Category: filme

Arrow

Nu mă pot lăuda că am văzut multe seriale la viața mea, dar toamna spre iarnă e sezonul lor și anul ăsta mă uit la Arrow. Băiatul de bani gata al lui unui milionar este dat disparut (cu acte în regulă, adică cu piatră de mormânt și certificat de deces) după ce pleacă împreună cu tatăl lui și sora iubitei într-o croazieră pe mare din care nu se mai întorc. Tipul apare după 5 ani, complet schimbat și cu skiluri de arcaș. Și aici începe serialul…

stephan amellÎmi place Oliver Queen (Stehepan  Amell), e genul meu de… actor. Nu-mi plac bărbații cu ochii albaștri, dar el și Went Miller fac excepție. Au acel ceva pentru care m-aș uita la orice prostie de film în care ei doi ar juca. La asta contribuie mult și faptul că i-am văzut prima dată în roluri de băieți deștepți, dar sunt sigură că nu-i numai asta. Ok, nu mă judecați prea tare, sunt femeie. Mi-s dragi toți bărbații din serial, până și Malcolm sau, împingând un pic limitele și polițistul Lance, deși de multe ori l-aș fi luat la bătaie dacă era lângă mine și eu făceam parte din distribuție, evident. 😀

emily bettDintre fetele din serial o admir pe Theea, dar sunt fascinată de Felicity (Emily Bett Rickards) și-am știut de la început că se potrivește perfect cu Oliver. Nu-mi place Laurel (Katie Cassidy) și nici sora ei Sara, dar între ele două o aleg oricând pe cea din urmă. Laurel nu mi-a plăcut deloc încă de la început și nu-mi place nici acum în sezonul trei.

Continue reading Arrow

Lunea criminalilor

Aseară, după o după-amiază foarte frumoasă petrecută pe terasă la piscină (ok, minipiscină) în compania finilor, am făcut repede o salată de roșii cu brânză ca cină pentru domnițele ce țin la siluetă, completată cu niște ouă ochiuri pentru cei cu stomacul mai primitor, și apoi ne-am așezat care pe unde a putut să urmărim un film la TV.

Mie nu-mi plac filmele cu criminali și îi includ aici atât pe cei care își planifică minuțios fiecare crimă, cât și pe cei care trag cu două mitraliere o data cu lejeritatea cu care eu curăț usturoiul. Nu-mi plac împușăturile, nu-mi plac morții (cui îi plac?), nu-mi place să văd oameni răi la televizor în filme, mi-e suficient ce văd în viața reală. Din păcate, aseară am avut parte fix de asta,  am nimerit mai întâi un film cu un puști care era arestat la domiciliu (îmi place de mor felul ăsta de arest) pentru că își bătuse un profesor.  Cum nu avea ceva mai bun de făcut, a început să-și spioneze vecinii, mai ales că o tipă foarte faină  de vârsta lui s-a mutat de curând în casa de lângă. Nenorocirea a fost că de partea cealaltă era vecin cu un criminal în serie, pe care până la urmă reușește să-l demaște. În timp ce pe ecran avea loc o scenă foarte gravă, cu suspans și urmărire, cu muzică din aceea sinistră în timpul căreia nici inima nu-ți bate,  iar noi eram toți cu ochii lipiți de ecran, se aude deodata tare în spatele nostru: Sorineeee!

Nu vreți să știți cum am sărit toți și ne-am scuipat în sân de frică. Bineînțeles că era un vecin care venise să ne înapoieze drujba. Drujba?! La ce i-o fi trebuit?

Continue reading Lunea criminalilor

Viața bate filmul, dar si filmul bate viata

Aud din ce în ce mai multe cazuri de oameni (mi-e greu să le spun așa) care nu-și iartă copiii pentru alegerile făcute. Soacre care aleg sa locuiască cu nurorile și să-și renege băieții, mame care nu-și susțin fetele în alegerile lor, deși ele sunt fericite și nu sunt lângă vreun papa lapte, copiii care-și blamează parinții pentru că s-au despărțit de tatăl/mama lor și au ales altceva pentru viața lor viitoare…

Oare vom înțelege vreodată să ne iubim copiii necondiționat, să ne respectăm părinții orice decizie ar lua aceștia în ceea ce privește viața lor, să fim alături celor dragi la nevoie, să plângem cu ei, să râdem cu ei și să le arătăm întotdeauna că îi prețuim și că alegerile lor sunt doar ale lor și că noi vom fi acolo și dacă le merge bine, dar și dacă lucrurile nu vor ieși exact așa cum vor ei?

Eu cred că nu. Nu putem fi toți la fel și nici nu putem gândi sau acționa unii în numele altora. Suntem cu toții diferiți (așa cum spunea o reclamă) și asta probabil că e bine.

Continue reading Viața bate filmul, dar si filmul bate viata

Din concediu direct pe Plaja adolescenților

plaja adolescențilorNe-am întors joi și cum orice concediu cere o prelungire de distracție, joi seara am fost cu fetele la avanpremiera celui mai nou film Disney, Plaja adolescenților.

Dacă n-ați auzit încă de el, vă rog să întrebați cel mai apropiat adolescent sau chiar puști din preajma dumneavoastră. Vă va spune că așteaptă cu nerăbdare luna septembrie, nu pentru a reîncepe școala, ci pentru că vrea să vadă sâmbătă, 21 septembrie la ora 9,30 premiera filmului la Disney Channel.

Evident, fetele mele și prietena lor cu care am fost la film au fost încântate, atât de film cât și de Andrei Leonte și Loredana Ciobotaru cu care au făcut poze și pe care i-au ascultat hipnotizate cântând. Ok, se uitau toate leșinate la Andrei, dar am văzut  niște băieți care o sorbeau din ochi pe Loredana. 😀

Continue reading Din concediu direct pe Plaja adolescenților

Ciudățeni

Săptămâna asta n-a început tocmai fain pentru noi. Deși dimineața de luni nimic nu prevestea vreun necaz, seara la  nouă și jumătate chemam salvarea. Copilul Iulia a căzut din picioare (un fel de leșin fără pierderea cunoștinței) și avea o durere insuportabilă de cap.

În timp ce vorbeam cu dispeceratul la telefon, copilul Sonia care cobora ușor scările,  se așează jos și spune că se învârte casa cu ea și simte o agitație mare în corp. Nu vreți să știți cum m-am înțeles cu cei de la salvare.

Evident că până la venirea salvării, mai exact fix două ore, am reușit cât de cât să le aduc în fire pe fete, să le descos, să aflu ce s-a întâmplat, să le dădăcesc… numai eu știu cât de greu a trecut timpul ăsta.

Continue reading Ciudățeni

Downton Abbey

Downton Abbey este numele unui domeniu din Anglia secolului trecut, unde viața locuitorilor este pe cât de conservatoare, pe  atât de interesantă. O casă mare cu mult mai mulți servitori decât stăpâni, cu reguli stricte și respectate în detaliu, cu multă acțiune în cadre care parcă nu se întâmplă nimic.

Downton Abbey este un serial englezesc de cea mai bună calitate, din care eu am văzut două sezoane în trei seri. Aproape toată acțiunea celor 16 episoade de mai bine de 60 minute fiecare, se desfășoară în această incredibilă casă redecorată până în cele mai mici detalii pentru a recrea atmosfera de dinante, din timpul și de după război.

Personajele sunt atât de vii, puternice, deosebite, încât atunci când crezi că ți-ai făcut deja o idee despre felul unuia de-a fi, convingerea îți va fi dată peste cap de cine știe ce acțiune viitoare a sa. Personajele mele preferate au fost dl. Bates-valetul șchiop al contelui, Clarkson-majordonul, și Matthew- moștenitorul imensei averi a familiei Crawley, deținătoarea impunătorului Downton.

Continue reading Downton Abbey

Stația Spațială 3D

Am fost ieri la Samsung IMAX în AFI Cotroceni și-am văzut documentarul Stația Spatială 3D, filmat în mare parte chiar, ați ghicit,  pe Stația Spațială Internațională.

Ideea mea despre Stația asta era că acolo e un fel de Titanic, mă rog cumva acoperit, și că e viață tată să trăiești ca într-un SF.  Îmi imaginam că sunt SPA-uri, parcuri și jocuri mecanice la tot pasul, că fiecare are o cameră luxoasă de hotel plină cu tot felul de gadget-uri, iar de când am auzit că se pot duce acolo și turiști, evident super-bogati, îmi închipuiam că-s și magazine pe Stație. 😀 Ce mai,  era în mintea mea ca un mic și cochet orășel. Făra poluare, desigur. Cu aer luat de pe Pamant, dar maxim de filtrat. Ok, știam cum arată pe dianafară, dar credeam că-i doar o carcasă care ascunde o lume minunată.

Ei bine, din toate astea un singur lucru e adevărat. Oamenii ăia, căci sunt oameni să știți, chiar trăiesc ca-ntr-un SF, doar că pentru ei SF-ul e realitate. O realitate deloc ușoară, pentru care se pregătesc ani buni pe Pământ și vorba unuia dintre ei atunci când i-a raspuns unui pusti care l-a  întebat prin radio ce a făcut ca să ajunga astronaut: “Am studiat foarte, foarte mult și conștiincios la școală și am înțeles că niciodată nu ne vom opri din învățat.” Citatul nu-i perfect, e așa cum l-am înțeles eu la primele ore ale dimineții și cum aș vrea să-l înțeleagă și fetele mele, pe care intenționez să le duc la filmul ăsta. De mai multe ori. Noi ca noi, dar orice copil trebuie să vadă asta cât e mic și mai are încă șansa să urmeze sfatul astronautului pe care tocmai vi l-am spus. Nu se știe unde-i următorul Gagarin.

Continue reading Stația Spațială 3D

Bună! Ce faci?

A fost cel mai frumos 1 Martie din câte au existat. Aș vrea să-i mulțumesc într-un fel Cristinei Bazavan, despre care știam că-i super-woman, dar când deja ai o impresie la superlativ despre cineva, mai departe de asta nu-ți găsești cuvinte, așa că-i spun simplu: Mulțumesc, Cristina!

Am văzut alături de alte 49 de bloggerite (aveți poze mai jos) un film românesc despre care se va vorbi mult. O comedie romantică extrem de reușită, în care actorii se poartă natural.

Dar suprizele au fost departe de a se fi terminat. Imediat dupa film în fața noastră și-au facut apariția în carne și oase, două dintre actrițele pe care tocmai le admirasem pe ecran. Dana Voicu si Ana Popescu. Frumoase și talentate, ne-au povestit cum au decurs filmarile, cât de greu (sau nu) le-a fost să-și joace rolurile perfect, cum se recunoaște o camașă de barbat însurat, cât de ușor au trecut de la relația profesor (Dana)- elev (Ana), la cea de șefă (Dana) și subaltern (Ana), și multe, multe lucruri interesante de la filmari.

Continue reading Bună! Ce faci?

The freedom writers

The freedom writers este un film mai vechi (2007), făcut după o întâmplare reală. La vremea respectivă mi-a plăcut mult, dar cum eu nu țin minte numele filmelor pe care le văd (excepție face Titanicul, nu știu de ce 😀 ), am uitat cum se numește și prin 2009 am vrut să-l revăd. N-am avut atunci nici timpul, nici dispoziția necesară să sap după el așa că, în stilu-mi caracteristic, am lăsat-o baltă.

Săptămâna trecută într-o noapte pe la 1 si ceva, când dau să sting televizorul care mergea în gol  (adică nimeni nu se uita la el) îmi arunc un ochi pe ecran (celălalt ochi era închis) și văd o secvență din filmul cu pricina. Secvențele  nu le uit, doar titlurile. 😀  Deși de data asta nu l-am prins chiar de la început, mi-a făcut mare plăcere să-l revăd și să sper că există oameni născuți să fie dascăli și copii cu șansă, ca cei din povestea descrisă de film.

Continue reading The freedom writers