Category: sansa exista, dar nu se vede

N-am câini, dar strâng după ei

Câinii ne iubesc. Iubesc casa noastră mai exact, pentru că-i locul unde se opresc invariabil în plimbările lor zilnice. De ce se opresc? Hai…lăsați.

caineleCa să vă fie clar, locuim la casă, într-un cartier de case, cu oameni care iubesc câinii suficient  cât să aibă unul, dar nu chiar atât de mult încât să se înjosească să le ridice rahatul. Pentru că da, oamenii ce locuiesc la curte, își plimbă câinii pe trotuarele de pe strada lor, îi lasă să se cace pe la porțile oamenilor și își termină apoi plimbarea liniștiți, lăsând în urma lor semnătura cu moț.

Am văzut pentru prima dată o persoană care locuia la curte plimbându-și câinele pe stradă acum vreo trei ani. Era o puștoaică și m-am gândit că l-a scos la plimbare ca să pară ea interesantă. Era un câine foarte frumos, de talie mare.

Continue reading N-am câini, dar strâng după ei

Spun tu, nu dumneavoastră

Toată lumea cunoaşte pe toată lumea şi toţi vorbim între noi fără pronume de politeţe. Ce plm, suntem prieteni, ne permitem.

Eu cu precădere fac parte din categoria asta, nu ştiu de ce, îmi vine să le vorbesc tuturor la pertu, sau cum spune mama, să-i tutuiesc . Asta dacă nu cumva persoana cu care vorbesc e o profesoară de-a copilelor sau vreu doctor de-al tatei, dar sunt sigură că dacă aş vorbi chestii mai personale şi cu ei, imediat aş da-o pe tu.

V-am spus asta ca să înţelegeţi că în postul ăsta mă mustrez mai ales pe mine, dar şi pe voi, cei care vă consideraţi din oficiu pe picior de egalitate cu cineva şi începeţi conversaţia cu necunoscuţii cu ”draga mea” sau ”bai Mariane”.

Continue reading Spun tu, nu dumneavoastră

Si-au luat telefonul dorit

Vineri (de Black Friday-ul românesc) la Domo. O bătrânică cu soțul ei îndrăznesc și îl întreabă pe unul din consultații de vanzări de la raionul de telefoane:

– Nu vă supărați, vrem și noi să luăm un telefon (ceva la 89 lei), si avem patru telefoane vechi de dat la schimb. Mai trebuie să plătim ceva?

Consultantul se uita la ei cu oarecare jenă și le spune că pe telefoanele vechi vor primi între 5 și 10 lei, nu mai mult. Va trebui să achitați diferența.

Continue reading Si-au luat telefonul dorit

Luăm și noi o hotărâre?

Oricât aș fi împotriva dictaturilor, nu pot să nu observ că atunci când un singur om este responsabil de o decizie, aceasta este luată mai ușor și cu mai multe șanse să fie una bună, fie și numai prin prisma faptului că nu-i întârziată.

Oserv în jurul meu că oamenii sunt din ce în ce mai reticenți în a-și asuma responsabilități, cu atât mai mult cu cât fișa postului nu le-o cere. Este mult mai bine să ne ferim să facem alegeri, să-i lăsăm pe alții să le facă și, dacă ceva merge prost, să sustinem sus și tare că nu noi am hotărât asta. În ochii mei întotdeauna vor fi cu cel puțin o treaptă mai sus cei care iau decizii proaste și își asumă asta, față de cei care nu iau nicio decizie. Sunt, evident, mult mai sus decât aștia doi, cei care iau decizii bune pe care și le asumă.

Iar m-am pierdut în amănunte, ce vreau eu să zic este că nu-mi plac locurile în care deciziile sunt luate de un comitet în care nimeni nu are ultimul cuvânt. Cel puțin nu în branșa noastră.

Continue reading Luăm și noi o hotărâre?

Masa pentru curte

Avem de vreo câtiva ani buni o amărâtă de masă de plastic verde în curte. Cu scaunele aferente, evident, scane care s-au mai rupt, au mai fost inlocuite…
Pentru că de vreo doi ani în fiecare primăvară spunem că ”anul ăsta sigur ne vom lua o masa noua pentru curte” și tot de vreo doi ani n-am reușit să facem asta, nu ne rămâne decât să sperăm că anul ăsta se va întâmpla minunea. CAre minune nu-i usor de găsit pentru că avem cam multe pretentii si cam putin buget. Asa-i ca nu va mira asta?
Bun, vrem o masa mare spre imensă (adica minim o masa de 6 la care sa incapa 8 persoane 😀 ), care să fie plină, adică să nu fie făcută din bucăți de scânduri cu spații între ele (nu se poate juca rummy pe așa ceva), să aibă o gaură în mijloc pentru că avem o umbrelă mare care trebuie să stea fix în mijloc (știu că există și altfel de umbrele, dar deocamdată asta-i bună și dacă se poate s-o păstrăm ar fi minunat).
Nu contează dacă asa e din lemn sau fier (exclus plastic), dar aș prefera ceva de fier forjat cu… adevărul e că nici eu nu știu cum să fie exact, doar să răspundă cerințelor de mai sus și să fie însoțită de niște scaune trainice, pentru că vor sta pe ele oameni cu greutate.
Deocamdată ne-am uitat doar prin Brico și Praktiker, n-am ajuns chiar în toate magazinele de specialitate, dar nu-i timpul trecut. Încă. Pe net am găsit asa:

set de terasa 1set-terasa 2set terasa 3set terasa 4set terasa 5set terasa 6set terasa 7set terasa 8set terasa 9set terasa 10Vouă care vă place mai mult? Mie asta mi se pare de vis.

 

Aș vrea ca Dana să ajungă Ioana

Dana are 7 ani și e în clasa întâi. E o fetiță frumoasă și isteață cu care mie îmi place să am grijă, dar din păcate nu totul depinde de mine. Să vă spun…

Pentru că mama ei  lucrează la atelierul nostru de croitorie, fetița își petrece aici orele de după școlală. Își face lecțiile, se uită la desene animate, mănâncă, se joacă. Numai de dormit nu doarme aici. Seara, când mama ei termină lucrul, pleacă amândouă acasă. Nu, Dana n-are o casă a ei cum avem noi toți. Dana stă cu chirie într-o cameră friguroasă împreună cu mama ei. Eu n-am fost la ea, dar mi-a povestit că ele n-au baie și pentru a merge la toaletă trebuie să meargă în curte chiar dacă afară e noapte și frig. Fetița are o viață foarte chinuită, deși eu știu că sunt mulți oameni care trăisc așa și din păcate pentru unii nici nu există șansă de schimbare.

Acum două sătămâni, Dana mi-a povestit o întâmplare foarte nefericită din viața ei de elevă, de data asta. Ea învață foarte bine, are niște caiete foarte ordonate și frumos scrise, învață poeziile în doar câteva minute și îi place mult să socotească. Și să deseneze. Cu toate astea în clasa ei nu prea și-a făcut prieteni, pentru că elevii ceilalți au aflat că Dana e săracă și o cam ocolesc. Ea s-a obișnuit cu situația și a ajuns chiar să nu mai plângă din cauza asta și să i se pară ceva firesc.

Continue reading Aș vrea ca Dana să ajungă Ioana

Vorbim de vacanță

Și aproape că mă simt acolo.

Vă spuneam pe la începutul anului că vrem să facem anul ăsta o excursie cu cortul prin Europa și totul era atunci în stadiul de schiță. Acum suntem în stadiul de proiect, cu ceva rezervări plătite. Cu multe modificări făcute planului inițial și cu bugetul crescut.

Am eliminat o serie de țări și-am hotărât să stăm mai mult la Paris. Am renunțat la ideea de a intra o zi sau două la Disneyland. Pe noi două zile de intrat ne costau 500 euro și acum cochetam cu ideea de pasapoarte anuale, pe care dau 480 euro/4 adulti (da, fetele mele intră la adulți că pentru Disney copil ești doar pâna la 11 ani 😀 ).

Continue reading Vorbim de vacanță

Cum ne comportăm în sala de spectacol?

Dacă mă întrebați pe mine, concertele trebuiesc susținute în aer liber sau în săli în care sa se poată sta în picioare, cum e de exemplu Sala Polivalentă. Dar cum nimeni nu m-a întrebat pe mine, am fost aseară la un concert la Sala Palatului. Am găsit acolo o sală arhiplină, adusă aproape în extaz de trupa Lala Band, o gașcă de adolescenți deveniți peste noapte idolii copiilor și adolescenților din Romania, veniți parcă cu toții la concert. Dar nu despre copiii vreau să vorbesc, ci despre comportamentul adulților în sala de spectacol.

Am ajuns la locurile noastre cu zece minute înainte de începutul concertului. Din cele 4 locuri pe care le aveam rezervate, două erau ocupate. Le-am întrebat pe doamnele care le ocupau dacă au bilete pe locurile cu pricina și mi-au zis că nu știu, că nu s-au uitat. Mă rog, au verificat repede și s-au ridicat. S-au mutat cu două scaune la stânga și noi ne-am așezat lângă ele. Menționez că s-au comportat civilizat, nu s-au arătat deranjate că le-am rugat să-și ocupe locurile exact așa cum erau ele scrise pe bilete.

În fine, a început concertul, sala vuia, copiii erau cu toții în picioare, săreau, dansau, cântau, era nebunie. La un moment dat doamna de lângă mine (nu era chiar bătrână, să fi avut vreo 45 ani) era foarte încinsă de spectacol și s-a ridicat în picioare să danseze și să cânte. După vreo 20 de minute, un domn din spatele meu i s-a adresat și a rugat-o să se așeze pentru că cei doi copii din spatele ei nu mai vedeau nimic, dar le era prea jenă să-i spună cucoanei.

Continue reading Cum ne comportăm în sala de spectacol?