Saga lucrurilor împrumutate

Când eram copil de câte ori trebuia să plecăm undeva, se trezea mama că nu mai găsește geanta. Aveam o geantă mare în care încăpea bagajul pentru toată familia, dar pesemne că n-o aveam numai noi dacă tot timpul ea era la cineva. Parcă aud și azi dialogul alor mei în ajun de plecare:

– Petruș, să nu uiți să treci azi pe la Tanța să iei geanta! Știi că i-am dat-o lu’ Gigu când a fost la țară, și n-a mai adus-o.

Gicu și Tanța sunt unchiul și mătușa mea, cei cu care ai mei împărțeau pe vremuri aproape totul (lucrurile nu s-au schimbat prea mult nici azi).  Invariabil geanta era adusă seara acasă, dar era ori ruptă și mama se chinuia s-o coasă, ori murdară și asta bătrână o spăla și-o atârna deasupra aragazului pe-o sfoară să se usuce rapid, ca să poată face și bagajul până dimineață.

Fac aici o paranteză si mă întreb oare cum am putut trăi într-o bucătarie care avea legată deasupra aragazului o sârmă pe care iarna se uscau rufe? Vă dați seama că în vremurile alea nici nu cunoșteam cuvantul hotă, apăi să fi avut una?

Revenind la lucrurile pe care le împrumutăm și nu ne mai sunt înapoiate decât atunci când le cerem în mod explicit și eventual ne ducem noi după ele, îmi amintesc că in fiecare toamnă ai mei nu mai știau cui i-au dat bidonul. E, bidonul ăsta era de 20 l și era folosit de către toata familia, 8 frați mama, 8 frați tata, ca să care cu el vinul de la țară. Sinceră să fiu nici nu-mi amintesc dacă bidonul era al nostru, dar parcă îl aud pe taica-meu care întreba în fiecare toamnă când pleca la cules, sau o lună două mai tarziu când se ducea după vin:

– Auzi, da’ bidonul nostru ăla de 20 l e acasă? Ți l-a adus frate-tău Costache, că parcă i l-am dat atunci la nuntă.

Mama ba îi spunea că nu mai știe, ba că să se ducă la el sa-l întrebe (dap, nici mobile nu erau sa-i poti da omului un telefon sa-i amintești sa-ti inapoieze lucrul tau), ba îi amintea că i-a zis Costache că i l-a dat lui Nistor, care i l-a dus lu’ Gicu atunci la botez și de aici i-a pierdut urma. Bidonul era recuperat în cele din urmă ori întreg, dar foarte murdar, ori fără capac și cu un șomotei pus în loc de dop. Grrr

Dacă de cele mai multe ori lucrurile erau recuperate, uneori se mai și pierdeau și dispăreau de-a binelea în rețeaua asta complicată de unchi , mătuși, veri si bunici.

Ai zice că anii au trecut și acum toata lumea își poate lua ușor chestii care să fie doar ale lor și de care să aibă grijă, că vorba aia, au dat bani pe ele. Ei dragilor, nu-i chiar așa. De exemplu soțul meu și-a cumparat de-a lungul timpului vreo 10 bormașini. Una i-a împrumutat-o unui vecin care i-a ars-o. Nu știu exact cum vine asta. Alta i-a dat-o unui prieten care a plecat în strainatate. Nu, n-a plecat cu bormașina, dar a plecat înainte s-o înapoieze. Alta a stricat-o el, dar să zicem că pe asta n-o punem la socoteală. Una a piedut-o. Cum naiba să perzi o bormașina cu care nu pleci nicăieri, ci o folosești prin ogradă? Una s-a învechit cică nu mai face fața. Alteia i s-a spart nu știu ce când a căzut e pe o masă. Și tot așa. Să revenim.

Aveam o mașinărie de tăiat gresie și faianață. Foarte faină era. Am împrumutat-o cuiva care n-a mai adus-o. Nu mai știm cui. Am cărți multe împrumutate și niciodată restituite. Adică foarte rar restituite. Pentru că n-am avut fișe la ele ca la bibliotecă, le-am pierdut urma.

Care va să zica, vremurile se schimbă, dar obiceiurile nu. Oare de ce atunci când împrumutăm un lucru nu-l restituim imediat după ce ne facem treaba cu el? Restituit eventual în bună stare și curat? De ce avem tendința de a spune, lasă-l aici că dacă-i trebuie celui care mi l-a dat, mi-l cere el? 🙁

Pun pariu că fiecare dintre voi are ceva împrumutat cuiva, ceva ce urmează a-i fi înapoiat. Sau nu.

 

 

(Visited 42 times, 1 visits today)
ady

eu-carti, imprumutate de un an si mai bine. nici macar n-am telefonul imprumutatului, un prieten al unui prieten. si niste bani, dar la aia nu-i o tragedie, de la persoana cu pricina i-am primit intotdeana dupa ce i-am adus aminte. (sunt si persoane-colege care-mi aduc banii imprumutati inainte chiar sa aflu eu c-a intrat salariul pe card 🙂 ).
o bormasina nu mi se pare chiar o chestie usor de cumparat. adica nu e foarte ieftina (nici exagerat de scumpa, dar orisicat). problema este ca nu ai nevoie de ea suficient de des ca cei mai multi dintre noi (adica eu :)) sa considere ca se justifica achizitionarea unei asemenea unelte. 🙂 totusi, este recomandabil s-o returnezi cand iti termini treaba cu ea. adica treaba pentru ca ai cerut unealta, nu si treburile viitoare pentru care e posibil sa-ti trebuiasca, dar inca nu le-ai planuit. 🙂

nina

@Ady- tu esti o norocoasa, sau iti alegi cu grija oamenii carora le imprumuti chestii. Daca zici ca bormasina nu trebuie sa existe in fiecarecasa, oare sotul meu de ce a cumparat de-a lungul timpului vreo 10? 🙁

brontozaurel

– un DVD cu documentare de astronomie
– culegerea de statistica din anul II
– cursul #13 de electromagnetism din anul II

Astea imi vin acum in minte. Nu prea am obiceiul de a imprumuta lucruri. In general am un simt al posesiei foarte dezvoltat, marai si daca altcineva doar atinge ceva de-al meu.

PS – Eu cred ca bormasina trebuie sa existe in fiecare casa 😛 Nu neaparat una super-extra-ultra, da’ macar una cu care sa-ti poti pune in practica ideile de reamenajare (care la mine vin la distanta de maxim cateva luni 😆 ).

dojo

Si eu am mai imprumutat una-alta si m-am cam potolit. Am imprumutat acum cativa ani chitara. Noua, am folosit-o in timpul liceului, dar, cum era cea mai de pret posesiune, am avut grija de ea ca de ochii din cap. Mi-a fost returnata dupa un an distrusa. Au mai fost si alte maruntisuri, asa ca m-am foarte linistit acum. NU AM! Si gata discutia. Daca am nevoie de ceva, imi cumpar. Daca altii au nevoie de ceva, isi pot cumpara. Nu, nici bani imprumut nu mai dau, exact din motivul ca 2 saptamani se faceau 6 luni.

nina

@brontozaurel- da, da, bormasina in fiecare casa. :))

@dojo- bun, n-am, dar ce-i spui unuia care stie sigur ca ai? Si mai ales daca-i din familie, vezi cazul alor mei. 😀

ady

ok atunci, sa existe bormasina in fiecare casa in care exista o fiinta bipeda capabila sa utilizeze respectiva unealta. 🙂 eu personal am mai multe sanse sa-mi gauresc mainile sau orice alte parti ale anatomiei, plus cam tot ce se poate gauri cu exceptia lucrului pe care doresc sa-l gauresc. 🙂 dar fratelo detine bormasina. 🙂 si am niste planuri…. 🙂

sabina

Eu am un simt al proprietatii foarte dezvoltat! Carti nu imprumut niciodata! (ma rog, am facut 2 exceptii mari si late in 24 de ani, si le-am primit inapoi). In afara de niste bani imprumutati, pe care mi-am pierdut orice speranta ca o sa-i mai vad vreodata, nu-mi aduc aminte sa mai am ceva de recuperat! 🙂

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.