că te-am descoperit. Îmi place aerul blogului, este fresh, plin de optimism.

  9. nina
    19Mar

    @Cora- bine ai venit! Sper sa ne cunoastem din ce in ce mai bine, chit ca de fapt oamenii nu se cunosc deloc daca e sa ma iau dupa citatul din textul de ieri. :)

    @Ana- hehehe, asta se intampla pentru ca-s eu eu mereu in toane bune. :) Glumesc! Bine ai venit!
    Nici nu stiti cat ma bucur de comentariile voastre. Am blogul asta de trei ani, dar timp dedoi ani si 8 luni la pagina despre mine nu puteau fi lasate comentarii din cauza temelor pe care le-am avut. Dar acum…. :)

Leave a Reply

Copyright @ toane
Wordpress themes