Nu, n-am ajuns la Real până la urmă ieri, dar am ajuns la Tanti Lucica, un fel de Matuşa Tamara încă în viaţă, o femeie de nota 20, de care îmi place mult. Are 63 de ani, cred, nu ştiu exact, pentru că nu vrea să zică şi sincer nu m-ar ajuta la nimic să ştiu amănunte de genul ăsta. 😀
De fiecare dată când merg la ea, mă primeşte cu multă căldură, cu cafea şi biscuiţi. Ieri i-am zis că vroiam să ajung la Real să văd cam cum sta treaba pe acolo şi ea mi-a spus că nu-i nevoie, îmi povesteşte ea. Şi mi-a mai spus că la hypermarketul ăsta să merg numai când am ceva de luat, nu aşa “să văd eu, cam cum stă treaba” că cică acolo sunt oameni mulţi, care mai de care mai ocupaţi. Aşa că m-am aşezat confortabil în fotoliu şi am ascultat povestea Realului, povestită de vecina lui (da, Tanti Lucica locuieşte vis- a-vis de magazin), care-l cunoaşte şi pe dinafară şi pe dinăuntru ca nimeni alta:
“Nu ştiu cum se face, dar tu ai venit la mine să mă întrebi de Real exact în ziua în care Real Vitan (magazinul de peste drum) împlineşte doi ani de la inaugurare. O fi coincidenţă, o fi altceva…. Ei bine, de acum doi ani de când s-a deschis, eu n-am mai avut nevoie de cheltuieli suplimentare, în afara celor două zile pe săptămână în care intru în magazin. De fiecare dată îmi fac liste de acasă, cu ce am nevoie şi sunt foarte mulţumită de felul în care au evoluat lucrurile. Bugetul meu are numai de câştigat şi reuşesc ca din pensie să pun deoparte în fiecare lună câte ceva. (de asta îi spun eu ei, în glumă, mătuşa Tamara 😀 )