Category: mintea cea de pe urma

Nu mor de foame

Am citit asta la dojo și am simțit că-mi pune sare pe rană. Mă gândesc și eu din ce în ce mai serios la motivele care ne țin în țara asta.

Am sperat timp de, iaca, 22 de ani că lucrurile se vor schimba și vom ajunge și noi o țară civilizată. Îmi amintesc de România anilor 85 când profu de geografie ne spunea că suntem o țară în curs de dezvoltare. Atunci mă gândeam, cu mintea mea de copil, că până voi crește eu mare și voi avea copii de școală sigur vom fi ajuns o țară dezvoltată, o țară în care cine muncește, are, o țară în care sistemul de învățământ va fi pus la punct, o țară în care atunci când te îmbolnăvești ai unde te trata omenește. Nu mi-am dorit luna de pe cer, am vrut doar să trăiesc într-o tară normală. Da, știu, am o problemă cu cuvântul ăsta.

Veți spune că mă plâng aiurea, că nu sunt eu cea mai afectată, că viața n-a fost chiar aspră cu mine și familia mea. De bine de rău noi avem casa noastră, afacerea noastră, copiii noștri, dar cu toate astea, dacă mă întreabă cineva cum îmi merge, mai mult decât: nu mor de foame, n-am ce răspunde. Și dacă nici noi nu muncim, atunci nu mai muncește nimeni. Și dacă nici noi nu plătim salarii, taxe și furnizori la timp, atunci nu le mai plătește nimeni.  Și dacă nici noi nu muncim…a, am mai spus-o pe asta.

Continue reading Nu mor de foame

Echipa 1390 raportează

Nici nu știu cum să încep postul ăsta. Aș putea să nu-l scriu și să păstrez doar pentru mine o experiență și amintirea unor momente intense, frumoase și nemuritoate. Sau aș putea să-l scriu să vă spun și vouă despre ce-i vorba, dar dacă n-ai fost acolo, nu vei înțelege pe deplin niciodată.

E dimineață. Ne întâlnim și facem cunoștință. Îmi dau seama ca am uitat în frigider bucata de ghiudem de la Doinash. 🙁 Suntem un grup de 8 adulți ( eu, Sabina, Marius cu Adriana, Andrada cu Vlad, Alexandra și nu în cele din urma cealaltă Adriana) și 6 copii, dornici de a face din țara asta un un loc mai frumos, mai curat și, cel mai important, cu niște oameni mai civilizați. Sunt convinsă că cei care citesc aici știu ce-i acela un om civilizat, dar chiar si oameilor de acest fel li se întâmplă să-și termine țigara și și să nu aibă unde s-o arunce. Și-atunci ce faci? Dacă aș fi fumător nici nu mi-aș aprinde țigara pe stradă, cu atat mai puțin în locuri unde n-am unde arunca chiștocul. Dar ce știu eu, n-am fumat niciodată…

Să revenim, am format grupul, am făcut înregistrarea și-am plecat spre mormanul pe care cu mare greutate, intervenții și  rugăciuni ni l-am alocat. Se vede treaba că n-a fost să fie, la locul cu pricina erau deja puzderie de oameni veniți cu autobuze și șefi 😀 să curețe pădurea.  Noi eram oarecum în plus așa că am zis să curățăm drumul de la șoseaua principala până la pădure. Numai că înainte de intrarea în pădure ne aștepta o surpriză… Am găsit în spatele șanțului de pe marginea șoselei la adăpostul vegetației crescută pe marginea șantului, puzderie de gunoi. Gunoi cât muntele, gunoi în delulețe, gunoi sub pomi, gunoi, gunoi, gunoi. Am tras concluzia că acolo fusese o groapă de gunoi a satului din apropiere și-am început să curățăm. Se vedea că nu erau aduse de curând, mizeriile alea erau bine infipte in pământ. Și-am strâns, și-am strâns până n-am mai putut și atunci ne-am dat seama că avem nevoie de lopată și de greblă. Andrada și sotul ei au plecat în trombă să cumpere greblă și lopată. S-au întors rapid cu uneltele și ne-am continuat munca. Voluntară.  A, și-au făcut treaba și copiii. Campioni au fost băieții dar nici nu mă așteptam să fie altfel. Daca n-ar fi plecat un câine vagabond din zonă cu casoleta noastră cu plăcintă, ar fi fost o zi excelentă. 😀

Continue reading Echipa 1390 raportează

Saga lucrurilor împrumutate

Când eram copil de câte ori trebuia să plecăm undeva, se trezea mama că nu mai găsește geanta. Aveam o geantă mare în care încăpea bagajul pentru toată familia, dar pesemne că n-o aveam numai noi dacă tot timpul ea era la cineva. Parcă aud și azi dialogul alor mei în ajun de plecare:

– Petruș, să nu uiți să treci azi pe la Tanța să iei geanta! Știi că i-am dat-o lu’ Gigu când a fost la țară, și n-a mai adus-o.

Gicu și Tanța sunt unchiul și mătușa mea, cei cu care ai mei împărțeau pe vremuri aproape totul (lucrurile nu s-au schimbat prea mult nici azi).  Invariabil geanta era adusă seara acasă, dar era ori ruptă și mama se chinuia s-o coasă, ori murdară și asta bătrână o spăla și-o atârna deasupra aragazului pe-o sfoară să se usuce rapid, ca să poată face și bagajul până dimineață.

Continue reading Saga lucrurilor împrumutate

Pe locuri, fiți gata, start!

Avem trei zile în care facem înscrieri. Adică pâna luni seara. Maxim!

Dacă nu știți despre ce vorbesc, citiți în continuare înainte de a zice: da, vin, mă bag, ce mișto, vreau și eu, luați-mă și pe mine, mai ai un loc, etc.

Ideea e următoarea: anul trecut am făcut parte dintr-o echipă foarte, foarte faina de oameni, cu care am participat la Let’s Do It, Romania, echipa care anul asta nu mai poate fi în aceeași formă din cauză de diverse aniversări, nunți, botezuri, cumetrii la care unii dintre noi musai să fie prezenți, așa că avem vreo 10 locuri libere pentru cei care doresc să facă parte din echipa noastră, adică a mea și-a Sabinei, mai mult a ei că ea e șefa, n-a avut încotro. 😀

Vrem să facem parte din cei care înteleg că Romania are nevoie de oameni care să pună mâna să facă ceva,  știți voi, de undeva trebuie să începem, pentru că nu putem rămâne la infinit păreriști care încearcă de pe margine să spună cât de mult greșesc cei care chiar fac ceva. Ne-ar plăcea să avem cu noi o echipă de oameni sufletiști, harnici, fete și băieți cu care in 24 septembrie să ne vedem dimineață de tot, să ne strângem mâinile prietenește și să curățăm România de gunoaie. Deocamdată!

Continue reading Pe locuri, fiți gata, start!

Anul ăsta a fost Blasova

În primul rând, legat de concediul ăsta în Deltă trebuie să vă spun că n-am mai ajuns acolo, pentru că soții noștri (al meu mai puțin, abia acum prinde microbul) au hotărât în ultimul moment că pescuitul e cel mai important aspect al sejurului și cum peștele ne aștepta cu mic cu mare, am poposit marți spre seară în Insula Mare a Brăilei (care-i tot o Deltă, dar mai mică), mai exact la Blasova:

Continue reading Anul ăsta a fost Blasova

Prețuri la piață sâmbătă dimineața

Pentru că am numai fițe în cap, am uitat de unde am plecat și pentru că n-am o piață în apropiere de casă, de când au apărut supermarketurile cumpar tot ce se poate de acolo, iar mărunțișurile care-mi lipsesc din casă când gătesc, le iau de la magazinul din colț, unde-s mai scumpe, dar le consider urgențe și mă consolez cu asta.

Sâmbătă dimineața însă, pentru că simțeam că n-am un buget de supermarket (la noi trebuie să fie ~ 400 lei) mi s-a făcut brusc dor de piața tradițională și-am mers la Delfinului.

Am luat așa: Continue reading Prețuri la piață sâmbătă dimineața

Oare asta să fie prima ocazie?

Știu că e weekend și eu m-am găsit să  scriu despre credite și soluții de a le suporta mai ușor, dar mă simt bine atunci când le știu pe toate în termen. Creditele zic.

Era o vreme când cu toții ne-am luat tot ce-am visat încă din copilarie să avem, dar fie nu existau, fie nu aveam noi bani de ele. Din fericire dacă nu existau s-au inventat, dar din păcate vremea să avem bani de ele n-a mai venit. Ne-am trezit, în schimb, cu libertatea absolută de creditare. Într-un timp nici nu mai trebuia să fii angajat, pur și simplu cu o factură de utilități de la adresa pe care o aveai trecuta în buletin îți puteai lua cel mai tare aparat foto al momentului. Ăsta-i caz real, mi s-a întâmplat mie, era o solniță de Samsung. 😀

Nici nu  se termina bine un credit că făceam altul, și uite așa am ajuns să-mi fac un credit de nevoi personale ca să-mi iau mașina pe care o folosesc pe firmă. Maxim, am zis! Mai am de plătit la rata asta încă 5 ani, adica pana-mi ajung fetele aproape majore. Apoi va trebui să strang bani pentru nunți. 😀 Nu-i vorba că mașina își scoate banii de rată în fiecare lună, dar dacă s-ar putea să refinantez acest credit +un card de credit de care orice-aș face nu reușesc să nu mă ating, ar fi excelent.

Continue reading Oare asta să fie prima ocazie?

Mitocănia a atins punctul maxim

Și mă trezisem așa bine dispusă…

Asta până am ajuns la computer și am văzut ce-a mai debitat primul om din stat. De la noi. S-a găsit el, tocmai el, să-l atace pe Regele Mihai: slugă la ruşi

Nu mă înțelegeți greșit, nu cred  că R. Mihai a jucat corect carțile istoriei românilor, probabil că era prea tânăr, poate că a fost prea blajin, dar a luat întotdeauna deciziile pe care le-a crezut benefice la momentul acela pentru poporul român. Abia după încheierea razboiului și după ce inițial a fost de acord cu guvernul comunist,  și-a dat seama că făcuse greșeli majore și a încercat să se opună. Era însă prea târziu și el ajunsese să nu mai aibă nicio putere pe scena politica românească. Orice s-ar spune despre Regele Mihai, ca n-a avut curaj, ca n-a avut maturitate, ca n-a fost un bun strateg, orice s-ar spune, repet, nu-l vom putea acuza niciodată că n-a iubit Romania și poporul român.

Continue reading Mitocănia a atins punctul maxim

Serios despre refinanțare

Râdem, glumim, dar refinanțarea e un lucru serios și nu vă doresc să fiți în locul românului care se gândește, ca la o ultimă speranță, la chestia asta. Pentru că BCR vrea să-i dăm idei despre cum ar trebui promovată refinanțarea, m-am hotărât să scriu.

Așadar, ținând seama că omul, deja aflat cu un picior în groapă, semi-metaforic vorbind, se duce la bancă fix cu coada între picioare și speră să găsească acolo soluția la problemele lui, ar fi frumos să dea peste un consilier drăguț și gata să-l ajute, care în loc să-i spună: “Nu vă încadrați!“, îi spune: “Doar cu veniturile astea nu cred că veți obține ce vă doriți, dar putem încerca să facem în felul următor...” și aici urmează ceva soluții pe care le știe el, că de aia e consilier de credite. Dar, după cum probabil știți, rareori se întâmplă așa. Ăsta e deja un fapt nu mai trebuie să demonstreze nimeni nimic și eu zic că de aici ar trebui pornită promovarea refinanțării….cu omul împins de nevoie să meargă mai departe și chiar dacă doamna neprietenoasă de la ghișeul doi credite și refinanțări nu i-a dat mari speranțe și nici nu s-a arătat dornică de a găsi pentru el și nevoia lui, soluții, deși până la urmă este și el un client, care vorba aia, încă vrea să plătească ceva, omul nostru continuă să încerce să-și facă rost de toate actele necesare, să piardă mapa cu ele la un moment dat când aproape le avea gata pe toate, să obțină chiar și de la nesuferita de sor’sa promisiunea că dacă are nevoie o poate lua pe ea coplătitor, să-și refacă adeverința de salariu, plusând o ciocolată la contabila firmei la care lucrează, pentru că prima a expirat între timp și să ajungă într-o zi ploioasă (știți voi, ploaia înseamnă belșug și noroc de bani) cu toate actele în regulă la bancă.

Doamana de care care vă spuneam la început va răspunde acum mai drăguț, că de, v-a văzut zilnic în ultimele trei săptămâni și s-a învățat cu voi,  ba chiar se arată dispusă să vă facă ea copii la actele pe care ați uitat că trebuie să le aveți și în fotocopie, și vă dă minunata veste că dosarul e acum în regulă și nu vă rămâne decât să așteptați.  Aici merge o chestie din aia cu ceasul care arată cum trece timpul, numai că în loc de ceas aș pune un calendar și în loc de ore aș tăia zile. 😀

Continue reading Serios despre refinanțare

Blogosfera se gândește la refinanțare

Orice român cu mai mult de trei credite, incluzând aici și celebrul card de credit din care și-a plătit acum tri ani vacanța, s-a gândit măcar o dată-n viață că i-ar fi mult mai bine dacă ar încerca, și mai ales dacă ar reuși, o refinațare.

99% dintre cei de care vă spun (procentul e fix din capul meu, nu m-am luat după nicio statistică) s-au gândit prima dată ca refinatatrea s-o facă oriunde în altă parte decât acolo unde au creditul principal, respectiv banii ăia mulți pe care i-a luat ca și credit de consum, dar din care și-a luat mașină. 😀 Pentru că noi românii, aici intru și eu cu brio, avem o ciudă mare pe băncile astea care ne-au fost tare dragi când ne-au dat banii, dar ne sunt dușmani de moarte, ai noștri și probabil ai moștenitorilor noștri, atunci când e vorba să dăm bănuții înapoi, cu vârf și îndesat. Că așa-i în viață. De partea cealaltă și banca uită că și atunci când ai avut nevoie de bani, și atunci când îți plăteai ratele la zi, dar mai ales atunci când n-ai mai putut să plătesști la timp și-ai întârziat, erai tot clientul ei, iar faptul că la început era lapte și miere, iar azi te amenință la telefon și îți trimite somații peste somații nu cred că ajută nimănui. Soluția care să mulțumească ambele părți ar fi o refinanțare, nu-i așa?

Revenind, așa cum probabil ați aflat deja, pentru că vuiește blogosfera, BCR are o campanie de refinanțare în perioada asta, mai exact din 6 iunie până în 4 iulie, timp în care pe lângă avantajele refinanțării propriu zise, știți voi, o singură rată, o plătești într-un sigur loc, o dată pe lună, eventual ceva mai mică decât suma actuală a tuturor creditelor tale, în perioada asta toate comisioanele și taxele aferente refinanțării sunt suportate de BCR. Ceea ce nu-i puțin lucru dacă vorbim de taxele notariale pentru transferul ipotecii, de exemplu.

Continue reading Blogosfera se gândește la refinanțare