Tag: carti

Cișmigiu & Comp

Am început să recitesc cartea după parcurgera listei cu cărțile copilăriei noastre publicată de bookblog. M-a cuprins așa o nostalgie legată de vremea adolescenței mele, încât mi-au trecut  pe dinaintea ochilor pe parcursul celor 398 de pagini ale cărții (da, cu tot cu Bună dimineața, băieți), pe lângă întâmplările descrise cu atâta pasiune de Grig, și multe evenimente și peripeții din viața mea de liceu. Începând cu după-amiaza în care am aflat că am intrat a șaptea la Liceul Economic din Târgoviște, iar apoi, de bucurie, în drum spre casă, nu m-am mai uitat pe unde merg și am călcat într-o baltă mare plină cu noroi, de mi-am stricat sandalele noi, albe, din piele (ce credeți, m-au certat atunci ai mei sau mi-au luat altele?), până la  ziua aia frumoasă când după examenul de Bacalaureat am ieșit în curtea liceului și-am făcut poze mai întâi cuminți cu profesorii noștri, mai apoi cățărați în copaci și atârnați de coșurile de baschet, după ce dascălii plecaseră. Bineînțeles că la sfârșit un coleg a scos din greșeală filmul din aparat, acesta s-a voalat și pozele s-au pierdut, astfel doar amintirile noastre mai păstrează momentul.

Ce mi-a plăcut și în copilarie, dar și acum la carte este modul în care Grigore Băjenaru povestește la persoana întâi toate boroboațele pe care le făceau, cum copiau, cum se salvau unul pe altul până data viitoare, cum chiuleau atunci când Cișmigiul îi chema, adică a redat întocmai admosfera reală din liceu, unde fiecare profesor avea poreclă, dar  majoritatea erau dascăli renumiți. Mi s-a făcut pielea de găina când am citit că la un moment-dat  i-a fost profesor Camil Petrescu sau când a povestit cum a avut șansa de a vorbi acasă la maestru cu Iacob Negruzzi.

Dar ceea ce mi-a placut cel mai mult este felul în care a înțeles el meseria de dascăl și cum îi făcea pe copii să țină minte niște lucruri despre scriitori sau diverse alte personalități povestindu-le despre fiecare câte ceva ce nu putea fi găsit pe vremea aia în nici-o carte. De exemplu: Continue reading Cișmigiu & Comp

De la peruci la cărți într-o oră

Sâmbătă seara am fost la petrecerea unei prietene de-a copilelor. Pentru că fetei îi plăcea o jucarie anume, ne-am străduit să i-o facem cadou, dar cum noi tre’ să luăm cadou la dublu, a doua alegere a fost o perucă. De fapt era doar o coadă pe care o puteai atașa părului tău printr-o clemă, ceva banal oricum. Da, dacă ar fi totul așa simplu…

Sonia și Iulia au coalizat și mi-au reproșat că lor nu le iau niciodata așa jucării frumoase, iar de fiecare dată când merg la ziua altor copii acestora le luăm numai lucruri cool ( fie vorba între noi, din peruca aia curgea o grămadă de păr, am văzut în timpul petrecerii și mi-a părut rău că i-am luat copilei asta, dar răul era deja făcut).  😀

Măi, li s-a pus pata pe coada aia și neapărat au vrut să aibă și ele. Inițial le-am zis că eu nu dau banii pe așa ceva.  Sonia mi-a replicat: Mami, tocmai ce-ai făcut-o! 🙁  Oricum au înțeles ideea și  s-au dus la tataie, l-au pupat pe amândoi obrajii și-au făcut rost de bani.

Continue reading De la peruci la cărți într-o oră

O carte, Rolex și BMW

Acum ceva timp mi s-a lipit de mână într-o librarie o anume carte. Se numește Mari succese ale unor branduri renumite și descrie (pe scurt, desigur) poveștile  câtorva branduri de renume. Am citit-o din scoarță în scoarță în câteva ore, dar e nevoie sa te întorci și să reiei lectura în cazurile care ți-au plăcut mult. De exemplu, Rolex:

Firma a fost  înregistrată sub acest nume în 1908 la Londra.  Hans Wilsdorf a reușit să păstreze un deceniu marca Rolex în Marea Britanie. Abia după război, taxele mari ale componentelor de import îl fac pe fondator să ia hotărârea de a-și muta afacerea în Elveția. Deși a trăit acolo 40 de ani Wilsdorf nu a devenit niciodată cetățean elvețian.

Și povestea continuă…ajungând până în zilele noastre când oamenii nu mai poartă un ceas Rolex pentru precizia lui,  ci pentru a demonstra cine sunt ei înșiși și ce fel de cont dețin în bancă, chiar dacă Hans Wilsdorf a marșat  încă de la început pe faptul că precizia este bunul de mare preț al brandului său și a făcut reclamă în acest sens de fiecare dată când s-a invit ocazia.

Continue reading O carte, Rolex și BMW

Diverse

Anul trecut pe 5 octombie profesorii făceau grevă. Şi era ziua educaţiei.  Anul acesta istoria se repetă, numai că situaţia e mult mai maro. Se ştie că atunci când vrei să zgâlţâi din temelii o societate şi intenţia ta e ca treaba asta să aibă repercusiuni pe termen lung, încerci să-i dezorganizezi economia, sănătatea şi învăţământul. Vi se pare că ştiţi un loc unde se întâmplă asta? Mda… şi mie.

E aşa frumos afară că nici nu vreau să mă enervez. Da, ştiu că plouă, dar mie îmi place ploaia. Îmi place şi să mă plimb prin ploaie uneori, ceea ce voi face şi azi, întrucât trebuie să ajung undeva şi mi-e lene să vad care-s străzile închise din cauza mitingului, aşa că o voi lua frumos la picior prin oraş. Fără umbrelă.

Azi am de cumpărat Legendele Olimpului. Îmi amintesc de vârsta la care le-am citit prima dată. 10 ani. Mi-au plăcut foarte mult şi pentru că aveam mintea odihnită am ţinut minte toţi zeii. Când le-am reluat, pe la vreo 13 ani, mi-am făcut arborele genealogic al zeitătilor, ca să-i reţin cu tot cu legăturile de rudenie. 😀 Acum a venit rândul fetelor să le citească.

Continue reading Diverse

Vreau înapoi timpul meu pentru citit

Am 5 cărţi începute, dintre care două de specialitate. Una de fotografie şi una de vânzări. Pentru că altfel nu se poate. Celelalte trei sunt beletristică curată. Una e în dormitor, o citesc înainte de culcare, una e în living, o citesc în timpul liber şi una e în geantă,  o citesc când aştept pe cineva nu tocmai parolist sau când traficul e extrem de aglomerat. 😀

Dacă reuşesc să termin una dintre ele, o alta îi ia locul şi astfel în mod constant am cel puţin 4 cărţi începute.

O să spuneţi că-i un talmeş balmeş în capul meu, dar nu-i aşa. Pur şi simplu, citind tot timpul în acelasi loc o carte, actiunea se continua de fiecare data exact de acolo de unde a rămas. Personajele din fiecare carte ramân la locul lor, în povestea lor.

Continue reading Vreau înapoi timpul meu pentru citit

Războinicii lui Hitler

În vacanţă fiind, am reuşit să citesc şi Războinicii lui Hitler, o carte document despre oamenii-cheie din jurul Führer-ului: Erwin Rommel, Wilhelm Keitel, Erich von Manstein, Freidrich Paulus, Ernst Udet şi Wilhelm Canaris.

Şase personalităţi puternice ( mai puţin Keitel, care sincer, nu cred că-şi avea locul între cei enumeraţi mai sus),  şase cariere militare dintre cele mai diferite au  jonglat cu constiinta si, dând dovadă de multa obedienţă, l-au ajutat pe Hitler să-şi câştige pe merit titlul de “Criminalul secolului XX”.

Toţi reprezentanţi ai elitei militare germane, deşi nu au aderat la ideile naţional socialismului, au fost mânaţi de dorinţa de a-şi face meseria  exemplar şi-au devenit astfel instrumentele lui Hitler în războiul său nimicitor.

Continue reading Războinicii lui Hitler

Tot eu

Rasfoind nişte cărţi vechi într-un anticariat am găsit asta:

Eu de multa vreme am ştiut sau mai bine zis am simţit, că de fapt sunt un fel de erou de roman, a cărui acţiune se petrece cu mult timp în urmă, cel puţin doua secole. Şi când colo, ce să vezi. Chiar aşa era. 😀

Vă dati seama că am luat cartea şi acum o citesc de zor. Nu mă întrebaţi cine a scris-o, cum se numeşte sau ce semnifică nota făcută cu cerneală în colţul din stânga sus al paginii 325, pentru că habar nu am.

Continue reading Tot eu

Leapşă pentru părinţi -Cum i-ai făcut cititori?

Ne dă chinezu temă: Tu cum îţi motivezi copilul să citească?

Majoritatea părinţilor ar spune una din variantele următoare:

  • i-am citit încă de când era în burta mamei, astfel copilul s-a născut cu o sete de cunoaştere extraordinară, ştiind deja să scrie A, B şi C. 😀
  • de mic a fost obişnuit să adoarmă doar când unul din parinţi/bunici îi citeşte o poveste.  Asta s-ar putea  să-i dezvolte copilului o dependenţă de lectura înaintea somnului, ceea ce nu-i neapărat rau, dar s-ar putea să-l facă şi să nu poată citi mai mult de câteva pagini, după care invariabil îl va lua somnul. 😀
  • în casă la noi se citeşte mult. Văzându-i pe cei mari citind, aţi zice că, copilul e tentat să-i imite şi va lua şi el o carte în mână, pe care la început plictisit, apoi din ce în ce mai interesat o va răsfoi, citi, îndragi, etc..  Ok, asta a funcţionat pe vremea noastră, şi îi prinde din ce în ce mai rar pe copiii de azi. Dacă citeşti prea mult în preajma celui mic, rişti să-ţi strige, prea nervos pentru vârsta lui: “Cărţi, cărţi şi iar cărţi, toată ziua citeşti şi cu mine nu te joci deloc. Nu cred că eşti bun de părinte.”  E, să sperăm că sunt rare cazurile astea.

Continue reading Leapşă pentru părinţi -Cum i-ai făcut cititori?

Patul lui Procust

Am început să citesc cartea lui Camil Petrescu acum 25 de ani. E adevarat că era împrumutată şi nu avea coperta din spate, dar asta nu-i esenţial.  Am vrut atunci, ca majoritatea celor de vârsta mea, să fac pe copilul teribil şi să citesc romane interzise.  Genul de cărti despre care cei mari îţi spun “Asta nu-i de tine, n-ai s-o înţelegi”.  Deşi la vremea aia îi luam în râs pe parinţii mei care îmi spuneau asta, deja am ajuns la vârsta la care vorbele astea-mi  pleacă de pe buze către urechile aparent înfundate ale copiilor mei.

Revenind la vremea respectivă, Patul lui Procust  a fost prea grea pentru mine,  aşa că n-am avut succes, a trebuit s-o restitui pe jumătate necitită. Oricât m-am straduit, nu mi-a ieşit. Era prea mult: scrisorile doameni T. care-l iubea pe domnul domnul X. dar se culca cu domnul D. deşi acesta din urmă era libidinos  şi hâtru. Iubirea lui Ladima, despre care nu ştiam dacă are vreo legatura cu  domnul D.,  pentru o altă femeie, semicocotă cu aere de artistă, aflată în cea mai mare parte a romanului  în pat cu domnul Fred Vasilescu, care de fapt e domnul X. Prea mult.

Am reluat romanul acum două săptămâni şi aseara l-am terminat. Ştiţi care a fost primul lucru pe care l-am făcut după ce am citit şi referinţele critice? L-am reluat. Am recitit primele 16 pagini şi am înţeles în sfârşit totul. Mai greu decât aş fi vrut şi decât aţi facut-o, poate, voi. Nu contează. Am înţeles că un roman poate fi scris la persoana întâi, de trei pesonaje diferite, într-un mod magnific. Că două iubiri complet diferite se pot termina relativ la fel şi că lucrurile nu sunt întotdeauna ce par a fi. Şi ce-i  mai important, am înţeles că trebuie traită clipa şi stors din ea tot ce se poate. Mâine s-ar putea să nu mai fie nimic.

Invitaţie la vals

Mai bine n-aş fi început-o. Uitasem ca exista oameni care-si bat joc de sentimente. Nu mi-a placut. Nu mi s-a părut căi vorba de o mare iubire, ci mai degrabă de un mare orgoliu. Nemăsurat, chiar. Urât. Iubire a fost doar din partea femeii, dar ce ştiu eu, sunt doar o femeie…

Nu înţeleg de ce cartea a avut aşa un mare succes la public. Nu merită. Nu-ţi aduce nimic bun. Sau poate, cine stie, poate îţi dă o lecţie. Poate îţi deschide ochii.

Eu am descoperit în ea un om urât, un om care n-a ştiut ce-i iubirea şi în tot ceea ce a făcut, chiar daca a dat impresia că face totul pentru cineva, el era întotdeauna cel pentru liniştea căruia se întamplau toate.

Continue reading Invitaţie la vals