Bună! Ce faci?

A fost cel mai frumos 1 Martie din câte au existat. Aș vrea să-i mulțumesc într-un fel Cristinei Bazavan, despre care știam că-i super-woman, dar când deja ai o impresie la superlativ despre cineva, mai departe de asta nu-ți găsești cuvinte, așa că-i spun simplu: Mulțumesc, Cristina!

Am văzut alături de alte 49 de bloggerite (aveți poze mai jos) un film românesc despre care se va vorbi mult. O comedie romantică extrem de reușită, în care actorii se poartă natural.

Dar suprizele au fost departe de a se fi terminat. Imediat dupa film în fața noastră și-au facut apariția în carne și oase, două dintre actrițele pe care tocmai le admirasem pe ecran. Dana Voicu si Ana Popescu. Frumoase și talentate, ne-au povestit cum au decurs filmarile, cât de greu (sau nu) le-a fost să-și joace rolurile perfect, cum se recunoaște o camașă de barbat însurat, cât de ușor au trecut de la relația profesor (Dana)- elev (Ana), la cea de șefă (Dana) și subaltern (Ana), și multe, multe lucruri interesante de la filmari.

 Povestea filmului a pornit de aici: „Printre «cele mai năstruşnice ştiri din 2005», antologate de Corriere della Sera la începutul lui ianuarie 2006 se afla şi aceasta: o «ea» şi un «el» cam de vârsta a doua au flirtat îndelung pe chat, pe bază de nickname, desigur, dându-se liberi şi endepandanţi. După vreo şase luni de «concubinaj» virtual, timp în care şi-au dat seama cu plăcută uimire cât de bine se potrivesc (în idei, gusturi, valori, etc., etc.) au hotărât să se întâlnească şi «pe viu». La întâlnire, surpriză: au constatat că sunt soţ şi soţie”, astfel sună notiţa din care s-a născut un film lansat la exact 4 ani, 9 luni şi 14 zile din ziua în care Alexandru Maftei a citit-o. Dar fimul e departe de a fi doar atât. Vladimir, fiul celor doi soți, este de-a dreptul delicios în rolul de adolescent…nu vă mai spun nimic, mergeți la film, eu mă gândesc să-l mai văd de două-trei ori. 🙂 Iar dacă faci parte dintre cei care merg  cu soțul la film o data pe an, ei bine ăsta-i filmul de anul acesta: Bună! Ce faci?

Concluzia e că am avut o seară excelentă, încheiată acasă alături de soț și de un pahar cu cocktail CointreauPolitan preparat în mimishaker-ul roz, primit cadou tot aseară.

Gata cu vorbăria, vă las cu ceva poze:

(Visited 245 times, 1 visits today)
nina

@LiaLia- si noua ne e dor de tine. Te pup si sa stii ca-s fosrte mandra ca ti-ai gasit job. Bafta muta!
@Elena- Multumesc! Si cand ma gandesc ca am vrut sa las aparatul acasa… 🙂

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.