După o săptămână cu multă, multă muncă, astept weekend-ul asta cu mare nerăbdare.
Bine, nu vă gândiți că plec pe o insulă însorită, nici vorbă. Am de călcat vreo două coșuri de rufe, vreau să încerc două rețete de plăcinte, una cu carne și una cu brânză și stafide, aștept prieteni care să-mi spună dacă mi-au ieșit plăcintele, pregătesc fetele de școală, chestii din astea.
Weekend frumos și vouă!
Și-un video draguț de la Taxi, să nu uităm că suntem iubibile:
Săptămâna trecută am tot încercat să ne programăm un weekend la mare. Am încercat atât de mult, încât sfârșitul de săptămână ne-a găsit la munte. 😀
Am ales Pensiunea Rony din Pietroșița, care niciunui localnic nu-i spunea nimic, dar despre care am aflat apoi, că trebuie să-i spui ”la Robert” ca să sune familiar oamenilor din zonă. Acolo în spatele porților înalte se întinde o lume minunată. Nimic nu te face să bănuiești ce te întâmpină dincolo de garduri. O cabană din lemn și-o curte ca-n povesti administrate de niște oameni, pe cât de puțini (5 cu tot cu proprietari), pe atât de primitori.
Am fi putut foarte bine să nu părăsim curtea mare și plină de animăluțe (includ aici, pe lângă iepuri, pisici, fazani, ponei, și leoaica 😀 ), dar am făcut sâmbătă o plimbare în zonă și-am fost până la cabana Bolboci, unde ne-am luat la întrecere în a arunca pietre cât mai departe în apa lacului, cu gândul la aruncătorii de greutate de la Jocurile Olimpice. Drumul până la Bolboci este parțial asfaltat dar peisajele îți taie respirația la propriu și dacă mă întrebați pe mine e mai frumos ca pe Transalpina. 😀
Mă duc într-o vizită fulger la ai mei.
Abia aștept să ascult liniștea de la țară, mai ales că de luni avem iar de muncă ca la nebuni, ca să spun așa, adică iar avem o comandă cu năbădăi și termen de livrare înainte de a ști exact ce trebuie să facem.
Dar nu vreau să mă gândesc decât la weekend-ul ăsta, care va fi unul scurt și inters, dar va fi și doar asta contează.
V-am pupat!
Știu că voi credeți că m-am cam lenevit, dar nu e chiar așa, muncesc zilele astea mai mult ca niciodata sau, mai bine zis, în mai multe direcții ca niciodată. Pentru că urmează pentru mine un weekend la fel de plin ca oricare altă zi a săptămânii, am zis că nu-i frumos să-mi las cei câțiva cititori cu ochii în soare, ci ar fi fain să-i trimit să citească ce am scris săptămâna asta prin alte părți:
Să aveţi un început de săptămână excelent!
Am vrut să vă zic apocalipsă plăcută, dar și sub forma de glumă sună cam sinistru.
Așa că mai bine tac și azi pentru că săptămâna viitoare vă voi invita, ruga, convinge, obliga, și ce mai vreți voi să vă fac pentru a participa la cel mai frumos eveniment pentru fete, ce va avea loc duminica viitoare pe străzile Bucureștiului. Nu spun mai multe, doar atât: în 29 mai după amiază păstrează-ți liber în program. 🙂
Am avut în sfârșit un weekend cu odihnă, venit dupa două sfârșituri de săptămână maraton, în care am reamenajat câte o cameră (dormitor) din casă, adicș zugrăvit, pus parchet, montat mobila și aranjat. Când spun am, mă refer la faptul că eu m-am învârtit pe lângă Sorin în timp ce el muncea și l-am încurcat în punctele esențiale. 😀 Oricum ideea e că nu ne-am odihnit deloc de două weekenduri și acum a fost momentul.
Am început lejer sâmbătă dimineața cu un montat de șifoniere în pod. Doua. Mari și grele. Mobila veche din camerele pe care le-am remobilat, am dat-o unei vecine (care fie vorba între noi, găsește ce să facă cu toate vechiturile) mai puțin sifonierele pe care ne-am hotărât să le montăm în pod și să aranjăm frumos în ele muntele de saci cu haine, unele cu eticheta pe ele, pe care le aveam în pod. Operațiunea ne-a ținut ocupați doar până la prânz, când am luat o pauză de două ore, cât am vorbit un pic cu Ioana (care se pare că se va muta vis-a vis de noi : ) ) și-am mâncat.
Am continuat weekendul de odihnă cu aranjatul hainelor în șifoniere, îndepărtat pânzele de păianjen și cărat câte ceva în general. Când totul a fost pus la punct se făcuse cinci după-amiază. Am jucat jumătate de ora badminton cu fetele în curte și asta a fost toată relaxarea pentru sâmbătă asta, dacă nu pun la socoteală și baia lungă care a urmat.
Stăteam vineri în fața porții și soarele mă mângâia pe fața. La propriu. Nici nu știți cât mă bucur că a venit primăvara. Iarna asta am cam făcut frigul în birou, pentru că această încăpere n-a mai fost locuită până acum, așa că n-a fost nici încălzită. În plus are toți patru pereți afară și, ca și cum astea n-ar fi fost de ajuns, a avut până aproape de primavară geamul și ușa cu tocuri vechi de lemn care nu se închideau bine. 😀 Temperatura în birou n-a ajuns des la 16 grade în iarna asta, ca să nu mai spun că au fost și ceva infiltrații…de vis. Dar am rezistat ca o eroină (nici măcar n-am răcit) și uite că acum la început de primăvară am schimbat ușa și geamurile, acum aștept să se usuce pereții pentru a-i putea repara și sper ca la anu să nu mai am problemele astea. In weekend trebuie sa redecorăm camera mamei după ce acum două săptămâni am zugrăvit şi schimbat mobila la tata.
Cam astea erau gândurile mele în clipa în care am auzit un strigăt şi am aflat că tata, un norocos de om care ducea pe picioare o disecţie de aorta, a căzut (într-o încercare de a face ceva la care nici nu avea voie să se gândească, apăi s-o mai pună în practică 🙁 ) şi şi-a fracturat un os al copasei. Ceea ce în mod normal se operează la oamenii de vârsta lui, dar nu la el care are grave, dar grave, probleme cu inima. Nici n-am cuvinte să vă spun cât de supărată am fost. Acum m-am mai obişnuit cu gândul că va trebui să stea imobilizat vreo două luni iar apoi dacă va mai putea să meargă, o va face schiop şi cu piciorul uşor rotat. Of, Doamne, numai să meargă!
Aşa că dragii mei, am avut un sfârşit de săptămână şi un weekend de coşmar, dacă mă gândesc că după toate astea, am mai văzut şi live cum mătura valul ala uriaş maşini cu oameni care încercau să fugă din calea lui. Adică exact cum vezi în filme, se întâmpla acum în realitate în Japonia.
Ar fi trebuit să vă povestesc ieri despre conferinţa cu tema “Învăţarea la un click distanţă” organizată de Intuitext, dar au detaliat cei de la suntpărinte.ro foarte frumos aici toată discuţia. Eu vă arăt doar o poză cu doamna în prim plan:
Şi vă mai spun ceva, Sonia şi Iulia au o nouă pasiune, matematica. 😀 Asta datorită acestui joc care a picat cum nu se poate mai bine, ele fiind în plină epocă de matematică. Epoca este perioada de 3 săptămâni în care elevii studiază în fiecare zi primele două ore, aceeaşi materie, în cazul de faţă matematica.