Tag: amintiri

Ar fi bine să scriu

Am intrat ieri din greșeală pe un articol din 2010 scris de mine aici. Bine, nu mai sunt pozele la articole, nu știu din ce cauză, dar amintirile mele legate de zilele respective rămân și-s extraordinare. Și-am văzut apoi statistica lunii respective din 2010. Erau scrise 25 de articole într-o lună.

Cred că dacă mă uit la 2017 n-am scris până acum 25 de articole. Le-am numărat acum, sunt vreo 30. În 6 luni. Doamne, ce face bătrânețea asta din oameni. Nici chef de scris nu mai avem.

Nu-i ca și cum în viață nu s-ar mai întâmpla lucruri. Muncesc, mă distrez, citesc, din nou muncesc, încerc să-mi educ copiii, mă gândesc cu groază la bacalaureatul lor de anul viitor, aranjez lucruri prin casă și pe afară, mă plimb, merg la sală și nu scriu.

Continue reading Ar fi bine să scriu

O amintire

Copil fiind, nu m-am gândit aproape niciodată la greutățile pe care părinții mei probabil le aveau. Știam doar că nu ne dau banii afară din casă, și aveam grijă să nu ne dorim luna de pe cer. Grija noastră principală era să nu deschidă mama sau tata ușa camerei noastre și să facem în așa fel încât să obținem permisiunea de a ieși afară la joacă.

Vară, toamnă, iarnă, primăvară, noi ne doream să ne petrecem timpul liber afară, cu prietenii noștri. Găseam întotdeauna ceva de făcut, de la jocuri de-a prinți și prințese, până la antrenamente de gimnastică la nivel de Jocuri Olimpice după mintea noastră. De la strâns capace de sticle de bere, până la construit cazemate din zăpadă. De la plimbări lejere ”în jurul grădiniței”, până la baschet și tenis practicat în curtea școlii în afara orelor de curs.

Am fost copiii anilor 80-90 și am avut o copilărie frumoasă pe care n-aș schimba-o cu cea a puștilor de azi. Știu că sunt și azi copii care își petrec timpul cam la fel ca pe vremea noastră, dar ei probabil, în loc să se bucure de simplitatea copilăriei,  o compară cu cea a majorității copiilor de azi, acei copiii care cresc cu tableta, telefonul, play station-ul și ochelarii VR în prejmă. Nu spun că-i rău ce se întâmplă azi, spun doar că eu n-aș vrea așa o copilărie.

Continue reading O amintire

De ieri pana azi

Sau de la tiramisu la Saroo.

Ieri dimineață am executat rapid un tiramisu. Aveam tot ce-mi trebuie în frigider/camara și-l fac mereu după rețeta lui Adi Hădean. E super-gustos și extrem ușor de făcut, practic e prăjitura puturosului.

Apoi am plecat la sală, unde era un haos de nedescris, ceva concurs de înot și toată lumea era la bazin. Dar asta însemna că sala de fitness a fost goală, deci ne-am făcut de cap toți 4:

Continue reading De ieri pana azi

A trecut si februarie

Pentru ca-s leneșă și scriu rar aici ( știți, eu scriu oricum zilnic un jurnal cu pixul pe hârtie, deci povești ar fi), am hotărât ca la sfârșitul fiecărei luni să fac o selecție a pozelor din telefon și să public aici măcar 6, care să-mi aducă aminte de luna respectivă peste timp, unde mai pui că un mozaic în imagini nu strică nimănui. Ia să vedem ce am găsit pentru februarie:

 

Oficial e vacanta

Neoficial azi la prânz vine cineva să ridice niște marfă (n-a mai venit, vine mâine, deci nici maine nu-i complet vacanță) , mai trebuie să merg la trezorerie (nu m-am mai dus), și mă uit încă în cont din  3 în 3 ore, poate, poate, vreun client se gândește să-mi plătească și mie anul ăsta facturile (doh, în loc să intre, au ieșit niște bani).

Altfel e vacanță. Dar griji tot sunt, sentimente de neputință tot sunt. Am luat cadouri pentru aproape toată lumea, mai puțin pentru copiii mei. Pentru că nu știu ce-și doresc. Ok, vor aifoane și chestii ciudate, bilete la concertele lui Biber din state, dar nu-am eu cum să le pot da cadou așa ceva acum. So, mai am doua zile o zi să le găsesc cadourie perfecte.

În rest, snickers-ul e gata, salata de boeuf la fel, de tobă și de caltaboși a avut mama grijă deja. Mâine doar fierbem sarmalele și ne pregătim de venirea Moșului.

Continue reading Oficial e vacanta

Facem sa fie bine

imagine blogDe azi scriu. De azi scriu. De azi scriu. De azi scriu….

Gata, cred că am înțeles, de azi scriu.

Avem un început de decembrie confuz. Nu știu exact cum vor fi sărbătorile astea și n-am nicio idee despre ce vom face de Revelion. În jur nimic nu-i sigur. Poate nici nu-i bine să fie. Poate nu trebuie să așteptăm nimic. Poate e nevoie să trăim fiecare zi, pentru că, nu-i așa, viața e grea, dar trece. 

Continue reading Facem sa fie bine

O amintire de acum 30 de ani

Guma-turbo-cu-surprizeEra un weekend ( pe atunci îi spuneam sfârșit de săptămână) călduros de început de noiembrie. Eram în forfotă mare, urma să merg la o ziua unei prietene foarte bune, dar înainte de asta voiam să-mi termin temele. Nu trebuia, voiam să le termin, ceea ce am și făcut. Ok, s-a dovedit a doua zi la școală că m-am cam grăbit, dar nu despre asta vorbim acum.

A venit ora stabilită pentru petrecere, mama mi-a împletit o coadă spic de toată jena și, îmbrăcată cu cea mai la modă rochită a anilor 80, am plecat către apartamentul în care se ținea petrecerea, trei etaje mai jos, zece metri in față și incă un etaj mai sus. Adică la etajul unu în blocul de vis-a-vis.

Ne-am adunat acolo vrei zece fete și-un băiat. Nu-l invidiați, era fratele sărbătoritei și cred că și-a dorit mai mult ca noi sfârșitul parangheliei. De ce zic că noi ne-am dorit să vină sfârșitul serii? Pentru că imediat cum am intrat, tatăl fetiței care în acea zi de toamnă împlinea 12 ani, ne-a promis că la sfârșit ne dă fiecăruia dintre noi câte ceva. Omul se întorsese de curând din străinătate (Irak sau Libia, nu-mi mai amintesc, cert e că pe vremea aia astea două erau țări în care românii mergeau la muncă) și dacă ești copilul acelor vremuri, atunci sigur știi că oamenii care veneau din străinătate aduceau pentru copiii lor, printre altele, GUMĂ DE MESTECAT. Cutii întregi.

Continue reading O amintire de acum 30 de ani

Se întâmplă chestii

Dap, sunt convinsă că și la voi e la fel. sunt foarte multe chestii despre care ar trebui să scriu și anume:

  • Anul acesta se împlinesc  de ani de când avem Târgul Internațional Gaudeamus- carte și învățătură 2013. Începând de ieri și până duminică 24,11,2013, la Romexpo în pavilionul central puteti gasi, practic, tot ce înseamnă carte în România și nu numai.  Standul ALL îți așteaptă și anul acesta cititorii cu oferte de carte greu de refuzat. Vă puteți completa biblioteca cu peste 400 de titluri din literatura română și internațională la prețuri incredibile – doar 3 lei, 7 lei sau 10 lei. Vă dați seama cât de simplu e să facem anul acesta cadouri celor dragi dacă avem cărți la banii ăstia? În plus, lansările de carte sunt la ordinea zilei, dacă accesați link-ul pus mai sus, aveți detaliat programul lansărilor pe zile, ore si invitați. Eu aș vrea să ajung vineri, 22 noiembrie, la ora 19:00, la Standul ALL pentru lansarea cărții “Și acolo ce-o să faci”? Ghidul tău de studii, burse & joburi în străinătate de Diana Ursachi. Dap, ați ghicit, timpul trece mai repede decât am fi crezut, copiii au cresut.
  • Apropo de copii, am rămas datoare cu câteva impresii despre piesa de teatru pusă în scenă de  clasa a VIII- a a Liceului Waldorf. A fost absolut minunat! Dacă la început spectatorii veniți să vadă piesa au fost foarte gălăgioși (deh, tineret), atunci când actorii au apărut în scenă (le spun actori pentru că au fost adevărați actori în seara aceea) în sală s-a așternut o liniște deplină, întreruptă, însă, foarte des de hohotele de râs care nu puteau fi ținute în frâu, deoarece Ivan Turbincă e o comedie incredibil de savuroasă, iar copiii noștri s-au întrecut pe ei, practic n-am simțit niciun moment că nu sunt actori profesioniști pe scenă. Bravo, copii!
  • Mai voiam să vă spun că citesc acum niște cărți savuroase, ale incredibilului Orson Scott Card. Seria Întoarcerea acasă are 5 cărți:  Amintirea Pamantului, Chemarea Pamantului, Navele Pamantului și Din nou pe Pamant. Nascuti pe Pamant. Ca întotdeauna, eu nu am de la început toată seria, dar deocamdată am citit Amintirea Pamantului, am recitit Chemarea Pamantului (o citisem anul trecut, îmi plăcuse, dar habar nu aveam ce poveste venea din urmă și mai ales ce avea să-i urmeze). Am de gând să-mi iau de la Gaudeamus Navele Pămantului și Născuți pe Pămant, iar Din nou pe Pământ este deja pe noptiera mea și stă cuminte să-și aștepte rândul. Povestea e una fascinată, cu oamenii plecând de pe Pământ și continuându-ți viața pe o altă planetă, supervizați de Sufletul Suprem, un computer programat să nu-i lase să mai facă aceleași greșeli pe care le-au făcut pe Pământ. Numai că și Sufletul Suprem mai dă rateuri și are nevoie de, ați ghicit, ajutorul oamenilor pentru a putea păstra echilibrul vieții noi și, cât de cât, armonioase a acestora. Dacă reușește sau nu, deocamdată nu știu, dar și dacă aș ști, pe cuvânt că nu v-aș spune. Oricum ar fi, sunt cărți care te fac să-ți pui întrebări și chiar dacă nu găsești mereu răspunsuri, simplu fapt că te întrebi te face să simți că existi. 
  • În rest la noi sunt toate bune și frumoase. Am reușit să ducem Dacia veche a lui tata la Remat și să luăm pe ea un voucher de 1500 euro. Ce-o să facem cu el încă nu știm, dar sigur aflăm până pe 20 decembrie. Drumul cu rabla până la Remat a fost extrem de haios, o să vă povestesc dacă doriți. Am râs cu lacrimi două seri la rând, când ne-am amintit. Comenzile au intrat în linie dreaptă (până acum linia a fost extrem de șerpuită, în sensul că eram nevoiți să băgăm mereu comenzi noi peste comenzi vechi, puse oricum pe alte comenzi și mai vechi, v-am pierdut, știu). Deocamdată e bine, vom vedea cât ne va ține binele ăsta.

Continue reading Se întâmplă chestii

Nu pot sa scriu

Stau in fata noului meu laptop Asus, mai exact ăsta dacă intereseaze pe cineva. Am laptop nou pentru că cel vechi s-a stricat și era în garanție, așa că mi-am putut alege altul. Da, se poate și la noi. Eu l-am avut luat de la emag. Âsta nou e tot de la ei pentru că așa am vrut eu, dar îmi puteam lua banii pe cel vechi și cumpăra altul de unde voiam. Am vrut tot de la ei, și de data asta am ales unul mai ieftin. La diferență a mai adăugat Sorin o mică avere și și-a luat pentru el unul mai performant.

Când spun stau, vreau să înțelegeți că pur și simplu nu-mi vine să scriu nimic. O văd pe Tomata cât de frumoasă este mireasă alături de alesul său și mă bucur enorm pentru ei, le doresc o viață plină de împliniri! Citesc apoi la Arhi despre oamenii din Vaslui și mă întristez. Sigur, nu toți vasluienii sunt așa, dar din păcate mulți alți români sunt sunt în felul ăsta și nu contenesc să mă minunez de modul în care la noi e timpul loc de mai rău.

Tot nu știu ce să scriu. Nu că nu s-ar întâmpla și la noi multe. De exemplu, ieri am început să punem tapet în birou (de cumpărat l-am cumparat în weekend) și iese foarte frumos. Sper ca la începutul săptămânii viitoare biroul nostru să aibă altă față și să v-o pot arăta și vouă. Deși nu stăm aproape deloc acolo, doar când vine vreun client și când fac facturi sau plătesc furnizori, camera aia mi-e foarte dragă (a fost camera mea când m-am mutat prima dată la Sorin, în studenție) așa că-mi crește inima atunci când o văd că se transformă în bine. Apropo de camere, Cami ne întreabă dacă am făcut rocada hainelor de primăvara-vară cu cele de toamnă-iarnă. Bine, ea e o fericită cu dormitorul mic transformat în dressing, dar noi ceilalți ce facem? Eu amâm încă momentul, sunt în perioada în care port blugi și tricouri cu mâneca scurtă peste care arunc un sacou sau o vestă și gata ținuta. Până la iarnă mai vorbim.

Continue reading Nu pot sa scriu

Revederea de 21 respectiv 26 ani

Am trecut de 10 ani de la terminarea liceului, am trecut de 15 ani de la terminarea școlii generale, am trecut și de 20 ani de la terminarea liceului si de 25 ani de la terminarea generalei. Am trecut, dacă putem spune așa de numerele rotunde tradiționale la care se fac revederile între colegi.

Numai că anul acesta, atât colegi mei de școală generală cât și cei de la liceu s-au hotărât să facă cumva să ne reântâlnim cât mai mulți din generațiile noastre, așa încât la începutul lui iulie și respectiv începutul lui august voi fi la Târgoviște la revederile cu foștii colegi. Colegi e un fel de a spune, cu cei mai multi dintre ei am fost practic prietenă foarte bună, am petrecut împreună mulți, mulți ani. Cei mai frumoși ani, copilăria, prima tinerețe… ce vremuri!

Acum, noi nu prea știm ce se face la întâlnirile astea. Ne gândim că se strâng toți foștii colegi la școală sau la liceu, după caz, se strigă catalogul se recunosc colegii se discuta despre ce a făcut fiecare, după care se merge la un restaurant și se petrec câteva ore frumoase, tot așa, depănând amintiri.

Continue reading Revederea de 21 respectiv 26 ani