Parfumul succesului

Aroma o simți încă de la primele gânduri. Pe măsură ce ideea prinde contur, parfumul fin te învăluie și îți dă o senzație de bine neînțeles pe care în loc să-l ignori, îl iei în serios. Binele ăsta s-ar putea transforma în foarte bine și ai face orice ca parfumul pe care ai început să-l simți să persiste. Iei un creion și îți notezi totul. Faci și niste schite, niste calcule, scrii parametrii, notezi punctele cu buline roșii și esti aproape gata cu proiectul. Parfumul e mult mai puternic decât la început, furnicăturile ușoare de pe spate dispar și un mare gol în stomac (și în portofel) își face apariția. E vremea investiției. Nimic nu vine spre noi fără investiții cu atât mai puțin succesul. Și parfumul. Parfumul unic al omului ce știe că-i pe calea cea bună. Succesul nu are cum să-l ocolească, cel puțin nu acum.

Dacă mă întrebați pe mine, nu-i nimeni pe lumea asta pe care să-l fi ocolit succesul. Nu-i nimeni care la un moment dat să nu fi simțit mirosul. Să nu fi șiut că pentru el acela a fost, este sau va fi succesul.

E adevărat că-s mult mai fericiți cei care azi pot  spune: ”acesta este momentul meu”  față de cei ce doar retoric își amintesc: ”acela a fost momentul meu”. Mai există totuși o categorie, aceea a fericiților care spun plini de entuziasm: ”acela va fi mometul meu”. Ei se pregătesc pentru succes, ei sunt creatorii miresmelor de mâine, ei sunt câștigătorii în viața asta.

Cei care au avut deja multe momente, dar care nu se opresc niciodată, știu că momentele și parfumul vor persista atât cât ei vor fi în alertă. Mereu cu mintea deschisă la noi și noi provocări. Oameni care nu se agață niciodată de trecut, ci se bucură de prezent și privesc cu încredere către viitor. Aceștia sunt oamenii pe care mirosul dulce- acrișor al  succesului nu-i părăsește niciodată, deși chiar și la ei, uneori se simte mai pregmant și alteori abia ca o adiere.  Dar ei știu că el e acolo, în jurul lor.

Pentru mine succesul înseamnă primăvară, vară toamnă și iarnă. Înseamnă viața mea toată în fiecare moment al ei. Sau al meu. Aroma parfumului succesului e drept că n-a fost întotdeauna dulce, dar cum mie îmi plac parfumurile dulci aș alege de departe Tresor pentru succes. Sunt sigură că nu vă așteptați să-l descriu. E unul dintre cele mai bine vândute parfumuri din lume și oricât aș vrea eu să fiu diferită, parfumul ăsta nu mă lasă. E puternic, persistent și dulce, exact așa cum îmi doresc să fie momentele mele și ale voastre de succes. 🙂

tresor

Acest post a fost scris pentru Clubul poveștii parfumate găzduit cu mare generozitate de Mirela, iar tema de azi, parfumul succesului a fost propusă de gazdă.

Au mai scris despre tema propusă:Vania , Dana Lalici, Daurel, Irealia, Vienela și bineînțeles, gazda.

(Visited 286 times, 1 visits today)
Mirela

Plin de optimism textul tău de azi și mă bucur mult, Nina! Rânduri vivace, entuziaste, limpezi, care atrag, parcă, succesul. Îmi place cum ai asociat unul din cele mai bune parfumuri din lume, Tresor, cu succesul. E potrivit, e briliant, miroase a reușită. Că tot am fost întrebată ce mi-aș dori pentru concediu, hai să fie Tresor! Mulțumesc Nina, rândurile tale au adus un suflu proaspăt în mine și-ți sunt recunoscătoare. 🙂

Nina

Ma bucur, Mirela, ca te-am facut sa te decizi la unul dintre parfumurile pe care eu l-as alege fara sa ezit, drept unul al succesului. 🙂

Vienela

Intr-adevar, nu poti inainta atata timp cat ramai ancorat in trecut, atata timp cat nu ai sperante pentru viitor. Mereu mi-a placut pofta de viata pe care o ai si pe care incerci sa o insufli si altora.
A fost o surpriza pentru mine faptul ca ai scris pentru povestea parfumata. Stiam ca esti epuizata, dar se vede ca si tie iti place sa scrii pentru clubul Mirelei.

Nina

Multumesc, Vienela! Da, m-ai ghicit si de data asta, chiar imi place sa scriu pentru club, desi tema de azi era una generoasa si in alte circumstante as fi putut scrie mult mai amplu. 🙂

Dana Lalici

O lectie de viata invelita intr-un parfum, asta ne-ai oferit. Ai calitatea de a surprinde cu fidelitate in cuvinte ceea ce altii abia reusesc sa incerce in senzatii. Felicitari!

anca

Tresor daaaaa, cu succesul iubirii fara margini, a momentului prim cand te indragostesti de un barbat, o idee, de viata si sangle iti pluseaza prin vene…

Irealia

Subscriu celor spuse deja de Mirela, până la punctul în care să vreau Tresor! :)Nu că n-aș vrea, dar m-am focusat pe altceva, momentan. Și-mi permit să adaug că mai sunt și norocoșii care știu să-și ia din trecut exact amintirile care să merită să reînvie, în momente cheie.
O duminică frumoasă!

Laura

Nu l-am incercat inca dar stiu cum miroase. Eu am mai multe insa in perioada asta folosesc ceva de la D&G, e vorba de Light Blue. E perfect pentru sezonul cald.

Monica

M-ati facut curioasa in legatura cu Tresor. Nu este chiar un parfum ieftin si imi este cam frica sa il comand de pe internet. Abia astept sa il gasesc in vreun magazin 😀

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.