Cum am ajuns să scriu din nou

Mi-a fost tare dor de scris! Am peste două sute de notițe în telefon, cu tot felul de gânduri, liste și, mai nou, proiecte. Planuri. Numai că nu m-am apucat de scris. Deloc.

În schimb am citit. Mult, de tot felul. Și când spun de tot felul chiar am citit de tot felul, de la cărți de matematică și puțină fizică până la anchete FBI și beletristica. De la politică (da exact, politică) și comunicare, la rețete de pâine adunate în cărți. Nu, încă nu fac cea mai bună pâine, doar mă laud cu ce am citit, ca să nu ziceți că am stat chiar degeaba toată vremea asta.

Dar iată că azi, marți 13 (știți că în legenda ghinionului e vorba de vineri 13, da?), zi cu noroc dacă nu luăm în calcul faptul că mi-am spart pentru a 8-a oară, de la inventarea telefonului și până azi,  ecranul mobilului. astazi zic, m-am reîntors la blog și m-am apucat de scris. Chiar dacă azi nu mai e nimeni aici, eu o să scriu, chiar dacă blogurile nu mai sunt ce-au fost și toată lumea e pe youtube eu m-am întors acasă.

Continue reading Cum am ajuns să scriu din nou

Biblioteca bloggerului român

Când trebuie să explic cuiva de ce citesc, mă uit la respectivul/respectiva cu o privire acră de pe sub ochelari, ce spune sec și pe înțelesul tuturor: măi omule, ești idiot! Apoi îmi îndrept spatele, îmi dreg vocea și spun spășită: de plăcere!

Probabil că voi știți deja cu toții că mie îmi place să citesc, și cum chinezu ne provoacă să scriem fiecare un top al cărților citite în 2013, după care chestia asta va continua într-un mod interesant, n-am avut încotro și m-am mobilizat, mai ales că doar o mică parte dintre cărțile citite de mine în 2013 au avut parte de recenzii aici pe blog. Culmea e că mai ales alea care mi-au plăcut mult n-au recenzii, unele din cauza lipsei de timp, iar altele pentru că abia acum am ajuns la sfârșitul seriei și vreau să scriu despre toate odată. Și cum vorba multă e sărăcia omului,  vă arăt mai jos topul meu:

  1. Flori pentru Algernon, autor Daniel Keyes
  2. Întoarcerea Acasăautor  Orson Scott Card – partea I – Amintirea Pămantului,  partea a II-a – Chemarea Pământului, partea a III-a- Navele Pământului, partea a IV-a – Din nou pe pământ, partea a V-a – Născuți pe pământ
  3.  Dune I și II autor Frank Herbert
  4. Regele, autor Stephen King
  5. Wyrms, autor Orson Scoot Card
  6. Întalnire cu viata, autor Cecelia Ahern
  7. Soseaua Catelu nr. 42, autor Alina Nedelea
  8. Factorul groazei, autor Robert Harris
  9. Jurnalul de la Păltiniș, autor Gabriel Liiceanu
  10. Jurnalul unui cântăreț de jaz , autor Bujor Nedelcovici

Continue reading Biblioteca bloggerului român

Nu pot sa scriu

Stau in fata noului meu laptop Asus, mai exact ăsta dacă intereseaze pe cineva. Am laptop nou pentru că cel vechi s-a stricat și era în garanție, așa că mi-am putut alege altul. Da, se poate și la noi. Eu l-am avut luat de la emag. Âsta nou e tot de la ei pentru că așa am vrut eu, dar îmi puteam lua banii pe cel vechi și cumpăra altul de unde voiam. Am vrut tot de la ei, și de data asta am ales unul mai ieftin. La diferență a mai adăugat Sorin o mică avere și și-a luat pentru el unul mai performant.

Când spun stau, vreau să înțelegeți că pur și simplu nu-mi vine să scriu nimic. O văd pe Tomata cât de frumoasă este mireasă alături de alesul său și mă bucur enorm pentru ei, le doresc o viață plină de împliniri! Citesc apoi la Arhi despre oamenii din Vaslui și mă întristez. Sigur, nu toți vasluienii sunt așa, dar din păcate mulți alți români sunt sunt în felul ăsta și nu contenesc să mă minunez de modul în care la noi e timpul loc de mai rău.

Tot nu știu ce să scriu. Nu că nu s-ar întâmpla și la noi multe. De exemplu, ieri am început să punem tapet în birou (de cumpărat l-am cumparat în weekend) și iese foarte frumos. Sper ca la începutul săptămânii viitoare biroul nostru să aibă altă față și să v-o pot arăta și vouă. Deși nu stăm aproape deloc acolo, doar când vine vreun client și când fac facturi sau plătesc furnizori, camera aia mi-e foarte dragă (a fost camera mea când m-am mutat prima dată la Sorin, în studenție) așa că-mi crește inima atunci când o văd că se transformă în bine. Apropo de camere, Cami ne întreabă dacă am făcut rocada hainelor de primăvara-vară cu cele de toamnă-iarnă. Bine, ea e o fericită cu dormitorul mic transformat în dressing, dar noi ceilalți ce facem? Eu amâm încă momentul, sunt în perioada în care port blugi și tricouri cu mâneca scurtă peste care arunc un sacou sau o vestă și gata ținuta. Până la iarnă mai vorbim.

Continue reading Nu pot sa scriu

Blogger de 5 ani

N-am avut niciodată probleme legate de locul în care stau atunci când îmi scriu postările de pe blog și cu atât mai puțin mă interesează device-urile care mă ajută să-mi fac treaba, dar trebuie să recunosc că am un oarecare confort atunci când scriu dimineața la masa mea din living, doar eu cu gândurile mele.

Să luam de exemplu situația de față. E duminică seara, stau pe terasa și în stânga mea, deși s-a racorit și bate ușor vântul, Sonia se bălăcește în piscină și mă strigă să-mi arate cum înoată. În dreapta mea Iulia scrie sârguincioasă (asta dacă nu punem la socoteală faptul că sâmbătă le-a ignorat total) temele la matematică. Mama ne strigă de jos și ne anunță că a tăiat un pepene și cine dorește, e invitat să-și miște fundul la masă. De undeva de pe stradă se aud niste plânsete de copilași. Cu toate astea în jur, greu poți scoate o scriere decentă, dar absolut nicio secundă nu mi-am pus problema că scriu tâmpenii, n-am avut niciodată pretenția ca textele mele trebuie să sensibilizeze pe cineva (excepție fac cele două, trei texte în urma cărora vă rugam să ajutăm împreuna pe cineva), e practic viața mea scrisă aproape zi de zi vreme de 5 ani, în primul rând pentru mine, apoi pentru fetele mele (am convingerea ca într-o zi le vor fi de folos posturile astea, fie și numai pentru că le scormonesc memoria) și nu în ultimul rând pentru voi, cei care, intenționat sau nu, ați ajuns să citiți, să mă cunoașteți astfel și uneori să-mi spuneți câteva cuvinte.

Acum zece zile s-au împlinit 5 ani de când am început să scriu și s-au adunat de-a lungul acestor ani nici mai mult nici mai puțin de 1565 posturi și 17430 comentarii. Dacă e mult sau puțin, important sau irelevant nu cred că interesează pe nimeni, cu excepția mea, firește.

Continue reading Blogger de 5 ani

Discover new blog

discover new blogsEra o vreme când căutam prin ultimele pagini ale zelistului pentru a găsi bloguri frumoase și neștiute de lume. Voiam să le recomand și să încerc să le aduc câteva vizite în plus celor care se străduiau să scrie frumos fără a avea însă prea multă audiență. Bineînțeles că entuziasmul nu m-a ținut mult și am sfârșit prin a  renunța.

Numai că zilele trecute, Mirela mi-a transmis o leapșă excelentă, care nu numai că-mi place, dar mă pune și să nominalizez 9 bloguri cu stăpâne pe care le admir, dar care au un număr de fallowers mai mic de 200 (aici ca și Vienela, sunt puțin în ceață, nu știu ce înseamnă asta, așa că voi nominaliza 9 bloggerițe pe care le admir și basta).

Dar sa o luam cu inceputul:

Continue reading Discover new blog

Primul comentariu

first coment 2Era începutul toamnei lui  2008 și aveam blogul de aproximativ o lună, când am primit primul comentariu de la un cititor necunoscut. Animalici. Acum când mă uit în urmă mi se pare că-i un pic spam, dar atunci am fost în culmea fericirii: Am un comentariu de la un necunoscut. Un necunoscut a citit ce-am scris și a lăsat și-un comentariu.

Mai avusesem eu comentarii până atunci de la oameni pe care, chiar dacă se semnau ”Colegu”, ”Kiki” sau ”sora lui Kiki”, îi cunoșteam în realitate. Dar Animalici ăsta era străin. Necunoscut. Minunat.

Comentariul era scurt. Ok, foarte scurt. După care omul (sper din suflet să fi fost om) a revenit și-a zis ceva fără rost.  Nu m-am supărat. Din contră, de emoție nici nu i-am răspuns. Adevărul este că nici nu prea aveam ce să răspund la așa vorbe.

Continue reading Primul comentariu

De ce mă duc la conferințe

Din când în când, mai exact fix de două ori pe an, mă duc la conferințele organizate de Evensys și care au ca obiect principal de discuții, indiferent ca se numesc Webstock sau Parenting,  lumea asta a onlineului cu bune și cu rele, cu exemple mobilizatoare și cu schimburi de idei pe care oricâte bloguri ai citi, nu le poți afla.

Ce este însă cel mai important și sunt sigură că știți și voi asta, este să ne cunoaștem între noi. Aveam odată, pe vremea când abia terminasem facultatea, un patron neamț de la care am învățat foarte multe printre care și chestia asta: mergi și întâlnește-te cu oamenii, altfel se vor lega lucrurile între voi dacă v-ați întâlnit cel puțin o dată.

Nu există întâlnire de genul ăsta din care eu să nu învăț câte ceva. Hai să vedem  ce-am învățat de data asta, la Webstock: Continue reading De ce mă duc la conferințe

Daca e vineri, e Webstock

Webstock nu-i una din conferintele care se întâmplă des în online și sunt organizate de Evensys în parteneriat cu Vodafone, Webstock e conferință la care merg eu azi și din cauza căreia am muncit ieri pentru două zile. Obișnuită. Așa că dacă azi, acolo, cearcănele mele vor fi mai mari ca altă dată, atunci există o explicație.

Mă duc acolo nu numai sa-i aud vorbind pe Cristian Gog și pe Eduard Novac (cine nu știe cine-i Eduard Novak, aproape că a trăit degeaba), ci mă duc acolo să văd ce ne așteaptă, spre ce se îndreaptă blogosfera, că de unde vine am văzut. Și mă mai duc să văd cine câștigă premiile, deși mi-e teamă că voi pleca un pic înainte de premiere, pentru că spre seară trebuie să plec din București și chiar n-am cum să le fac pe toate. 🙁

Însă abia aștept să vă povestesc cum a fost, dar asta luni pentru că în weekend am de terminat două cărți foarte faine, de care veți auzi și voi dar nu acum ci după ce vor fi publicate. 😀

Continue reading Daca e vineri, e Webstock

Blogway se închide

Plâng!

Am primit un mail care  mă anunță că după 3 ani de activitate Blogway se închide.

Acum mai mult de 3 ani lansam Blogway, primul serviciu de blog instant cu domeniu .ro din România. În tot acest timp Blogway a fost unul dintre proiectele noastre cele mai dragi. E singurul dintre serviciile noastre care a avut un Community Manager dedicat, un site propriu și o echipă de programare dedicată. Totuși, Blogway nu a devenit niciodată profitabil iar acum, după 3 ani de investiții constante, suntem nevoiți să luăm decizia grea de a renunța la el.

Dacă mai vreau să păstrez blogul trebuie să-mi cumpar domeniul (pentru care în prezent plătesc doar hosting) și să-mi solicit la ei arhiva. Dacă nu fac asta până pe 15 septembrie, să fiu sănătoasă!

Continue reading Blogway se închide