Am așteptat 2013 pentru ca…

2013Mda… mai bine mai târziu decât niciodată. Vienela mi-a aruncat din mers o leapșă ce trebuia probabil făcută la sfârșitul anului trecut, dar o adaptăm și, sinceră să fiu, mă face să-mi pun puțină ordine în gânduri:

1. Am așteptat 2013 pentru că: începea cu o vacanță binemeritată după câteva luni pline de muncă și când spun pline, vreau să spun până la refuz.

2. Anul acesta m-aș muta o lună în Londra, undeva la țară, într-o zonă cu mulți copii, unde fetele mele ar putea să învețe mult mai repede limba engleză pentru că mă disperă chestia asta.

Continue reading Am așteptat 2013 pentru ca…

Perdeaua de la duș

Locuim în casa asta de 11 ani și în tot acest timp la baia de jos (da, există și aia de sus care-i mai mare și, logic, mai puțin folosită), a funcționat cu succes un duș fără perdea. La propriu. Adica baia e în așa fel făcută încât trei din cei 6 pereți ai odăii (dacă nu mă credeți îi desenez), formează o cabină de duș căreia noi nu mai trebuia decât să-i punem o perdea. Sau o ușă, dar cum n-am fost în stare în 11 ani să-i luăm perdea, vă dați seama că ne-ar mai trebui încă pe atât până la ușă.

perdeaua de dusAcum că v-am adus la fața locului, ca să zic așa, nu cred că vă imaginați cu greu cum arăta baia asta după ce fiecare creștin din casă făcea duș. Era, la propriu, lac de apă. Se uda oglinda, se uda wc-ul, se uda dulapul, se uda și nefericita de hârtie igienică, se uda totul și, dacă aveai noroc, rămânea uscat prosopul. Atât. În schimb, la duș erai în largul tău, nu aveai limite, puteai cânta și recita poezii fără să fii întrerupt de nimic, atâta timp cât nu uitai să închizi ușa de la baie. În fine.

Cum nu mai rezistam să începem și al 12-lea an tot fără perdea la duș ne-am dus frumos la cumpărături și numa uite ce perdea albastră frumoasă am cumpărat. A fost așa de simplu și eram așa mândri de noi că, în sfârșit, intrăm în rândul lumii și avem cabină de duș cu perdea.

Continue reading Perdeaua de la duș

Cheia

Păstrez cărțile pe care le citesc pe noptieră până când le scriu recenzia. Se amestecă cu cele care-și așteaptă rândul la citit și trec uneori luni până mă hotărăsc eu să scriu. Am acum pe noptieră 9 cărți. Trebuie să fac ceva să scap de ele. Mai exact trebuie să scriu.

cheiaCheia este al doilea volum din trilogia Sancti a lui Simon Toyne, publicat de editura Allfa. Primul a fost Sanctus și părerea mea despre el o găsiți aici. Nu-i un secret pentru nimeni că nu-s fan Toyne și cu toate astea Gheia mi-a plăcut. În orice caz mai mult decât Sanctus.

Ruina, vechiul oraș turcesc, este și de data asta punctul cel mai important al povestirii, deși acțiunea romanului se desfășoară pe mai multe continente. Personajele din Sanctus își continuă aici aventurile iar Liv Adamsen, ziarista americană, sora geamănă a călugărului care s-a aruncat de pe Citadelă, înțelege că ea este Cheia, că soarta omenirii se află practic în mâinile ei, dar din păcate toată povestea asta o depășește. În fine, povestea e plină de acțiune, te face să te gândești la modul în care vor reuși până la urmă eroii, nu numai să ajungă în Eden, dar si să afle ce trebuie făcut acolo.  Dacă Liv reușește să împlinească sau nu profeția veți afla voi atunci când veți citi Cheia. Nu vă mai spun decât că nici de data asta Gabriel (personajul principal masculin, ca să spun așa) nu m-a impresionat, practic n-a reușit să facă nimic și de fiecare dată când trebuia ca cineva să pună bază pe el, o dadea în bară. Nu o dată, nu de două ori, ci de fiecare dată. Așa că eu am reușit să mă detașez de el și să mă bazez pe ceilalți pentru a duce la bun sfârșit misiunea.

Continue reading Cheia

M-am nascut sa fac voluntariat

După care m-am căsătorit, am făcut copii și mi-a trecut. Dar niciodată de tot.

Sunt unul dintre oamenii căreia nu-i pasă de bani decât atunci când nu-i are. Nu știu ce ați înțeles voi din fraza anterioară, dar eu am vrut să spun că atâta timp cât sunt sănătoasă, am ce să mănânc și ce să pun pe mine, nu-mi mai trebuie decât un acoperiș deasupra capului. Ok, și niște cărți.

I-am invidiat întotdeauna pe cei care renunțau la ei și se dedicau altora. Am visat mereu să fac voluntariat si nu entru că asta-i cea mai usoara chestie pe care o poti face, ci pentru că asta ar însemna că pot aduce cuiva bucurie, cuiva care are cu adevarat nevoie de ea. M-am văzut de multe ori citind povești copiilor din orfelinate, mângâindu-i, ajutându-i pe bătrânii din azile să redevină utili, să nu mai simtă că nu fac altceva decât să-și aștepte sfârșitul. Mă simt bine atunci când îi ajut pe ceilalți și mă bucur sincer pentru succesul oamenilor care merită.

Așa că n-am încetat niciodată să mă gândesc la voluntariatul ăsta care dacă mă gândesc mai bine, trebuie să recunosc că-s egoistă acum, mi-ar face bine mai ales mie. Pentru că sinceră să fiu, toată bucuria  aia a oamenilor cărora le dai o mână de ajutor, toată zic, mă umplu pe mine de energie și-mi dau impulsul de a merge mai departe.

Continue reading M-am nascut sa fac voluntariat

Profil de cititor

Când citești mult ți se întâmplă de cele mai multe ori unul dintre aceste două lucruri:

  •  îți place ce citești, ți se pare că tu n-ai fi niciodată în stare să scrii ceva atât de fain și rămâi cititor. Te identifici cu personajele, creezi pentru fiecare carte citită un cadru adecvat, nu te poți lipsi de cărți și simți că din fiecare extragi ce-i mai bun, că înveți multe și cititul e a doua ta natură. Citești tot ce-ți cade în mână. Se poate însă ca într-o zi să treci la faza a doua:
  • nu-ți prea mai place ce citești, simți că ai putea să scrii și tu cel puțin o carte bună și te apuci de scris. Ai deja o idee de la care se pot lega multe lucruri și din care crezi că poți scoate un roman pe cinste. Unul cu personaje bine conturate, documentat (doar n-ai citit degeaba), aproape împărțit pe capitole. Un roman care s-ar citi pe nerăsuflate. Scrii prima sută de pagini, după care mai citești o carte excelentă, înțelegi că n-ai să te poți ridica la nivelul ăla și redevii cititor. Uiți de cartea ta și te întorci la prima variantă.

Gurile rele ar spune că se mai poate și așa: îți place ce citești și ai impresia că ai putea să scrii și tu la fel de minunat dacă ai avea timp, dar asta n-o luăm în calcul,  pentru că mie nu mi s-a întâmplat și nu știu ce să vă zic despre ea. 😀

Defecte, calități și anomalii

Da, asta e o leapșă luată de la Marmotzel și dată mai departe către toți cei care consideră că au cel puțin o anomalie de declarat. 😀

Regula zice că trebuie să ne recunoaștem defectele, calitățile și anomaliile. Da, le am și eu, din belșug chiar, dar nu le-am pus niciodată pe tapet și poate mă ajută asta acum la ceva. Ia să vedem:

Defecte – Nu există! Haha, sunt amuzantă, știu, amintiți-mi să scriu asta la calități. Serios, nu m-am gândit niciodată la defectele mele. La ale altora da. Acum că trebuie să zic ceva la rubrica asta… să zicem că sunt răzbunătoare.  Mai precis sunt opusul lui Dumnezeu, fără a fi însă frate cu dracu. N-ați fi zis, așa-i? Știu și că răzbunarea e arma nedeșteptului, dar n-am ce face. Uneori doar trebuie să mă gândesc și persoana care m-a supărat pățește ceva. Norocul meu este că nimeni nu mă supără prea tare și atunci atunci nu prea am pe cine să mă răzbun. Mai fac mici experiențe pe Sorin, care cum mă critică cum se împiedică sau mai știu eu ce face și regretă imediat că s-a luat de mine. 😀

Continue reading Defecte, calități și anomalii

Să incepem să scriem, zic!

S-au întâmplat foarte multe lucruri în ultima vreme însă nu prea îmi mai vine să vi le spun. Poate și pentru că nici voi nu sunteți prea vorbăreți cu mine. Sau poate că mă bazez prea mult pe memoria mea care dă semne de reîmprospătare. De exemplu mi-am uitat husa de la telefonul mobil pe butoiul cu vin din cămară (da frate, am un butoi cu vin roșu acolo) și atunci când am avut nevoie de ea mi-am amintit exact unde am lăsat-o.

Despre ce vorbeam? A, despre ce-am mai făcut, sau mai bine zis despre ce n-am făcut. Am de scris vreo 4-5 recenzii de cărți, unele excelente, altele nu prea pe gustul meu, iar anul ăsta m-am hotărât să zic lucrurilor pe nume mai abitir decât altă dată.

Mi se pare că a trecut atât de mult timp de când n-am mai scris și pentru că între timp fetele mele care anul acesta împlinesc 14 ani, au ghete cu toc, cumpărate din banii lor. Aproape. Acum îmi dau seama că în octombrie anul ăsta vor avea cărți de identitate, iar când am început eu blogul, acum aproape 5 ani erau în clasa a III- a. Altă școală, alte vremuri…

Continue reading Să incepem să scriem, zic!

Sa avem un 2013 minunat

Ok, viața m-a învățat că aceasta nu se va întâmpla, așa, de la sine, ci va trebui să muncim un pic la asta. Fiecare exact atât cât își dorește, cât poate și mai ales cât vrea.

Am avut un început de 2013 excelent, alături de familie, de prieteni, de artificii și voie bună. Special n-am zis de mâncare, deși a fost și din asta din plin. De exemplu, hai să vă arăt torturile diplomat pentru că, nu-i așa, la casă cu gemeni, nu se cade să faci decât torturi la dublu. Bine, am fost și mulți la masă, așa că există și altă explicație:

tort diplomat - varianta gemeniÎn fine, acum dacă am depășit subiectul mâncare, putem reveni la ce ne dorim anul acesta. Pentru că așa suntem noi, nu putem trăi fără a ne dori câte ceva de la fiecare nou început. Numai că de data asta eu îmi doresc ca toate să rămână exact așa cum sunt: să fim sănătoși, să avem de lucru, să visăm la vacanțe, să facem fapte bune, să citim mult și să scriem cu suflet.

Continue reading Sa avem un 2013 minunat