Cum stiu ca mi se potrivește un parfum

Sunt o iubitoare de mirosuri frumoase. Bine, n-am întâlnit încă oameni care să nu fie. Acum, ce mi se pare mie frumos nu e obligatoriu să fie pe placul oricui, pentru că, nu-i așa, gusturile nu se discută. Dar sigur că mai toți ne ghidăm după niște reguli atunci când ne alegem parfumul.

gloria-vanderbilt-vanderbilt-eau-de-toilette-pentru-femei___3Primul meu flacon cu aromă mirositoare pe care mi-l amintesc și pe care l-am folosit ani la rând a fost Vanderbilt. Eram studenta. Mi l-a recomandat o prietenă, a spus că l-a mirosit și a dus-o cu gândul la mine. L-am luat. Sticluța mică plină de colonie gălbuie pe care purtam în geantă îmi părea, precum cavalerii veniți să salveze prințesele răpite de zmei sau balauri în basmele românilor. Flaconul de Gloria Vanderbilt îmi devenea aliat în zilele în care plecam în grabă și uitam de parfum. Interiorul mașinii mele se impregna cu arome discrete orientale de iasomie și scorțișoară, iar pielea mea îmi aducea toată ziua iz de vanilie și ananas în simțuri. Nu-i un parfum scump, așa cum nici merele nu-s scumpe, dar din toate fructele din lume, dacă ar fi să aleg unul singur l-aș alege pe el. Pe măr. Parfumul mi l-am recumpărat acum, din nostalgie, după mulți ani de la recomandarea prieteni mele, când l-am găsit pe elefant.

Bineînțeles că de-a lungul timpului mi-am adăugat în ”portofoliu” o mulțime de alte variante de parfumuri. Am avut mereu niște criterii după care m-am ghidat în alegerea lor și n-am dat niciodată greș: Continue reading Cum stiu ca mi se potrivește un parfum

Parfumul lucrurilor noi

Avem de câteva zile un nou expressor de cafea și o duminică dimneața de toamnă e momentul perfect să vă vorbesc despre el, mai ales că are și-un parfum pe care-l voi simți multă vreme de acum înainte.

Ne-am dorit foarte mult să avem în casă așa ceva. Să mergi la magazin să te aprivizionezi cu boabe de cafea, să vii apoi acasă și să le pui în expressor să apeși pe un buton și să ai o cafea aromată și numai bună de băut (da, ti-o face cat vrei tu de caldă, nu-i nevoie să aștepți să se răcească). Nu pastile, nu diverse chestii făcute special pentru aparat, nu nimic. Doar boabe și aici intervin preferințele fiecăruia în materie de cafea, tarie, cantitate, etc.

Când a venit vremea să-l luăm am cutreierat magazinele în lung și-n lat și l-am luat până la urmă, fix așa cum se întâmplă de obicei, din primul magazin în care l-am văzut inițial. Dar prea multe detalii tehnice și mai nimic despre ceea ce face și mai ales ce miros răspândește dimineața în casa noastră (ok, uneori și pe la prânz că Sorin și-a schimbat obiceiurile în materie de cafea de când are expresorul).

Continue reading Parfumul lucrurilor noi

Parfumul zorilor

Parfumul zorilor a fost tema poveștii parfumate de ieri, dar cum sânmbătă n-am fost în stare să scriu nimic și ieri am avut musafiri încă din zori (exact, pentru că-i cel mai plăcut moment al zilei și pentru ei, au plecat dis-de-dimineață din Târgoviște și la 8 erau deja aici să ne bem cafeaua împreună), n-am reușit să-mi fac datoria de membru al Clubului poveștii parfumate și să scriu ieri. Dar pentru că zorii n-au bătrânețe, au doar început și sfârșit, am hotărât că nu-i târziu nici azi să vă descriu parfumul zorilor mele.

Sunt parfumate, cum nu, chiar dacă uneori frumos, cu aromă de trandafir și viorele, iar alteori, mai puțin plăcut la aromă, dar compensând prin revigorarea și energia pe care le găsești fie și numai în picurii de rouă.

Sunt minunate zorile de vară. Sunt clipele din zi în care nu te poți plânge de cald, dar nici de oboseală. Când simți încă amprenta mâinii lui fine pe coapsele tale. Când noaptea n-a plecat și ziua n-a venit. Când natura trăiește ultimele clipe ale unei convalescențe  benefice. E aproape dimineață.

Continue reading Parfumul zorilor

Parfumul succesului

Aroma o simți încă de la primele gânduri. Pe măsură ce ideea prinde contur, parfumul fin te învăluie și îți dă o senzație de bine neînțeles pe care în loc să-l ignori, îl iei în serios. Binele ăsta s-ar putea transforma în foarte bine și ai face orice ca parfumul pe care ai început să-l simți să persiste. Iei un creion și îți notezi totul. Faci și niste schite, niste calcule, scrii parametrii, notezi punctele cu buline roșii și esti aproape gata cu proiectul. Parfumul e mult mai puternic decât la început, furnicăturile ușoare de pe spate dispar și un mare gol în stomac (și în portofel) își face apariția. E vremea investiției. Nimic nu vine spre noi fără investiții cu atât mai puțin succesul. Și parfumul. Parfumul unic al omului ce știe că-i pe calea cea bună. Succesul nu are cum să-l ocolească, cel puțin nu acum.

Dacă mă întrebați pe mine, nu-i nimeni pe lumea asta pe care să-l fi ocolit succesul. Nu-i nimeni care la un moment dat să nu fi simțit mirosul. Să nu fi șiut că pentru el acela a fost, este sau va fi succesul.

E adevărat că-s mult mai fericiți cei care azi pot  spune: ”acesta este momentul meu”  față de cei ce doar retoric își amintesc: ”acela a fost momentul meu”. Mai există totuși o categorie, aceea a fericiților care spun plini de entuziasm: ”acela va fi mometul meu”. Ei se pregătesc pentru succes, ei sunt creatorii miresmelor de mâine, ei sunt câștigătorii în viața asta.

Continue reading Parfumul succesului

Parfumul șifonierului de altă dată

Când spun șifonier primul gând mă duce în urmă cu 25 ani, când copil fiind îmi petreceam vacanțele la bunica la țară.

Bunica a avut 4 băieți și 4 fete așa că vă dați seama că nu eram singura nepoată la bunici în vacanțele de vară. Eram vreo 7 și alergam toată ziua nu numai prin curtea mare a bunicilor ci și prin cele 9 camere ale casei, toate legate cumva una de alta. Iar el, șifonierul, nu exista decât în una din camere. În rest erau dulapuri de haine și cufere și divese scrinuri, dar șifonierul era unul.

De câte ori îl deschideam simțeam că încălcam o regulă. Nu aveam voie să umblăm acolo, dar nimeni nu ne interzisese asta. Era de la sine înțeles, mai ales că șifonierul ascundea o comoară. Erau acolo, frumos aliniate pe umerașe 5 rochii de mireasă. Ale fiicelor și ale unora dintre nurori. erau rochii din ani diferiți, din materiale diferite, de siluete diferite, dar toate erau lungi și absolut minunate în ochii noștri de copii. Și mai aveau ceva în comun. Aveau același miros. Miros de sărbătoare, de nuntă, de căsătorie, de viața plină de speranță, parfum neprețuit, încă neinventat.

Continue reading Parfumul șifonierului de altă dată

Parfumul primei intalniri

Sala mare de spectacol răsuna de muzica disco pe care banda unui magnetofon o ajuta să gâdile puternic sufletele celor 20 de dansatoare pe care tovarășul de dans le învăța o coregrafie nouă. Pasiune, muncă, transpirație, lacrimi, talent se împleteau cu toatele și ajutau ca trupa de fete să facă o impresie bună și eventual să câștige în viitorul apropiat și încărcat de emoție, un premiu la următorul concurs.

Anin era o dansatoare fără prea multă experiență, dar cu multă voință care împletită cu o brumă de talent a făcut-o sa prindă un loc în trupa mare. Avea mult de recuperat până să ajungă la performantele colegelor, dar fata era decisă să nu se vadă lipsa ei de experientă la concurs. Coregrafia o visa deja. Mișcări de mâini și de picioare, de trup și inimă care se împleteau acum cu dorința ei de a fi cea mai bună. Dansa.

În sală, undeva în spate câțiva băieți de la un liceu de prestigiu din oraș, ignorau mirosul de pluș îmbâcsit cu praful lemnului scenei pe care picioarele fetelor dănțuind îl făceau să se ridice valuri, și asistau la repetiție tăcuți. Mituiseră paznicul Casei de Cultură, dar coregraful era foarte exigent și dacă i-ar fi deranjat repetițiile i-ar fi dat imediat afară. N-a fost nevoie să o facă, băieții erau muți, urmăreau fetele de pe scenă cu gurile căscate, fiecare cu câte una în gând. Printre ei Rareș. Băiat frumos, singur la părinți, deștept și îndrăgostit. De Anin.

Continue reading Parfumul primei intalniri

De primavara

primavaraCum în weekend vremea a fost minunată, sper că toți ați profitat de ea și ați iesit din case. Eu sâbătă am avut invitație, împreună cu alte câteva bloggerițe, la o sesiune de styling în Băneasa Shopping City. M-am conformat și nu mi-a părut rău deloc.

O cafea băută dimineața în compania unor domnițe frumoase nu poate decât să te bine dispună, iar ședințele de machiaj, masaj al mâinilor, manichiură și hair styling oferite de specialiștii saloanelor Melkior (daca dati click pe link vedeti si poze de la intalnire) și Evidence cu mare drag și cu multă implicare, a făcut ca gospodina din mine, care ajunsese la 11,30 în mall, să plece două ore mai târziu acasă, transformată în doamnă. 🙂 Am aflat trucuri de machiaj, am învățat cum să-mi fac o coadă lejeră și modernă și nu în ultimul rând, mi s-a spus (cam pe sub mână așa) că anul ăsta se poartă fix ce-ți place, atât în materie de modă cât și de….să zicem ojă. 😀

Le mulțumesc, Mariei și Roxanei pentru invitație și vă spun vouă, cititoarelor mele dragi, că puteți și voi beneficia de toate răsfățuirile astea gratuite în Băneasa Shopping City, în cadrul Styling Corner până aproape de  sfârșitul lunii martie.

Continue reading De primavara

Deșertul din imaginația mea

Căldură. Asta îmi inspiră mie deșertul. Nu știu dacă aș alege să merg vreodată acolo, să văd infinitatea de nisip fierbinte, dar o călătorie cu gândul e mereu bine venită așa că de ce să nu mergem noi în duminica asta de februarie primăvăratec să ne plimbăm prin dunele moi sclipitoare ale deșertului și să-i aflăm parfumul.

Povestea noastră începe undeva la 40 km de Jaisalmer unde Nasper și Jaya își aleg fiecare câte o cămilă pentru a face o excursie de 14 zile în deșert. Voiau să-l cunoască pe el și să se descopere în același timp pe ei. Voiau să știe dacă ce-i unește este dragoste adevărată sau doar o pasiune trecătoare. Și făceau asta fără știrea părinților lor, care îi voiau pe fiecare căsătorit cu alcineva și care probabil acum deja erau e urma lor. Numai că pentru Nasper și Jaya așa ceva era de neconceput. Dacă ar fi trecut cu bine de cele două săptămâni prin deșert, ar fi putut trece împreună peste orice. Asa credeau ei atunci și nu aveau să se înșele prea tare.

Și-au ales fiecare câte o cămilă experimentată care cunoștea drumul prin misteriosul deșert Thar și pe care tinerii aveau să se bazeze în călătoria asta. Au încărcat puținul lor avut pe cămile și-au pornit la drum.

Continue reading Deșertul din imaginația mea

Parfumul fericirii e acasa

Mă uit uneori în jurul meu, dar cel mai adesea mi se întâmplă asta când privesc vreo fotografie frumoasă, și-mi spun: ”sunt fericită”. Căutăm toată viața fericirea asta, deși ea e, de cele mai multe ori, foarte aproape de noi, avem nevoie numai de ochi ca s-o vedem și de un nas bun pentru a-i simți parfumul.

Pe la 7 ani eram fericită și eram sigură că mirosul de cozonac proaspăt scos din cuptor contribuie mult la senzația de bine pe care o simțeam. La 12 ani credeam că fericirea e o puternică mireasmă de iasomie care te face să plutești cu ochii deschiși gândind la colegul de bancă care îți scrie bilețele cu care nici măcar nu știi ce să faci. Ok, așa era pe vremea mea, acum poate că fetele știu.

La 18 ani nu-mi amintesc să mă fi gândit câtuși de puțin la fericire, poate și pentru că toate îmi mergeau din plin și aveam o viața de genul raiul pe pământ, deși încă mergeam la școală și nu aveam iPhone. Abia pe la 25 ani, m-am gândit din nou la el și mi-a fost clar că moscul sigur era prezent în aerul fericirii mele. Tot cam pe-atunci îmi venise ideea că ar exista două feluri de fericire, una pentru femei și alta pentru bărbați. Pentru că și unii și ceilalți voiau să se întâlnească, s-a inventat dragostea.

Continue reading Parfumul fericirii e acasa

Parfumul Parcului Chindia

Am copilărit la Târgoviște și oricâte parcuri aș mai fi văzut în viața mea, cele mai vii și mai dragi amintiri mă duc cu gândul la Parcul Chindia din orașul meu drag.

Era sfârșit de primăvară în 1992 când viața noastră de liceeni se apropia cu pași mari, de uriaș chiar, de sfârșit. Aveam o tinerețe pe care numai vârsta de 18 ani ți-o poate da. Vise nebune ne umpleau inimile, dar și-o durere surdă, asumată. Aveam să ne despărțim și prieteniile noastre urmau să se rupă. Doar cele mai puternice aveau să țină și din fericire pentru mine, au fost câteva.

O dimineață liberă și-un aparat de fotografiat. Atât ne-a trebuit. Unde ies cele mai frumoase poze? Unde mergem? Se auzeau glasurile noastre pe diferite tonalități. Să începem din curtea școlii! Nu, mă, că-i urât aici, ce, vrei să-ți amintești asfaltul ăsta ciuruit toată viața? 

Continue reading Parfumul Parcului Chindia