Category: tara piere si baba se piaptana

Buretele

Din ciclul “ţara piere şi baba se piaptănă” vom vorbi azi despre burete. 😀

Prima dată a fost unul mic şi verde cu care mama ne freca spatele, mâinile şi picioarele. Il umplea cu spumă din belsug şi ni-l plimba pe piele cu multă îndemânare. De mamă.

Apoi a fost buretele sprijinit de tabla din clasă. L-am remarcat în prima zi de şcoală. A mea. Tovarăşa învăţătoare a şters tabla şi ne-a spus că buretele trebuie să fie tot timpul curat. Pentru asta trebuia spălat cu apă şi clătit cu oţet. Aşa-i că nu ştiaţi asta? Primii 3 ani de şcoală i-am petrecut într-o sală de clasă în care mirosul de oţet ne însoţea de la prima până la ultima oră. În clasa a-IV a am schimbat şcoala, învăţătoarea şi modul de a  şterge tabla.  😀

Continue reading Buretele

Maria, Bebe şi nea Mitică

Maria şi Bebe sunt fraţi. Locuiau, pe vremea când litrul de lapte  se vindea la sticlă, pe acelaşi palier cu mine. La bloc. Pentru cei care nu localizează perioada la care fac referire, e vorba de mai bine de 25 de ani de atunci. Da, cei care au prins vremurile alea încă trăiesc. Să revenim.

Bebe era omul căruia numele îi venea mănuşă. Arata exact ca un bebeluş. Avea faţă de bebeluş, corp de bebeluş, mâini de bebeluş. Adică mici. Maria în schimb era exact cum trebuia să fie o fată de 14 ani numai bună să participe la un concurs gen “mi-s fata de la ţară” dacă n-ar fi stat într-un oras, evident. Aşa Maria s-a mulţumit să fie prinţesa din jocurile noastre cu regi şi regine şi să renunţe la facultate atunci când a fost cazul, pentru că nu-i aşa, ce-i trebuie unei fete frumoase facultate?  Da bre, aşa era pe atunci. Facultatea o făceau numai ăia deştepti, vânzătoarele frumoase nu aveau nevoie de facultate ca astăzi.

Maria şi Bebe nu se aveau ca fraţii. Dacă plecau undeva împreună sigur se întorceau separat, certaţi şi uneori bătuţi. Se băteau parte în parte. Uneori dădea şi Bebe.

Continue reading Maria, Bebe şi nea Mitică

De ce ei si nu ceilalti

Asa cum probabil stiti, imi place fotbalul. Iar cum un Campionat Mondial se intampla din 4 in 4 ani, e cazul ca atunci cand este sa-l urmarim. Am trecut peste supararea ca ai nostri nu-s acolo si m-am uitat la meciuri. La majoritatea. Cum nu cred ca  esti un adevarat microbist daca tii pentru tine parerile pe care ti le-ai format, zic sa vi le spun si voua, iar daca sunteti fete si nu va intereseaza ce vreau sa spun, mergeti aici si invatati sa gatiti ceva bun. 🙂

Revenind la fotbal, iata echipele care-au intrat in optimi si de ce cred eu ca ele-s mai cu mot:

Grupa A

Continue reading De ce ei si nu ceilalti

Fata in roz

In drumul de dimineata spre serviciu vad tot felul de ciudatenii (asa le consider eu, dar s-ar putea ca eu sa fiu ciudata). Nu stiu daca v-am spus dar eu ma uit la oameni pe strada. Poate din cauza ca fiind singura in masina ma plictisesc si de aceea ma uit in jur si vad oameni. Uneori, cand traficul imi permite, ii si studiez.

De exemplu, tipul brunetel cu tricou verde tuborg sta in statie la 36 si in loc sa se uite dupa tramvai,  se uita la picioarele proaspat epilate ale tipei in roz. Roz bombon. Maxim. Bentita roz, clama roz, colier roz, cercei roz, tricou roz, fustita roz, sandale roz. A, si oja roz.

Un singur lucru era rosu, rosu aprins. Rucsacul. Acesta din urma era un rucsac de munte echipat cu de toate. Avea pana si sac de dormit. De unde eu am dedus ca fata pleca pe munte. De fapt,  daca ma luam dupa tinuta, pleca la mare. Sau poate doar ducea rucsacul cuiva. Sau…s-a facut verde si-am plecat.

Dacă ar fi să alegi o vârstă

Aseară am văzut în sfârşit The Twailait Saga- New Moon. Nu mi-a plăcut, mi s-a părut aşa, de copii ca să fiu drăguţă, însă m-a dus cu gândul în altă parte. Fata din film vroia să devina vampir nemuritoare şi se grăbea, pentru  ca nu cumva să îmbătrânească prea mult  înainte de schimbare. Avea 18 ani.

Mă gândeam, dacă noi am fi nemuritori şi am avea posibilitatea să putem înainta în vârstă, fizic, atât cât vrem, unde ne-am opri? Care ar fi înfăţişarea cu care am vrea să parcurgem sutele de ani ce ar urma din viata noastra fără de sfârşit? Aberez. Dacă filmul nu mi-a ţinut mintea destul de ocupată, am dat-o în altele.

Eu m-am gândit şi sunt sigură ca aş alege să mă opresc la 30 de ani. Mi se pare vârsta perfectă. Aş fi fost încă destul de tânără să pot părea de 25 când vreau şi cu aceeaşi uşurinţă aş fi putut arăta de 35 când aş fi considerat de cuviinţă. În plus, aş fi avut deja copiii, care ar fi în jur de 4 ani şi n-ar fi fost deloc rău să rămână aşa. Mici şi drăgălaşi. 😀

Continue reading Dacă ar fi să alegi o vârstă

Impreuna pentru fiecare si in 2010

Stateam azi la coafor (btw, am niste suvite blonde noi, de moare lumea) si citeam intr-o revista despre Tincuta Baltag, sefa Fundatiei Dinu Patriciu, al carui blog il citesc din cand in cand. Imi place de ea pentru ca a fost exact ca si copiii pe care incearca azi sa-i ajute…

Sa revenim, va spuneam ca stateam la coafor si imi amintesc ca azi (joi) trebuia sa fiu la Ciuruleasa in judetul Alba, unde impreuna cu reprezentantii programului  “Impreuna pentru fiecare” al Rompetrol printre care si Oana Nastase, Communication & Corporate Affairs Director, sa asistam la inaugurarea dispensarului din sat, acum complet renovat pentru ca a fost unul din cele 16 proiecte din 2009 ale programului. Acum, daca eu n-am putut sa fiu acolo nu va inchipuiti ca oamenii nu si-au vazut de treaba si n-au dat in folosinta cladirea proaspat aranjata. Un batran din sat chiar le spunea voluntarilor: “va felicit pentru ce faceti, si eu cand am fos tanar am participat la schimbarea acoperisului dispensarului – e bine ca se fac lucrari de reparatii pentru ca avem nevoie de dispensar si de doctor acum la batranete”.

Continue reading Impreuna pentru fiecare si in 2010

Vineri plecam la Zagreb

Cu masina. :D. Am hotarat asta inainte de a veni norul de cenusa, asa ca ma felicit inca.

Plecam in interes de serviciu, evident. Nu ne-am permite sa lasam totul balta si sa plecam intr-o excursie de placere, la sfarsit de saptamana. Nu. Dar sa incercam sa scoatem cat mai multa placere din drumul asta, lung si probabil obositor, putem.  Spun probabil pentru ca am fost odata cu masina din Bucuresti pana dincolo de Barcelona, adica vreo 3500 km fara sa oprim pentru dormit, nicaieri. 😀 Bine, eram mai tineri si mai nelinistiti. Acum vom vedea.

Plecam vineri dimineata pe la 4 din Bucuresti, si intentionam ca pana-n 17.30 sa fim la Zagreb. S-o putea, nu s-o putea, noi nu putem decat sa incercam. Daca ai fost si/sau ai idee de drum de popasuri (pentru intins oasele si reimprospatat cafeaua), da-mi de stire. . Ca or sa fie si neprevazute asta-i clar, dar nu strica niciodata sa stii la ce sa te astepti, macar in parte.

Televizorul

Soţul meu vroia să mergem ieri să-mi ia televizor. Da, aşa zice el, să-mi ia, mie, de parcă eu stau singură. 😀 Ştiu eu strategia lui, vrea să mă sară la cadoul de Paşte. 😀

Ăsta ar fi al treilea televizor pe care îl cumpărăm în ultimele două săptămâni.

Îmi aduc aminte de timpurile, nu foarte îndepartate,  în care din supermarketuri la fiecare 5 cumpărători ieşea unul cu o cutie mare de TV. Plină. Pe vremea aia tata socru’ ţinea un magazin de televizoare second hand şi vă daţi seama că ce primea mai mişto, mergea direct la noi în camere. Ei bine, televizoarele alea ne-au ţinut până săptămâna trecută, când au început să cadă unul dupa altul. Al nostru, de exemplu, face când ţi-e lumea mai draga şi acţiunea mai interesantă, o dungă luminoasă pe mijloc. Adică se stinge, şi-i rămane doar dunga asta pe ecran. Reporneşte, desigur, după aplicarea unei lovituri puternice în dreapata sus. A venit deci vremea noastră să luăm televizoare.

Continue reading Televizorul