La revedere, bunico!

Bunica mea a împlinit anul acesta 90 de ani. Douazeci de zile mai târziu a ales să plece, ca și cum 90-ul ăsta a fost un țel. Al ei.

Nu spun că mi-aș mai fi dorit să trăiască, pentru că de la o vreme boala și bătrânețea pusese stăpânire pe ea și o slăbiseră până-ntr-acolo încât a rămas o mână de femeie care eu n-am recunoscut-o de sub hainele de înmormântare cu care nu toată lumea a fost de acord. De parcă ar conta hainele de înmormântare!

Ce voiam să zic… de la bunica mea din partea tatălui, cea despre care vorbesc acum, mi-au rămas și mie, dar și celorlalți mulți nepoți ai ei, amintiri. Amintiri neprețuite dintr-o perioadă extrem de frumoasă a vieților noastre. Și-a ei.

Continue reading La revedere, bunico!