Category: pentru ca putem

Avem copii de aur

“Eu, ca profesor de fizică, nu pot să fac comentarii la adresa activităţii domnului ministru.” sunt vorbele doamnei Corina Dobrescu, profesoară de fizică la Colegiul Naţional „Tudor Vianu” si unul din profesorii cea care a pregatit lotul de 5 elevi români, olimpici romani, care au reușit să ia aurul la Olimpiada Internationala de Fizica. Mda…știu, ați văzut-o la știri și cunoașteți deja toata istoria, toate s-au întâmplat acum aproape o lună,  s-a scris și pe bloguri despre ei, deja pe copii îi felicită lumea pe străzi când îi vede…

…și totuși oamenii ăștia ne fac pe noi, pe mine cel puțin, să considerăm că sintagma “dacă vrei, poți” este încă valabilă și nimeni nu te poate împiedica să-ți faci meseria așa cum știi tu mai bine, dacă o faci cu plăcere și pasiune.

Continue reading Avem copii de aur

Temă nouă

Aveam de mult în cap să-mi schimb tema, azi am avut un pic de timp și-am făcut-o. O să mai lucrez la ea săptămâna asta, am de gând să fac și o pagină nouă unde să vă arăt ce lucruri frumoase facem noi la atelier din când în când.

Sper să vă placa din prima noua temă, dacă nu… vă mai obișnuiți voi pe parcurs. 😀

A trecut aproape o lună…

…de când făceam apel la voi pentru a strânge împreună 250 lei, pentru a ajuta o timișoreancă să treacă de un hop cu care probabil mulți dintre noi ne-am întâlnit în viață, acela de a aștepta ziua scadenței chiriei sau în general ziua scadenței unei datorii. Spre deosebire de ea, noi am avut aproape familiile sau prietenii și am reușit să trecem ușor peste, dar ce te faci când familia pe care o ai, ești tu și fetița ta de 4-5 ani, iar prietena cea mai bună este colega ta de muncă, care se descurca un pic mai bine și te-a ajutat mereu, dar nu-i nici ea vreo bogătașă.

Așteptările mele au fost atunci întrecute mult, mult de ceea ce s-a întâmplat și în nici trei zile am reușit să strângem bani pentru chiria Valentinei pe urmatoarele 9 luni. Ce-am mai aflat între timp, e aproape telenovelistic, numai că sper ca telenovela să aiba un final fericit.

La câteva zile de la data când i-am trimis primii bani, cantina la care lucra Valentina fost vândută și jumătate din personal concediat. Cum regula spune că ultimii veniți sunt primii plecați, Valentina era printre cei concediați. Numai că cei care au cumparat locul, am înțeles că mai aveau o cantină, în alt loc din oraș și aveau și acolo nevoie de oameni. Femeia s-a dus acolo la interviu și au angajat-o chiar din ziua respectivă, în niște condiții ușor mai bune decât acolo unde lucrase, în sensul că are același salariu (800 lei/luna), dar acum îi sunt plătite orele suplimentare (6 lei/ora).

Continue reading A trecut aproape o lună…

Am trimis deja primii bani

Sunt încă sub influența zecilor de răspunsuri la solicitarea mea de ieri. Încă nu mi-am revenit din șoc, eu ceream doar 250 lei pentru a scapa un om dintr-o situatie disperata de moment. Am primit în schimb foarte multe reacții, și când spun reacții mă refer la fapte concrete. Aș putea scrie despre fiecare în parte, însă nu vreau nici să mă laud eu cu faptele lor, nici să se creadă că ei au făcut-o pentru publicitate. Important e că lumea s-a mobilizat și azi i-am trimis deja Valentinei 500 lei:

Mai am în bancă înca 150 lei pentru ea, mulțumesc Mihai, Mihaela Macovei și Alexandru Cuibari (nu va știu, și-aș fi vrut să vă cunosc măcar virtual) , iar acum câteva minute am primit un OP în valoare de 500 de lei de la Mihai Brehar, primul care a acceptat oferta lui Cristi Manafu. Și mai sunt promisiuni. Andrei s-a întâlnit deja cu ea.

Continue reading Am trimis deja primii bani

Pentru că putem

Alo, Timisoara, se aude acolo la voi?

Există o fată în orașul ăsta frumos al vostru, pe nume Valentina. O fată ce a renunțat la slujba de grefier la tribunalul din oraș, pentru a putea avea grijă de fetița ei de 4 ani. Acum a înscris-o pe cea mică la grădiniță și ea lucrează la o cantina în apropierea casei, unde câstigă 800 lei/lună. Luna asta a fost rugată să-și ia concediu și a primit doar 200 lei. Numai chiria locuinței în care stă cu fetița este de 500lei/lună și, deși încearcă să meargă în weekenduri să servească pe la nunți pentru a câștiga un ban în plus, timp în care își lasă fetița cu o vecină mai în vârstă, luna asta Valentina nu a reușit să-și plătească chiria, iar vineri pe 01.07.2011 va fi evacuată cu copilul în stradă.

Știu, sunt multe cazuri de genul ăsta și nu putem să-i ajutăm pe toți, dar ăsta e cazul meu pentru că  ea e o fată muncitoare care are tăria de a nu cere nimic. De aceea ne revine nouă sarcina de a o ajuta. Săptămana trecută și eu și Ioana (care a scris mai pe larg de caz aici) am primit un SMS de la prietena cea mai buna a Valentinei care ne spunea așa:

”Buna! Sunt colega  cu Valentina de la Timisoara careia dvs i-ati trimis pachet, fac apel la dvs pentru a o ajuta cu totii. Luna aceasta nu a reusit  din cei 800 lei pe care ii cistiga  sa acopere costul chiriei, iar peste citeva zile risca sa doarma pe strada cu fetita. Daca puteti sa o ajutati, orice suma e binevenita, trebuie sa stringem mina de la mina 500 lei sa o putem ajuta. Va multumesc!”

Continue reading Pentru că putem

Bicla mea arată chic

Ieri am meșterit la o hăinuță frumoasă pentru coșul de la bicicletă. Imediat ce am legat-o cu fundițe de ghidon a început ploaia. Ăsta-i semn de înavuțire, cred. Sper, de fapt!

Într-o zi am să vă învăț cum se face, deocamdată eu îs invățăcelul. Dar mi-a ieșit foarte frumos și cred eu că-mi va fi și utilă. De fiecare dată când mergeam cu bicicleta și avean ceva în coș zdrăngănea de numa. Acum tot ce-i acolo, fie că-i o umbrela sau un aparat foto,  stă pe moale și nu zdrăngăne de fel.

Continue reading Bicla mea arată chic

Cum vă spuneam…

ne-am luat un coș de baschet pe care l-am montat pe unul din pereții casei. 😀

Deși locul e cam strâmt, activitatea asta cu aruncatul la coș după un dribling scurt sau chiar direct de la distanță, reușește să ne obosească destul de repede. Hmm, dar ce senzație mișto ai atunci când faci mișcare de plăcere și nici nu-ți dai seama când trece timpul. Până și fetele s-au experimentat un pic, mai ales că se trezesc direct cu gândul la minge și adorm cu gândul tot acolo. Urmează să ajungă lideri pe clasa lor. Asta-i provocarea.  😀

Pe cuvânt de pionier că asta-i cea mai tare investiție pe care am făcut-o în echipamente de petrecut timpul liber sau cum naiba se cheamă chestiile astea de gen.

Ei, acum ai bani! Ce mai aștepți?

Ok, haideți sa lămurim odată chestia asta, că e inadmisibil ca marea majoritate ( adica cca 80% din populația activă a României) să nu facă nimic. Oameni buni, 2% ăștia nu-i dați acum din buzunarul vostru ci, surpriză, i-ați dat deja. Tot ce trebuie să faceți acum e să completați o nenorocită de declarație.  Ei, banii din impozitul plătit de tine pe veniturile anului trecut, sunt acum bine mersi la bugetul de stat și ar putea rămâne acolo. Dar tu ai posibilitatea (mai ai la dispozitie 4 zile, campania se incheie pe 15 Mai) să-ți rupi 2 minute din timpul tău și să:

·         Descarci formularul 230 de pe www.salveazavieti.ro

·         îți treci numele și CNP, îl semnezi și

Continue reading Ei, acum ai bani! Ce mai aștepți?

I was born to win

De vreo șase luni ne chinuim să luăm pentru curte un coș de baschet.  Nu-i loc prea mult la noi, dar vrem să-l montăm pe unul din pereții exteriori ai casei și să încercam să ținem scorul învățându-i pe copii să arunce la coș. Se pare că în sfârșit am găsit ceva rezonabil și zilele astea vom da startul competițiilor de baschet la un singur coș (un fel de miuță) din curtea noastră. Abia aștept sa facem si noi ceva mai multă mișcare, poate nu tocmai într-o atmosferă ca asta, dar oricum…

La orele de sport de la școala fetelor, copiii joacă baschet uneori. Atunci, doi dintre cei mai buni copii din clasă la sportul ăsta ies în față și își aleg pe rând colegii, formând încet -încet două echipe. Pentru că fetele noastre n-au jucat niciodată până acum baschet și pentru că probabil n-au nici putenice inclinații native către sportul ăsta (deși ele își doresc să fie mai bune, să nimerească coșul ala, etc. ),  sunt alese invariabil ultimele să facă parte din echipele despre care vorbeam.

Ei bine, îmi place să cred că după o lună de antrenamente zilnice acasă (ah, să nu uit să-i spun soțului ca numai coșul nu e de ajuns, ne trebuie si minge 😀 ) performanțele lor se vor îmbunătății simțitor și nu vor mai fi cea mai slaba verigă din echipă.

Continue reading I was born to win

Până acum am devenit ceea ce sunt!

Dacă existența noastră s-ar cuantifica în jumătăți de zile, atunci ar trebui să trăim într-o viață cincizeci de milioane de  asemenea momente. Dacă ne-am aminti numai 1% din acestea și tot ar însemna că avem o memorie de elefant. Și totuși, atunci când ești întrebat care-i cel mai frumos/intens/emoționant moment din viața ta, te gândești la maxim 10 întâmplări. Da, întâmplări, pentru că asta au ajuns să însemne momentele memorabile din viețile noastre, întâmplări.

Parcă trec zilele pe lângă noi, parcă ne pierdem în amănunte, parcă tot așteptăm să se termine ceva ca să putem începe să trăim.

Când ești copil abia aștepți să termini școala ca mai apoi să poți arăta lumii întregi de ce ești în stare. Tragi tare, înveți mult, pierzi nopțile citind și speri că astfel vei ajunge cineva, părinții tăi vor fi mândri de tine și fetele frumoase vor roi în jurul tău. Nu ca acum când doar una, e drept, nu de lepădat, se ține scai de tine. Și timpul trece…

Continue reading Până acum am devenit ceea ce sunt!