Cum i-am luat telefon lui miss I.

Miss I. are, ca și sora ei, un abonament de internet de la digi care-i permite să-și aleagă și un telefon nou din oferta lor, telefon pe care trebuie să-l comanzi și să aștepți câteva zile (au fost 14 când i-am comandat telefonul lui miss S.) până te anunță ei că l-au primit și te invită să te duci să-l iei.

Duminică și-a făcut Sorin timp și-a stat 5 minute pe net cu miss I. să-i comande telefonul. De atunci îl așteptăm. Luni când m-au sunat copilele să-mi spună că au ieșit de la școală, miss S. mă întreabă dacă a venit telefonul surorii ei. Eu îi spun că nu avea cum să vină așa repede și o aud pe ea la celălat ”capăt al firului”cum îi șoptește Iuliei: zice că da, ți-a sosit telefonul. Noroc că I. n-a crezut-o. În fine, astea sunt răutăți de surori gemene, să revenim.

Ieri, adică joi, adică extrem de repede, după numai 4 zile, a primit Sorin mesaj de la digi că i-a venit telefonul copilului. Minunat, mergem să-l luam. Și-am fost.

Continue reading Cum i-am luat telefon lui miss I.

Fetelor, ecranul touch al telefoanelor e de sticlă

Am avut grijă de e ca de un ou. I-am luat două huse care mai de care mai nepractică și le-am abandonat după câteva zile de folosire.  Mi-am zis că mă decurc și fără husă, abia se vede cât de finuț și fruos e. El. Telefonul.

La începutul săptămânii m-a sunat cineva de la Vodafone să-mi spună că-mi expiră abonamentul la ei și să-mi propună unul nou. Zis și făcut, s-a rezolvat. Printre altele duduia de la telefon mă informează că pot merge în orice magazin Vodafone și-mi pot alege și-un telefon cu ocazia asta. Nici nu mi-a trecut atunci prin cap că-mi voi schimba telefonul mai repede decât așternutul. Adică azi.

Pentru că…

Continue reading Fetelor, ecranul touch al telefoanelor e de sticlă

Cheile, a văzut cineva cheile?

Faptele, așa cum le cunosc eu, s-au petrecut după cum urmează:
Mă duc într-o zi să iau fetele de la școală. Deși ies din curte majoritatea colegilor lor, ele întârzie să apară. Îl întreb pe unul din copiii dacă știe ce-i cu ele. Acesta, oarecum afectat, îmi spune că o fetiță, colega de bancă a Soniei, și-a piedut cheile, iar Iulia cu Sonia au rămas în clasă să o ajute să le caute. Zic să mă duc acolo, poate le ajut și eu.
Ma întâlnesc apoi pe scările școlii cu doamna dirigintă care mă asigură că au căutat absolut peste tot, prin bănci, prin materialele didactice, prin coșul de gunoi, pe holuri, pe la toaletă, pe sub dulapuri… și nu-s de găsit, dar ea e convinsa că vor apărea mâine. 🙂
Ajung în clasă și văd cum copila căreia îi dispăruseră cheile, plângea cu lacrimi de crocodil, înconjurată de câteva colege. Ți se rupe sufletul când vezi un copil plângând, așa că am încercat și eu s-o liniștesc, să-i spun că nu-i nicio tragedie, că se mai întâmpla lucruri din astea… În fine, după încă vreo jumătate de oră de căutări, un lucru era cert: fata avusese cheile la ea, nu părăsise deloc sala de clasă și totuși cheile dispăruseră. Parca intraseră în pământ.

Până la urmă toata lumea a plecat spre casă oarecum împăcata cu gândul că facuse tot ce se putea pentru a le găsi și cu speranța că mâine cheile vor apărea.
A doua zi, pe seară, îmi amintesc incidentul și o întreb pe Sonia:
Ce a făcut Stefi, a găsit …?
N-am apucat să termin întrebarea că Sonia a sărit cu gura, entuziasmată:
Da, mami. Și-a gasit cheile azi. Ce chestie!
Eu continui cu întrebarea:
Unde erau, măi?
Sonia continuă cu răspunsul:
Aaaa, la mine în ghiozdan. 😀

Pietonii, acesti boemi ai soselelor

Ma surprinde dezinteresul pentru viata al semenilor nostri, care cred ca au pe fiecare umar cate un inger pazitor care vegheaza pentru ei.

Nu stiu, poate ca unii chiar au pe cineva care sa le poarte de grija dar oameni buni, cand traversati strada, asigurati-va. Cand va sfatuiesc sa va asigurati nu ma refer exclusiv la a va face o asigurare de viata, ci la a va uita in stanga prima data si apoi in dreapta, pentru a fi siguri ca nu traversati pentru ultima data.

Imi este ciuda pe pietonii care pornesc cu capul in pamant pe trecere si nu-l ridica decat dupa ce urca pe trotuarul de vis-a-vis. As fi foarte curioasa sa  fiu in momentele alea in mintea lor sa aflu ce gandesc. Ori spun o rugaciune pentru ca s-ar putea sa constientizeze ce fac, ori murmura in gand ” opriti dreaqu ca eu sunt pe trecere si am tot dreptul sa trec”, ori probabil ca nu isi dau seama ca sunt pe strada (sosea) si se comporta ca si cum ar fi pe trotuar.

Continue reading Pietonii, acesti boemi ai soselelor

Mini-gospodina

Eram prin clasa a saptea si imi intrase in cap ca trebuie sa invat sa gatesc. In rest le stiam pe toate. 😀
Am urmatrit-o pe mama cum face mancarea de cartofi si am bagat de seama ca e simplu. Tai o ceapa, o calesti un pic in ulei, adaugi apoi apa si cartofii, iar cand sunt aproape fierti, pui doua linguri de bulion si o potrivesti de sare. Gata mancarea. Mai greu mi se parea sa aprind aragazul. 🙂
Intr-o zi mi-am luat inima in dinti si pentru ca era miercuri m-am hotarat sa fac mancarea asta de post. Totul a mers snur. Am terminat repede, am curatat bucataria si foarte mandra de fapta facuta, am plecat in vizita la bunica. Bunica, pentru ca era iarna, locuia la sora mamei in alt cartier. Vara statea in casa ei de la tara unde ne petreceam vacantele.
Am ajuns la bunica si am inceput sa ma laud ca am facut mancare. Ea m-a privit ingrijorata si prima, da’ absolut prima intrebare pe care mi-a pus-o a fost: “Ai oprit maica focul cand ai terminat?” Continue reading Mini-gospodina