Trusa medicală pentru vacanță

Vine vacanța, cu trenul de Franța! De data asta vacanța e a mea că prea mult am vorbit despre vacanțele altora. Plecăm zece zile și nu vrem să știm de nimic, cum ar spune Ludovic, după noi potopul.

Cu bagajul nu-mi fac griji, v-am povestit eu odată că în maxim două ore e gata, de data asta aș vrea să ne verificăm mai atent trusa medicală, să vedem ce luăm cu noi și ce lăsăm acasă, astfel încât să avem o vacanță super-liniștită din punct de vedere medical.

Eu nu prea iau medicamente, iar copiilor mei le dau numai pe cele prescrise de medic și ceva siropuri naturale din proprie inițiativă. Cu antibioticele locale am mare grija deoarece ele pot determina rezistența la antibiotic, și asta deja este o problem majoră de sănătate publică. Din dicuțiile cu medicii și din experiența celor aproape 15 ani în meseriea de părinte, am învățat că nu trebuie să folosim antibiotic la orice durere de gât, ureche sau măsea. Aveam o cunoștință care lua antibiotice de câte ori o dureau picioarele. Aveam.

Continue reading Trusa medicală pentru vacanță

Caut cazare

E prima seară dupa mult, mult timp, în care la ora asta sunt în vârful patului cu laptopul în brațe. Aseară, de exemplu am ieșit la zece jumatate din atelier, iar săptămâna trecută ne-a prins și două jumătate dimineața la lucru. Știu, nu-i normal, dar când veniturile mai multor oameni depind de tine și mai vrei și concediu în nici o săptămână, mai facem și chestii din astea, respetiv nu ne mai gândim deloc la sănătatea noastră, pentru că nu-i așa, avem 9 vieți. 🙁 Oricum, nu vă imaginați că am făcut cine știe ce efort, practic când n-am mai putut am mers la culcare. 😀

De vreo două săptămâni, în fiecare 5 minute libere pe care le am, caut pe net cazare pe litoralul românesc sau bulgaresc. Din cele 11 zile de concediu de vară vrem să petrecem 3-4 pe malul marii. Am nevoie de un apartament (pentru 4 persoane) și-o camera triplă în perioada 10-13 august. Poate să fie și-un apartament cu doua dormitoare și living, ar fi minunat și așa, am sta toți împreună.  Aș vrea să fie la o pensiune, mi-ar placea să aibă curte, să am și bucătarie (nu neaparat a mea, poate sa fie la comun), și să fie curat (foarte curat), cu mobila nouă, știți voi, fițe din astea de cartier. Glumesc, dar dacă tot stăm doar trei,patru nopți, măcar să fie super. Nu contează distanța până la plajă, nu contează stațiunea. Să fie România sau Bulgaria, mai departe nu ne ajunge motorina anul acesta. 😀

Am încercat cel puțin 30 de variante, pensiuni, vile, complexuri de apartamente, totul este ori prea scump, ori prea ocupat în perioada dorită de noi. Primesc zilnic cel puțin 4 raspunsuri de genul, nu avem nimic disponibil în perioada solicitată de dumeneavoastră, vă așteptăm în altă perioadă cu cea mai mare placere. Nu mai știu ce să fac, am ajuns să cred că ne vom duce pur și simplu într-o staține si vom căuta acolo, ca pe vremea în care telefoanele aveau firul răsucit și berea la halbă gust. Dacă aveți vreun pont, just let me know.

Continue reading Caut cazare

Tabara de supravietuire

tabara de supravietuireCopilul Iulia și copilul Sonia sunt de azi în tabără. De fapt de aseară, pentru că le-am dus ieri și le luăm duminica viitoare. Dap, am fost de două ori la Tabăra Oratia. O dată săptămâna trecută de relaxare și-a doua oară de supraviețuire săptămâna asta. 🙂 Bineînțeles, urmează si-un al treilea drum, cel de recuperare. A copiilor.

Ca în fiecare  an, Carmen organizează la Oratia, pentru copiii între 13 si 15 ani, o tabără de-o săptămână în care adolescenții sunt instruiți în tehnicile de supraviețuire, pe care Lucian, instructorul lor, le respiră. De la ora exactă stabilită în functie de poziția soarelui până la transportarea unui prieten rănit până la cel mai apropiat adăpost cu ajutorul unei foi de cort, copiii vor experimenta într-o săptămână regimul  semi-cazon instituit de ieri la tabără.

Sunt, bineînțeles, foarte curioasă de felul în care vor percepe mândrele mele această experiență. Așa, ca de început, ele erau foarte entuziasmate, dar vreau să le văd la sfârșit, dacă vor reuși să escaladeze peretele de alpinism și să aprindă focul. Măcar cu ajutorul brichetei.

Continue reading Tabara de supravietuire

Iar plecam noi, iar ploua

Am fost la Tabăra Oratia de două ori până acum, weekend-ul ăsta va fi a treia oară. E acolo o stare, o chestie, un aer, niște oameni, ceva locuri de vis care te atrag și te fac să alegi Oratia după ce vreme de o săptămână ai stat și-ai căutat locuri faine în care să mergi în țara asta. Ba, am căutat un pic și pe afară.

Eu nu-s omul care să meargă de 10 ori în același loc. Nici măcar de trei ori nu mă prinzi. Merg pe principiul că lumea e plină de locuri frumoase și e musai ca în viața asta să vedem cât mai multe dintre ele. Și totuși Oratia…

V-am mai povestit cum e acolo,  probabil c-o voi mai face și de data asta, ceea ce vreau eu să spun însă e că ploaia asta, oricât de dragă mi-ar fi, mă disperă acum.

Continue reading Iar plecam noi, iar ploua

Imi place viata mea, dar…

aici mi-as dori sa locuiescÎmi place viața mea. Ar fi fost trist să fie altfel, dar aș fi trăit și cu asta. Faptul că-mi place, nu mă face, însă, să uit că ea poate fi și mai frumoasă de atât.

Ia ascultați aici, dacă s-ar inversa zilele lucrătoare cu cele libere, atunci aș fi mai mulțumită decât un copil supraponderal căreia mama îi pune în față o ciocolată mare. Mi-ar mai plăcea ca și vacanțele să fie mai dese. Măcar vreo 10 pe an. Nu lungi, de maxim 15 zile.  Nu, nu vreau asta pentru toată lumea. Numai pentru mine și ai mei. Ok, și câțiva prieteni, că nu-i fain tu să fii liber și prietenii la muncă. Vedeți, ar fi fost bine să fim prieteni. 🙂

Aș mai vrea să trăiesc într-un loc cu foarte puțină poluare (observați că nu zic fără poluare, că-i utopie). În ultimul timp cu cât înaintez spre centrul orașului cu atât mai mult mă ustură ochii. Știu sigur că-i de la aerul neprietenos. Mi-ar placea să trăiesc la munte. Dar și la mare. Mai bine aș găsi un munte lipit de mare cu străduțe înguste care să ducă șerpuind la plajă.

Continue reading Imi place viata mea, dar…

Articolul care imi place cel mai mult

scrieriÎmi sriu toanele pe blogul ăsta de aproape 6 ani (luna viitoare se împlinesc, dar cred că o pot spune de acum). S-au strâns aici până azi 1695 de postări și aproape 20000 de comentarii, pentru care vă mulțumesc foarte mult, de multe ori ele sunt sarea și piperul postărilor.

De ce fac azi retrospectiva aceasta? Pentru că acum vreo lună Vienela mă provoca să aleg un articol care mie îmi place cel mai mult de pe blog. Are yoy kidding me? a fost primul gând al meu când am citit ce spune și m-am simțit ca o mama cu 1695 de copii, din care trebuie să aleagă unul căruia să-i dea înghețata. Cum să alegi unul dintre 1695? 1695 de articole care, cu foarte puține excepții, sunt amintiri, trăiri, sentimente, prietenii… cum ar spune un spot publicitar, de neprețuit.

După ce m-am mai gândit un pic mi-am dat seama că le pot face o clasificare și pot încerca câte o alegere din fiecare categorie. Ca să nu mai lungim vorba, pentru că mi-a luat mie deja mult timp să răsfoiesc blogul și să-mi împrospătez memoria, avem așa: Continue reading Articolul care imi place cel mai mult

Un loc cu perspectiva

Avem de vreo 5 ani pe terasa un foișor pătrat, cu schelet din fier. Când l-am cumpărat avea acoperiș și pereți din prelată crem. Era minunat! Ținea umbra, arăta bine, umplea terasa. Asta până-ntr-o zi în care o rafală de vânt l-a umflat și l-a luat pe sus. A zburat cu totul de pe terasă și a aterizat înfigându-și acoperișul în roșiile vecinei din stânga. Imaginați-vă o o chestie mare cât o cameră, luată de vânt, întoarsă cu cracii în sus și înfiptă-n grădina de zarzavat a femeii. Nu râdeți că am rămas cu toții șocați de ce se putea întâmpla dacă coana Lenuța plivea roșiile în timpul ăla. Între timp ea saraca s-a curățat din alte motive, Dumnezu s-o odihnească, dar foișorul nostru de fier a rămas. La noi pe terasă, nu la ea în curte că l-am luat de acolo repede după incident, neștiind dacă să râdem sau să plângem. Să vă spun drept, am râs. Mult. De câte ori le-am povestit pățania prietenilor. Cum de nu ne-o fi dat prin cap că trebuie să-l ancorăm de ceva?

În fine, prelata aia n-a ținut mult, așa că după doi ani a trebuit s-o schimbămm și i-am făcut una galbenă. Ca soarele! Prea mica! N-am să uit toată viața cum Sorin se chinuia să întindă prelata aia mult prea mică, pe scheletul acoperișului de fier. El a înțeles repede că nu se potrivește și a vrut s-o dea jos, eu nu și nu. Că nu o întinde el bine, că mai trebuie tras un pic de colo și un pic de colo… El, transpirat și cu o durere probabil insuportabilă în brațe, eu, cu gura mare pe el: nu așa măi Sori, vezi că trebuie tras un pic din partea cealaltă și apoi băgat pe după fiarele alea, hai că merge! Ăsta a fost momentul în care a cedat, s-a uitat la mine cu milă și mi-a spus cu părere de rău: Uneori mă uit la tine, și mă întreb dacă ai ceva în capul ăla.

N-am știut dacă să râd sau să plâng, am râs și asta probabil i-a confirmat toate temerile. :))) Gata, am luat apoi treaba în serios, am măsurat, am croit, am cusut și-a ieșit o husă de pavilion de toată frumusețea. Mov.

Continue reading Un loc cu perspectiva

Preventia e secretul sanatatii si al vacantelor reusite

De când mă știu mi-am dorit să călătoresc, dar nu așa orinde, ci în locuri periculoase. În studenție am vrut să plec voluntar prin Africa, dar n-am găsit pe nimeni să mai meargă cu mine, singură parcă nu m-aș fi aventurat așa departe, mi-era că nu mă mai întorc, și mai aveam ceva ani de facultate de terminat, iar alor mei trebuia musai cineva să le spună ce-am pățit. 😀 În plus, nu știu cum m-aș fi descurcat cu faptul că în 50% din cazurile în care iau masa în altă parte decât acasă, mă stric la stomac. Rău. Nu detaliem. Însă probabil acolo m-aș fi obișnuit cu situația sau, poate, aș fi descoperit mai devreme Enterolul, medicament probiotic ce reduce riscul de diaree.

V-am mai spus și anul trecut, vă repet și de data asta, nu plecați la drum, în vacanțe sau delegații nepregătiți, pentru că am auzit că nu-s singura de pe planetă căreia i se întâmplă asta cu stomacul răzvrătit. Eu am scăpat cu Enterol (ok, nu de fiecare data că uneori mai uit să-l iau, dar voi trebuie să faceți ce zice popa nu ce face popa) pe care îl iau preventiv înainte de plecarea în călătorii.

De exemplu, trebuie să merg la Oradea la nunta unei prietene? Iau cu cinci zile înainte Enterol de dimineată și seara și știu sigur că pot urmări îndeaproape scena cu furatul miresei la nuntă, fără să fiu întreruptă de ceva nevoi speciale.  La fel aș fi făcut și dacă dădea acum norocul peste mine și eram nevoită să văd meciurile Campionatului Mondial de fotbal din tribunele braziliene. Dar n-a fost să fie. Oricum, eu eram pregătită.

Continue reading Preventia e secretul sanatatii si al vacantelor reusite

Lunea criminalilor

Aseară, după o după-amiază foarte frumoasă petrecută pe terasă la piscină (ok, minipiscină) în compania finilor, am făcut repede o salată de roșii cu brânză ca cină pentru domnițele ce țin la siluetă, completată cu niște ouă ochiuri pentru cei cu stomacul mai primitor, și apoi ne-am așezat care pe unde a putut să urmărim un film la TV.

Mie nu-mi plac filmele cu criminali și îi includ aici atât pe cei care își planifică minuțios fiecare crimă, cât și pe cei care trag cu două mitraliere o data cu lejeritatea cu care eu curăț usturoiul. Nu-mi plac împușăturile, nu-mi plac morții (cui îi plac?), nu-mi place să văd oameni răi la televizor în filme, mi-e suficient ce văd în viața reală. Din păcate, aseară am avut parte fix de asta,  am nimerit mai întâi un film cu un puști care era arestat la domiciliu (îmi place de mor felul ăsta de arest) pentru că își bătuse un profesor.  Cum nu avea ceva mai bun de făcut, a început să-și spioneze vecinii, mai ales că o tipă foarte faină  de vârsta lui s-a mutat de curând în casa de lângă. Nenorocirea a fost că de partea cealaltă era vecin cu un criminal în serie, pe care până la urmă reușește să-l demaște. În timp ce pe ecran avea loc o scenă foarte gravă, cu suspans și urmărire, cu muzică din aceea sinistră în timpul căreia nici inima nu-ți bate,  iar noi eram toți cu ochii lipiți de ecran, se aude deodata tare în spatele nostru: Sorineeee!

Nu vreți să știți cum am sărit toți și ne-am scuipat în sân de frică. Bineînțeles că era un vecin care venise să ne înapoieze drujba. Drujba?! La ce i-o fi trebuit?

Continue reading Lunea criminalilor