La noi ca in invatamant. Acum, ca vine iarna, ne-am hotarat sa capitonam casa. Pe dinafara. Adica pus poliester, apoi nu-s ce plasa, apoi o tencuiala noua de toata frumusetea. 🙂
La noi daca hotaram azi ceva, de maine is si muncitorii la lucru. Adica nu ne pierdem in detalii. De astea avem noi grija pe parcurs. 😀
Exemplu:
Tin minte ca in copilarie, cand auzeam de o fata ca a facut sex inainte de casatorie mi se parea ca merita sa fie arsa pe rug. Deh, asa apucasem. Femeile nu aveau voie sa faca asta inainte de a ajunge la altar, ba parca nici baietii nu se prea laudau cu multe aventuri inainte de casatorie.
Acum nu se mai pune problema asta, ba chiar a ajuns o normalitate. Ceea ce nu-i rau, daca se respecta totusi o varsta minima de incepere a vietii sexuale, nu mai devreme de cateva lectii elementare de educatie in domeniu, date de parinti 😀 , prieteni mai mari sau de ce nu, scoala.
Exista oameni cu idei mișto. Pornesc o chestie, dupa care o abandonează, deși nu era un eșec, cel puțin, nu din punctul meu de vedere. De exemplu:
Nu sunt extrem de feministă, însă urmăream cu plăcere subiectele dezbătute pe La feminin. Se crease acolo o mică comunitate, care creștea cu fiecare zi, cu fiecare articol nou.
Proiectul a fost gândit și pus în practică de Dojo și Nebuloasa, doua fete extrem de inteligente, dar cu prea puțin timp pe care să-l investească într-un proiect aflat la început de drum. Parerea mea este că ele nu s-au uitat destul de bine în jur. N-au știut cum, când și cui să ceară ajutor. Au încercat cu guest- post ceva și au abandonat în cele din urmă și ideea asta. La feminin e acum părăsit, ultimul articol scris este din 31 mai. Minunea a ținut trei luni în condițiile în care, în ultima lună au existat doar 3 articole noi. Păcat!
Continue reading Proiecte interesante, abandonate sau aproape uitate
MICHAEL JACKSON You are not alone
Asculta mai multe audio Muzica
N-am timp de scris, dar am o problemă existenţială.
Mai ţineţi minte când era numită generaţia celor care au acum 30-40 de ani, în urmă cu 20 de ani? Da, exact, “generaţia de sacrificiu“.
Am câteodată o stare în care îmi vine să plec pe o insula pustie (a se citi, loc nepopulat) împreună cu ai mei. Dacă acum un an-doi starea asta se instala o data, de doua ori pe an şi ţinea maxim trei zile, acum din păcate (sau din fericire) am cel puţin o zi pe săptămână (care nu-i niciodată în weekend 😀 ) în care vreau să nu mai ştiu de nimic şi de nimeni şi să plec în lume.
M-am săturat de România! Cel mai mult mă afectează nu impozitele uriaşe, nu sutele de taxe pe care le inventează de la o zi la alta guvernul. Nici măcar schimbările de la educaţie nu mă afectează aşa de tare cum simt că-mi mănâncă energia, timpul şi sănătatea, sistemul nostru sanitar.
N-o să vă spun eu acum cum stă treaba, o vedeţi şi voi zilnic la ştiri, o auziţi povestită de colegi, prieteni sau părinţi, dar credeţi-mă până când nu eşti chiar tu cel care o paţeşte şi până nu simţi pe pielea ta cum stă treaba, ţi se va părea totul, o poveste tristă, peste care treci în maxim câteva ore.
Aseară am visat că eram google. Vă dați seama cât de odihnită sunt acum?
Toată lumea dorea să știe câte ceva, iar eu cunoșteam multa lume. Ce spun eu multă? Cunoșteam pe toată lumea și mult, foarte mult din trecutul acestei lumi. Interesant era că știam ceva și din viitorul ei. Al omenirii, desigur.
Aveam niște brațe extrem de lungi și multe, multe capete. Adică tot capul meu era dar multiplicat. Aveam probabil alt creier că prea le știam pe toate. Partea bună e că nu mă simțeam la capătul puterilor, datorită tuturor celor care vroiau să știe ceva și mă întrebau pe mine. Nici vorbă de așa ceva. Le răspundeam tuturor și așteptam noi și noi intrebări. Mă bucuram nespus când primeam întrebările astea și știam răspunsul la toate, la cele mai multe știam chiar o mulțime de răspunsuri. E adevărat că nu toate erau fix ce-l interesa pe cel ce căuta.
Partea mai puțin plăcută consta în faptul că în 75% din cazuri, primeam întrebări cretine, venite de la oameni inutili. De exemplu unu m-a întrebat: “Care este sexul miresei?”. Acu, eu nu aveam de ales și trebuia să-i dau și lui câteva variante de răspuns. 😀
Ecaterina s-a născut în urmă cu 35 de ani la Bucureşti. S-a întamplat într-una din scurtele perioade de şedere în ţară a familiei sale. Tatăl ei era diplomat, iar între două misiuni stătea uneori câteva luni în ţară.
Bucuria venirii pe lume a singurului copil din familie, mama ei fusese înştiinţată de medicul familiei că nu va mai putea aduce pe lume copii, cuprinse repede toată comunitatea pe care părinţii ei o frecventau. Erau laolaltă unchi, prieteni, mătuşi, colegi de muncă ai tatălui şi vechi prietene din copilăria mamei. Toţi îşi dădeau cu părerea despre ce viitor o aşteaptă pe micuţa, care negreşit va moşteni inteligenţa tatălui şi frumuseţea mamei. Niciunul dintre ei nu bănuia atunci, că fetiţa va fi exact cum ei şi-au dorit, adică frumoasă şi deşteaptă, fară a avea însă aproape nimic din frumuseţea mamei sau din inteligenţa tatălui.
Frumuseţea şi isteţimea copilei s-au conturat de-a lungul anilor ce-au urmat, luând mult din specificul locurilor pe unde a copilărit şi foarte puţin din trăsăturile parinţilor.
I-a spus de multe ori ca o lasa, dar nu indrazneste sa faca inca pasul decisiv. Il mai tin multe langa ea, sau cel putin asa ii place lui sa creada. Adevarul este intre: nu au cum sa se desparat acum si nu gaseste un motiv serios ca sa o lase.
Nu are cum sa o lase pentru ca este cu ea de 25 de ani. Ce-ar spune lumea, daca el ar fi parasit-o pur si simplu intr-o zi? A, lui nu-i pasa de lume deci asta cu gura lumii n-ar trebui luata in calcul. Apropierea ei nu-i face bine. Oamenii din jurul lui nu o pot suferi. Mama lui ii spune proape zilnic sa o lase. Femeia nu s-a obisnuit cu ea nici dupa atata amar de vreme.
O singura data isi facuse bagajul si isi luase chiar si o inlocuitoare pentru ea. Isi pregatise si un loc unde sa stea fara ea in primele zile de dupa despartire si apoi va vedea ce-i de facut in continuare. Viata ar trebui sa fie mai frumoasa fara ea, asa ii spusese lui lumea. Ah, iar lumea. Macar daca ar fi sigur ca hotararea asta e doar a lui si nu-i influentata de lume. Nu, nu era hotararea lui. Si n-a mai avut atunci puterea s-o lase. Si-a desfacut bagajul, a gonit inlocuitoarea si-a ramas impreuna cu ea, vechea lui iubita. Motivul parasirii ei n-a fost destul de convingator.
Vecinii, acest rau necesar al nostru al tuturor.
De-a lungul vietii m-a ferit Doamne-Doamne de vecini rai. Chiar daca am locuit o lunga perioada la bloc. Eram 44 de copii pe o scara de bloc cu patru etaje. Bine, numai pocaitul de la parter avea 12. 😀 Totusi nu am avut nimic de impartit cu nici un vecin.
Acum ca stau la curte, cu atat mai putin ma pot certa cu vecinii, desi chiar si aici nu toata lumea suporta pe toata lumea.
Un vecin iti poate fi de folos cand n-ai cu cine lasa pisica, cand vrei ca cineva sa-ti ude florile in vacanta si nu vrei sa pui o ruda sa strabata tot orasul pentru a varsa o sticla de apa pe cele doua muscate ale tale, cand ai ramas fara sare in seara de revelion sau cand ai nevoie sa te urci pe casa lui ca sa-ti vopsesti casa ta. 😀
