Scriam asta pe facebook acum vreo trei zile:
De azi de dimineață negociez cu miss Iulia. Ea vrea sa ia o pisicuță de doua luni de la o prietena, eu vreau s-o las sa facă asta numai dacă se angajează sa aibă grija de ea, inclusiv sa-i cumpere mâncare și tot ce-i mai trebuie pisicii, din banii ei. Copilul nu se arunca cu capul înainte, sta, se gândește, nu știe ce sa facă, îmi cere ajutorul, își tine capul în mâini, citeste pe net despre nevoile pisicilor, iși aduce aminte ca i s-a mărit alocația și intr-un final se hotărăște: își asuma RESPONSABILITATEA, de mâine va avea puiul de pisica.
Ce-ar fi făcut miss S intr-o situație similară? Va spun mâine pe blog. 😆
Bine, la mine “mâine” acesta se întâmplă să fie abia azi, dar acum am să vă spun mai multe despre familia extinsă cu o pisicuța Maia.
A venit la noi acasă fix în ziua în care mama soacră împlinea 75 ani. Mama iubeste pisicile și a avut câteva în decursul anilor, numai că acum, de vreo 5 ani, după o experiență cu un motan birmanez, vagabond nevoie mare, care nici iarna nu se întorcea acasă noaptea, s-a oprit. Până alaltăieri.