Știu că e weekend și eu m-am găsit să scriu despre credite și soluții de a le suporta mai ușor, dar mă simt bine atunci când le știu pe toate în termen. Creditele zic.
Era o vreme când cu toții ne-am luat tot ce-am visat încă din copilarie să avem, dar fie nu existau, fie nu aveam noi bani de ele. Din fericire dacă nu existau s-au inventat, dar din păcate vremea să avem bani de ele n-a mai venit. Ne-am trezit, în schimb, cu libertatea absolută de creditare. Într-un timp nici nu mai trebuia să fii angajat, pur și simplu cu o factură de utilități de la adresa pe care o aveai trecuta în buletin îți puteai lua cel mai tare aparat foto al momentului. Ăsta-i caz real, mi s-a întâmplat mie, era o solniță de Samsung. 😀
Nici nu se termina bine un credit că făceam altul, și uite așa am ajuns să-mi fac un credit de nevoi personale ca să-mi iau mașina pe care o folosesc pe firmă. Maxim, am zis! Mai am de plătit la rata asta încă 5 ani, adica pana-mi ajung fetele aproape majore. Apoi va trebui să strang bani pentru nunți. 😀 Nu-i vorba că mașina își scoate banii de rată în fiecare lună, dar dacă s-ar putea să refinantez acest credit +un card de credit de care orice-aș face nu reușesc să nu mă ating, ar fi excelent.
De când cu campania asta de promovare a refinanțării de la BCR mă gândesc tot mai serios că nu mi-ar strica să aplic chiar pe mine chestia asta. Dacă mi-ar ieși o rată lunară fie și cu 50 lei mai mică decât ce plătesc acum în franci elvetieni (da, țeapa a fost maximă, v-am zis) și tot ar merita s-o fac. Mai ales pentru chestia asta: posibilitatea de a mandata banca să efectueze o serie de operațiuni de preluare a creditului de la banca finanțatoare în numele clientului, acord de grevare cu alte sarcini. O da, asta ar fi cel mai misto.
Revenind, veți spune ca nu mai conteaza aia 50 de lei când eu plătesc oricum 350 euro/lună. Dar în 5 ani adunați, banii ăia înseamnă 3000 lei, adică cam cât două laptopuri. Unul îl iau acum și celălalt când temin rata.
Da, n-am ce comenta, sunt o cheltuitoare, dar pe primul loc au fost întotdeauna datoriile, fie că sunt la stat, la furnizori, la prieteni sau la bancă. Nu depăsesc niciodată scadența ratelor. Acum am două (nevoi personale și card de credit), dar au fost vremuri când aveam 5. E drept că nu erau toate pe numele meu, dar eu le plăteam. Am întârziat o singură dată, dar chiar și atunci numai cu o parte din sumă, ceva în jur de 30 de franci, și daca nu m-au terminat cu nervii angajații bancii cu pricina, respectiv Bancpost, încât mi-am promis că trebuie să plec de acolo cu prima ocazie. Oare asta să fie prima ocazie? Mai ales că am sucursala mea, vorba aia.