Politica e de mine

N-aș fi ghicit nici într-o mie de ani (nu că aș fi avut vreodată așa speranță de viață ) că sunt mănușă cu politica. Că mi se potrivește chestia asta cu: hai să face lucruri, hai să ne gândim, începem și scriem proiecte și vrem să le și implementăm, citim legi, facem politică. 

În decembrie anul trecut am aflat că s-a înființat partidul Plus și am trimis din instinct  o cerere de adeziune. Ajunsesem la asemenea nivel de frustrare legat de tot ceea ce se întâmpla pe scena politică din România, încât am fost convinsă că singura soluție rezonabilă era aceea ca oamenii cinstiți care încă nu știu/fac/cunosc/ politică să se implice în proces. Am înțeles că dacă nu fac și eu personal ceva urgent, nu voi mai avea niciun drept să aștept o schimbare. Cine s-o facă? Pentru mine așteptarea s-a terminat atunci și tot atunci au început întrebările de tipul: ce pot să fac, la ce mă pricep, ce trebuie să învăț, cum i-aș putea ajuta pe oamenii ăștia în așa fel încât împreună să facem lucruri bune pentru comunitatea noastră, pentru sectorul, orașul și țara noastră? 

Și veți fi uimiți să aflați de câtă implicare e nevoie dacă o iei de jos, partid nou, cu oameni noi care chiar vor să schimbe lucruri în țara asta, în momentul în care românii percep toți politicienii ca pe niște hoți. Normal că oamenii au dreptate. E ca și cum politica=hoție și noi începem să facem politică. Greu, dar nu imposibil. Oamenii își doresc politicieni în care să creadă. Care să le explice și de ce nu fac lucruri atunci când nu le fac.

Inițial m-am înscris în partid, mi-am plătit cotizația, am citit statutul și regulamentul intern și am procesat informații despre politică mai ceva ca un 386 (dacă nu sunteți suficient de bătrâni să vă amintiți ce era un i386, nu vă bateți capul). Apoi a venit campania pentru alegerile europarlamentare (am scris atunci un articol lung despre experiența ca delegat în secția de votare, dar am uitat să-l public) și acum abia ce s-a terminat campania de strângere de semnături pentru candidații la Președinția României. Urmează campania electorală și în 10 noiembrie 2019 România își alege președintele. Sper că mergeți la vot, că altfel…

Acum, voi știți cam câtă treabă am eu zilnic la atelier, dar eram în campaniile astea plină de energie. Aveam zile în care plecam la 17 de la birou și la 18 în loc să fiu cu picioarele pe o pernă, cu burta plină și cu vreo carte în mână, eram în stradă la împărțit pliante sau strâns semnături. Și nu eram singură. Energia mea venea de la oamenii alături de care eram acolo. Și ei, ca și mine își doresc să facă lucruri în loc să aștepte să le facă alții pentru ei. Și eu nu pot decât să îi admir și să îi susțin atât cât pot. Își sacrifică timp, cred în idealurile lor, învață, au principii la care țin, se implică în acțiuni deloc ușoare și fac toate lucrurile astea voluntar. Sper să se mențină vibe-ul ăsta!

So, nu știu dacă sunt deja politiciană, dar sigur sunt un om care încearcă să se implice. Nu, încă nu am ajuns să mă întreb: ce naiba mi-a trebuit mie politică?

foto:shutterstock

(Visited 190 times, 1 visits today)
Cris

Este foarte important ca te implici, asta cred. Chapeau!
Schimbarea vine de la fiecare din noi, fie ca e vorba de politica, de mediu, de reciclat.

Nina

Multumesc, Mihaela! Voi face tot ce tine de mine (și un pic mai mult de atât) ca să facem din cartierul nostru, orașul nostru, tara noastră, un loc în care să merite să trăiești.

dojo

Noi nu ne mai putem implica prea mult in politica romaneasca, dar mergem la vot. Ne ia ceva timp, ca nu-i chiar aproape consulatul, dar mereu am votat chiar si de aici. Macar atat sa putem face pentru cei ramasi in tara.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.