Jurnal de consilier local – săptămâna 160

Am început să scriu jurnalul acesta în mașină (oare câte din cele 160 au fost scrise în mașină?) pe Valea Prahovei în drum spre casă, după un weekend petrecut la Bușteni cu familia. Aveam nevoie de ieșirea asta, după o săptămână în care am văzut pe pielea oamenilor din jurul meu cum e să treci de la extaz la agonie și apoi de la agonie la extaz, pe probleme de viață și de moarte, în doar câteva zile. Și cum totul e bine când se termină cu bine, zic să vedem săptămâna de consilier, așa cum a fost ea, pe zile:

Luni – Am primit prima suplimentare pe Ordinea de Zi pentru ședința de mâine și am avut ședința comisiei de buget. Suplimentarea se referea la un contract cadru între Direcția de Salubritate și un OIREP prin care să fie valorificată fracția uscată de deșeuri colectate din sector. Cum care fracție uscată? Nu colectați gunoiul separat pe uscat și umed și nu vă este ridicat separat? Ghinion! La Sectorul 3 în acte așa e.

Marți – Aseară târziu a mai venit o suplimentare cu trei puncte, dar cum eram cu ale mele am văzut-o abia dimineață înainte de ședința de consiliu. Oricum, probabil pentru că nu se justifica nicicum urgența, această a doua suplimentare a fost retrasă și am început la 11:00 ședina cu 47 + 1 puncte pe ordinea de zi. Deși noi am avut și intervenții și voturi împotrivă sau abțineri, toate proiectele de pe OZ au trecut (au avut mai multe de 16 voturi pentru) și sunt toate acum HCL-uri.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 160