De ani de zile visez din când în când o grădină frumoasă. Ce spun eu frumoasă, e un fel de rai. De cele mai multe ori, acolo nu sunt singură, am cu mine prieteni, persoane din familie și uneori necunoscuți. Necunoscuți la început, pentru că pe măsură ce trece timpul (din vis) toți necunoscuții îmi devin parteneri de joc.
Jocul diferă de fiecare dată și pe măsura ce am crescut, a devenit mai complicat. Mai compicat și mai palpitant. Mai complicat și mai interesant.
Nici grădina nu-i mereu aceiași, sau nu-i în același anotimp, sau nu-i în același loc. Dar e gradină. Indiferent că-i uneori plină de păsări, alteori plină de case, întotdeauna știu că-i o grădina. O grădină de vis, din vis.
Dacă mă întrebaţi pe mine, zilele ca cea de ieri sau cea de azi sunt cu adevărat de toamnă. Aşa, călcând pe frunze arămii, gândindu-mă doar la prezent, aş vrea să-mi petrec măcar o zi în fiecare toamnă. Să mă opresc, când obosesc, la o terasă, atrasă de muzică şi miros de cafea cu lapte. Să pot rămâne atât cât vreau, să-mi beau cafeaua fară grabă, să mi se alăture câţiva prieteni şi să pornim apoi, călcând pe frunze şi amintiri, gândindu-ne doar la prezent, către următoarea cafea cu lapte, băută în următoarea cafenea cu muzică şi miros de….