Am crescut în casă cu un creion verde pentru conturat ochii. Nu cred că-l cumpărase cineva din familie, pentru că mama nu se machia deloc. Cred mi degrabă că-l primise cadou. Acest creion vede a fost toată educația mea în materie de machiaj până pe la 14 ani când într-o vacanță de vară petrecută la bunici (ah, ce vremuri), o verișoară mi-a dat cea mai bună veste pe care aveam să o primesc vreodată legată de make-up: exista o pastă (am aflat că-i zice “fond de ten” 😀 ) care îți colorează fața uniform. A fost pentru mine o chestie extraordinară, mai mult teoretică, pentru că deși am atins atunci minunata pastă, mai mult de a o întinde pe pielea de pe mână, n-am avut curaj. Nici atunci, nici în anul care a urmat, nici…
Primul produs de machiaj pe care l-am cumpărat a fost un rimel. Nu vreți să știți, era solid, într-o carcasă pătrată de plastic, nu știu de ce, dar am impresia că sunt singura femeie din lume care a folosit vreodată așa ceva . Puneam pe el o picătură de apă și cu peria care se găsea în carcasă încercam să-mi dau pe gene. Bineînțeles că mi se părea că-s maxim de frumoasă. 😀
A urmat apoi un ruj roz sidefat care mi se părea că se potrivește excelent cu ochii mei verzi- albăstrui. Eram la liceu și eram tot în perioada asta a rimelului solid. Da, m-a ținut aproape doi ani. La faptul că putea fi expirat, m-am gândit încă din momentul în care am văzut că e solid. Adica din prima, așa că nu mai conta cât îl păstram.