Month: March 2012

Fete, Oriflame și mancare raw la aceeași masă

Am stat aseară la taifas cu fetele. Multe, frumoase, cu meserii care mai de care mai interesante, toate interesate să discute despre frumusețe și mai ales despre cât de eco se consideră fiecare.

Am revăzut cunoștințe vechi, (Adina, imi pare tare rău ca nu am stat mai mult de vorbă), am conscut fete noi, voi urmari constant de acum blogul Ralucăi, o minune de fata, și voi continua sa-l citesc pe al Andressei, altă minune de fată.

Dar cel mai mult mi-a placut aseară, pe lângă ideea Oriflame de a lansa o gama de produse certificate Eco, e vorba de produsele Ecobeauty  (deocamdata avem crema de zi, de noapte si de ochi, dar vor urma și altele), mi-a plăcut, spuneam, mâncarea.

Continue reading Fete, Oriflame și mancare raw la aceeași masă

Ține-mă strâns, lasă-mă liber!

E cea mai frumoasă expresie pe care-am auzit-o în ultimul timp. Se poate aplica oricui, la orice vârstă, dar dacă un copil o adresează unui părinte, iar părintele ești tu, atunci chiar că-ți simți sufletul rupt în bucăți mici de ciocolată. Ai mei nu mi-au spus-o, dar tare mi-ar fi plăcut s-o facă.

De dragul copilului tău, vrei să fii părinte și… prieten. Să fii o autoritate și… un izvor de căldură. Să fii responsabil… și flexibil. Să fii atent și… relaxat. Să îl ajuți când nu se descurcă și… să îl apreciezi cel puțin la fel de des. Să menții disciplina și… să îi încurajezi creativitatea. Să îi asiguri educația academică și… să îl înveți să facă lucrurile din suflet. Să-i fii mereu alături fără să-l  poți recunoaște că împreună formați un univers din ‘stele independente’.

Continue reading Ține-mă strâns, lasă-mă liber!

Trec uneori prin niște stări…

Trec uneori prin niște stări…

Mi se pare că orice fac nu-mi iese bine, că orice-mi propun nu respect, că oricât aș vrea să slăbesc, nu mă țin de treabă, că oricât aș vrea să scriu bine, nu-mi iese așa cum mi-aș dori. Cu toate astea nu pot spune că-s nemulțumită. Sunt optimistă și încă de mică tot ce mi-am propus, s-a întâmplat mai devreme sau mai târziu. Bine, s-a întâmplat să fie și prea târziu, așa cum a fost cazul băiatului care-mi plăcea în clasa a V-a, însă contează doar că s-a întâmplat.

Nu spun că azi dacă nu fac nimic, ceea ce-mi doresc se va întâmpla până la urmă, că nu-s eu omul care să stea degeaba, dar am impresia că nu-s în stare să mă țin de nimic. În ultimul timp nici cărțile nu le mai termin. Am vreo trei începute și nu știu cu care să continui.

Hai că nu mai scriu nimic să nu-mi scadă prea tare stima. Pentru mine.

Continue reading Trec uneori prin niște stări…

Cum ne comportăm în sala de spectacol?

Dacă mă întrebați pe mine, concertele trebuiesc susținute în aer liber sau în săli în care sa se poată sta în picioare, cum e de exemplu Sala Polivalentă. Dar cum nimeni nu m-a întrebat pe mine, am fost aseară la un concert la Sala Palatului. Am găsit acolo o sală arhiplină, adusă aproape în extaz de trupa Lala Band, o gașcă de adolescenți deveniți peste noapte idolii copiilor și adolescenților din Romania, veniți parcă cu toții la concert. Dar nu despre copiii vreau să vorbesc, ci despre comportamentul adulților în sala de spectacol.

Am ajuns la locurile noastre cu zece minute înainte de începutul concertului. Din cele 4 locuri pe care le aveam rezervate, două erau ocupate. Le-am întrebat pe doamnele care le ocupau dacă au bilete pe locurile cu pricina și mi-au zis că nu știu, că nu s-au uitat. Mă rog, au verificat repede și s-au ridicat. S-au mutat cu două scaune la stânga și noi ne-am așezat lângă ele. Menționez că s-au comportat civilizat, nu s-au arătat deranjate că le-am rugat să-și ocupe locurile exact așa cum erau ele scrise pe bilete.

În fine, a început concertul, sala vuia, copiii erau cu toții în picioare, săreau, dansau, cântau, era nebunie. La un moment dat doamna de lângă mine (nu era chiar bătrână, să fi avut vreo 45 ani) era foarte încinsă de spectacol și s-a ridicat în picioare să danseze și să cânte. După vreo 20 de minute, un domn din spatele meu i s-a adresat și a rugat-o să se așeze pentru că cei doi copii din spatele ei nu mai vedeau nimic, dar le era prea jenă să-i spună cucoanei.

Continue reading Cum ne comportăm în sala de spectacol?

Un weekend cu multe evenimente

De mult n-am mai avut un weekend așa plin. Câte ceva în fiecare seară și toate venind după o săptămână încărcată:

  • vineri am fost la Ladies bloggers party unde distracția adevărată a început după ce am plecat eu, dar n-am să mă plâng doar pentru atât, mai ales că am profitat din plin de timpul petrecut acolo și am primit un mărțișor frumos foc de la Andrei de care sunt tare mândră. Da, și de mărțișor și de Andrei, brăileanul meu drag. Mulțumesc Manafu și Vodafone pentru invitație!
  • sâmbătă am fost la ziua celei mai vechi și bune prietene pe care o am, Carmen. A fost o masă în familie, cu râsete, amintiri, voie bună și, nu în ultimul rând, cu mâncare excelentă gătită de Carmen și de soțul ei. Da am mâncat de-am rupt, era păcat mare să n-o fac, sper să mă ajute mult bicicleta săptămâna asta. 😀
  • Duminică…eee, duminică e cu poveste. După o sesiune de pictură, când toată familia, ba și niște prieteni veniți în vizită au lucrat la 3 tablouri în ulei foarte faine (asta-i părerea noastră, acum să vedem ce spun și cei pentru care le-am făcut), am plecat la concertul trupei Lala Band (sper că așa se scrie), o trupă de adolescenți printre ale căror fane se numără și Iulia cu Sonia. Am luat biletele de la începutul anului și fetele erau în culmea fericirii că se vor întâlni în sfârșit cu membrii formației preferate, întâlni zic, că de vorbit cred că vorbesc zilnic pe facebook și chiar la telefon cu ei. Le știu melodiile și coregrafiile, le știu obiceiurile și preferințele culinare, ce mai, vorba Soniei, sunt un fel de fani obsedați. Nu-i spuneți că v-am spus asta.  Ele au fost foarte încântate de concert, până și mie mi-a plăcut ce atmosferă au reușit să creeze puștii în Sala Palatului, numai Sorin nu pricepea de ce i-am luat și lui bilet la concertul asta. 😀

Continue reading Un weekend cu multe evenimente

Săptămâna 9

Ziua 64- 64,1 kg

Cu mare bucurie vă anunț că azi dimineață prietenul meu cântarul (poate dacă îl numesc așa, arată ce vreau eu) mi-a afișat cu nonșalanță 64,1 kg, adică fix cu 100 g mai puțin față de săptămâna trecută.

Îl mai numesc prieten și din alte motive, de exemplu săptămâna asta, date fiind împrejurările, n-am avut timp de niciun minut pe bicicletă și nici gustările nu le-am respectat în totalitate, așa că mă așteptam la o creștere în greutate. Dar nu mă plâng,  săptămâna asta am scăpat, sunt chiar mulțumită, numai că nu mai pot continua așa.

Îmi tot găsesc scuze (e drept că săptămâna asta am exagerat cu munca și nici nu pute fi vorba de exerciții), nu beau suficientă apă, de ceaiuri nu mai zic…dar acum odată cu venirea primăverii sper să capăt noi forțe și mai ales motivații (aș vrea să încerc niște rochițe mai vechi care îmi veneau minunat odată, dar sigur nu mă încap acum, încă).

Continue reading Săptămâna 9

Premiile lunii februarie

Vă spuneam aici cam acum o lună că se vor schimba lucruri pe blog. De unele m-am ținut, de altele nu, la cele mai multe voi reveni imediat ce timpul mi-o va permite.

Știu că azi sunt mucenicii, dar eu acum am timp și acum vă spun următoarele: cele trei categorii de premii pe care voi încerca să le acord în fiecare lună sunt: cel mai activ cititor, adică cel cu cele mai multe comentarii pe acest blog în luna pentru care se acordă premiul; cel mai frumos comentariu lăsat de un cititor pe blog, tot așa în luna pentru care se acordă premiul, ați înțeles voi. Mai caut o categorie că aș vrea să fie trei premii lunar, poate veniți voi cu ceva idei în sensul ăsta.

Și acum câștigătorii lunii februarie sunt: Continue reading Premiile lunii februarie

E din nou 8 Martie

Pe vremuri trebuia să aducem fiecare câte 10 lei la școală şi să ne îmbrăcăm în pionier cu câteva zile înainte de 8 martie. Făceam poze din alea ovale, de care văzusem noi că-şi pun oamenii pe cruci în cimitire. Da, când eram mici ne plăcea să ne uităm la pozele de pe crucile din cimitir în timp ce bunica era în biserică la slujbă.

Revenind, la şcoala noastră de cartier venea un fotograf pentru a ne face poze ovale, pentru ziua mamei. Neapărat îmbrăcaţi în costume de pionier. Asta era, probabil, culmea eleganţei.

Ţin minte că într-un an, Laurenţiu (fratele meu) luase, cu o zi înainte de poză, o căzătură care-i lăsase un semn, cât toate zilele, pe nas. De ce ar fi vrut o mamă să primească de  8 martie o poză cu copilul ei mutilat şi îmbrăcat în pionier?

Continue reading E din nou 8 Martie

Cerceii

Mi-a intrat în cap că vreau niște cercei frumoși și prețioși. Verzi sau albaștri că s-ar asorta cu ochii. Ideea nu mi-a venit chiar din senin, am visat într-o noapte că-i aveam în urechi și eram tare încântată. Asta-i partea bună. Partea proastă e că  nu -mi mai amintesc ce culoare erau, dar știu sigur că erau verzi sau albaștri.

Aproape că mă obsedează cerceii ăștia, așa  că i-am spus deja domnului Costea că vreau niște cercei frumoși de 8 martie, așa că, pentru a-i ușura alegerea, îi arăt câteva chestii. Nu că s-ar uita el vreodată pe blogul ăsta, dar măcar să nu aibă scuze atunci când îmi va lua cine știe ce.

Continue reading Cerceii