Grijile

Pe la 5 după-amiază m-am pus în fața laptopului. E 9 și unsprezece minute și eu n-am scris nimic. Nici măcar titlul. Am o inspirație de zile mari și nici măcar nu mai pot da vina pe lipsa timpului.

Nu știam dacă să scriu despre bani sau despre încărcătoare, așa că am să le iau pe rând și până la urmă scriu despre griji.

Am un ritual de seară, așa cum cred că avem mai toate femeile. Cînd intru în dormitor la sfârșitul zilei, îmi bag cu grijă telefonul la încarcat (spun cu grijă pentru ca am stricat deja vreo trei încărcătoare și vreau să bat recordul de longevitate cu ăsta pe care-l am acum), apoi îmi scot ceasul și-l bag și pe el la încărcat.

Continue reading Grijile

M-am apucat de sport…

…dar sportul nu s-a apucat de mine. Încă.

De aproape o lună mi-am luat inima în dinți și mi-am făcut abonament la o sală foarte mișto, aproape de casa mea (ajung în 10 minute cu bicicleta și în 3 minute cu mașina). N-am fost cel mai conștiincios elev, dar tot am ajuns la vreo 6 ore de pilates. Aproape mereu am scris pe facebook despre asta. Pentru cine nu a citit, pun și aici:

Am fost la sala. În sfârșit. Am vrut sa-mi fac abonament și m-am trezit ca prima ora e gratis. Pesemne ca așa primesc doar cei cu privirea rătăcită și cu kilogramele în plus subtil ascunse de un tricou mai larg. În fine, ca sa nu mă răzgândesc, mi-am luat și abonament și-am început ora. Pilates. Am avut noroc. A fost minunat.
Mi-am dat seama că sunt babă rău. Pai acum 10 ani eram regina sălii și azi sunt slujnica aia care aprinde candelabrele în sala de bal. Dar nu mă las. Mă motivează fetele din sala care arata șnur. Si-s tonifiante și mișto. Pot și eu. Dati-mi numai câțiva ani. :)))
Dar sunt motivata. Nu mă dau bătută, ori ce-ar fi!
Am scris statusul ăsta în seara ăsta pentru ca mâine s-ar putea nici degetele sa nu le mai pot mișca. Va țin la curent!
La Magnolia Club merg.

………………………………………………………………….

Continue reading M-am apucat de sport…

Am primit ceva prin DHL. La Alexandria.

De fapt, la Giurgiu, dar să vă povestesc.

Vă spuneam acum cea timp că domnul Costea își dorea foarte mult navigație la mașină, pentru că variant pe care am ales-o noi nu avea așa ceva din fabrică. S-a interest el la Hyundai și a primit o minunată ofertă în jur 1500 euro + TVA și montaj. Bineînțeles că l-a luat direct din China, la 500 euro si a mai dat 100 lei la montaj într-un service normal și asta a fost, dar până acolo…

De găsit a fost relative simplu, l-a comandat la fel de simplu, l-a plătit, a trimis adresa noastra furnizorului și a primit de la acesta confirmarea că a plecat coletul cu DHL spre România- București -Alexandria. Mie mi s-a părut ciudat că scrie acolo Alexandria și i-am spus lui Sorin să verifice adresa. Își dă seama că el greșise, în loc să trimita codul străzii noastre a trimis codul unei străzi cu același nume din Alexandria. Deh, neatenția se plătește.

Nici nu apucă el să-și dea seama de greșeală, că îl sună cineva de la DHL șă pună la punct detalii înaintea sosirii coletului în țară, profesioniști, ce naiba. Perfect! Îi spune Sorin de încurcătura cu codul, îi spune că noi suntem în Bucuresti, nu în Alexandria, și omul de la telefon, mai mult decât înțelegător, îi promite că face el modificarea de adresă și coletul va ajunge la timp unde trebuie, să stea liniștit să-l aștepte. Trec doua zile, timp în care coletul aparea ca și cum a ajuns în București și i se face vama, dar tot Alexandria era trecută acolo punct final. Sun eu la DHL, vorbesc cu o duduie, îi spun povestea de la capăt și mă pune să stau în telefon cât timp face ea modificarea în sistem, să fim sigurue că nu vor fi problem. Stăm la vorbă, hahaha, se face modificara, zice ea, și ne luăm la revedere.

Continue reading Am primit ceva prin DHL. La Alexandria.

Plecam spre Sihleanu

Sihleanu e unul din satele uitate în nămeți vreme de 6 zile de autoritatile din Braila. Chipurile, ieri după amiază a ajuns acolo o mașină cu pâine, însă în afară de asta la magazinul din sat nu se mai găsește nimic, vorba fratelui meu: au vândut ăia și lacătul de la ușă zilele astea.

Nu ca le-ar trebui multe locuitorilor de acolo, învățați cu iernile grele și cu cămările pline, dar parcă să te știi uitat de lume, cu drumurile impracticabile și cu medicamente doar cât să intre într-o cutie mică de brânză cu smântână, parcă nu sună a raiul pe pământ.

Acolo sunt acum părinții mei si drumul de azi noi l-am planificat de mult. Dacă s-a întâmplat să fie pe o vreme ca asta nu-i nimic, poate că-i vremea să punem un pic mașina la treabă. 😀

Continue reading Plecam spre Sihleanu

E bine sa stim ca exista

Nu m-am gândit niciodată până acum să-mi fac ceva tratamente invazive la față pentru a-mi ascunde cearcănele (da, m-am obișnuit cu ele, mai e puțin și se obișnuiesc și privitorii) sau ridurile care încet dar sigur ies la suprafață. Sincer vă spun că nu am de gând să fac asta în următorii zece ani, exceptând cazul în care vine la mine un producator de la Hollywood și-mi spune că  Wentwood Miller a cerut în mod expres să-i fiu parteneră într-un film.

Cu toate astea, nu m-aș da în lături să folosesc un tratament mai puțin invaziv, cum ar fi o cremă de față, care să-mi ascundă chiar și pentru câteva ore cercurile negre de sub ochi (exagerez, da?! nu-s chiar negre, sunt mov 😀 ) sau ridurile de expresie si în același timp să-mi facă pielea mai catifelată.

Acum ceva vreme am primit de la Gerovital varianta pentru ochi și față a cremei Genovate, pe care le folosesc deja în mod constant. Îmi plac că-s ambalate în niște recipiente în care nu trebuie să bagi mâna, iar fața mea e foarte mulțumită cu ele, observ eu asta în fiecare dimineață și dacă n-ar mai fi cearcănele (am scris deja cuvântul ăsta de 4 ori în text până acum) nici nu m-aș gândi la ce să fac în continuare.

Continue reading E bine sa stim ca exista

Lumea nu se invarte in jurul nostru

Dar suntem și noi o mică parte din ea. Infimă, mica, aproape invizibila, dar importantă. Atât de importantă că viețile altor oameni depind de noi și de deciziile pe care luam în fiecare zi. Și totuși lumea nu se învârte în jurul nostru.

Se întâmplă zilnic în lume lucruri care nu depind de noi personal, încât uneori sunt îngrozită și mă întreb dacă viața noastră are vreun rost. Ne-am născut și noi să însemnăm ceva sau orice am face lumea oricum merge mai departe fix în aceeași direcție în care ar fi mers și dacă nu existam noi?

De exemplu, știați că undeva la Polul Sud există detectorul IceCube Neutrino Observatory, înzestrat cu peste 5.000 de senzori optici, meniți să capteze neutrini?

Continue reading Lumea nu se invarte in jurul nostru

Rezumatul saptamanii trecute

Nu s-a mai întâmplat niciodată să nu apuc să scriu pe blog măcar două cuvinte de-a lungul unei întregi săptămâni. Am mai avut eu perioade și mai grele ca asta, dar tot am găsit acolo câteva minute pentru jurnalul ăsta virtual. Acum însă mi-a fost imposibil, deși laptopul mă aștepta cuminte în fiecare zi conectat la internet și cu parola blogului ținută minte. N-a fost să fie!

Mi-am încălcat promisiuni (sper ca săptămâna ce vine să reușesc să le duc totuși la bun sfârșit), n-am răspuns unor mailuri destul de importante, am lăsat temele copiilor necorectate și nu mi-am curățat unghiile de oja sărită decât sîmbătă târziu. Am avut însă motive întemeiate să nu pot face toate astea, sper numai să nu fi fost totul în zadar.

Am umblat prin spitale (nu pentru mine, dar pentru niște oameni destul de apropiați), am avut în gazdă o fetiță din Germania venită la Waldorf cu un grup de copii de la ea din țară, am avut de predat o comandă care ne depășea cu mult capacitatea de producție într-un termen foarte scurt, etc. Nu mai vreau să-mi aduc aminte. Aș vrea s-o iau azi de la zero, dar mă gândesc la ziua de mâine și îmi dau seama că urmează o săptămână la fel de stresantă. Poate și mai și. Din nou spitale, din nou comenzi urgente, unde mai pui că joi e ziua mea, sâmbătă plec la țară și în două săptămâni sunt nașă de cununie și botez. N-am comandat lumânările, n-am rochie pentru biserică, n-am învățat Crezul, n-am luat hăinuțele de botez pentru bebe ștrumf. Hai că stau bine!

Continue reading Rezumatul saptamanii trecute

Misiune indeplinita

Am terminat!!!

Știu, m-ați dat dispărută, dar dragilor, așa cum probabil mulți dintre voi știu deja, am muncit de ne-au sărit capacele și sper sincer că nu ne vom mai înhăma niciodată la o chestie atât de ”din scurt” ca să spun așa. Pentru că, nu mă înțelegeți greșit, am făcut niște chestii foarte faine, ușor de făcut, dar care trebuiau terminate într-un timp extrem de scurt. În mod normal ar fi trebuit să lucrăm la comanda asta două luni și jumătate (tras tare, oricum), iar noi acum am făcut-o în mai puțin de o lună, ținând cont că prima săptămână a fost de mostre și de stabilit ultimele detalii.

Să vă spun că suntem epuizați și fizic și psihic nu cred că mai e nevoie, să vă mai spun că s-au strâns în tipul ăsta o mulțime de alte comenzi, iar nu cred că e necesar, dar să mă înțelegeți că îmi doresc din toată inima concediu, asta pot s-o fac, deși ăsta e doar un vis, până la începutul lui septembrie n-avem nicio șansă, așa că mă consolez cu gândul că există weekend-uri. 😀

În orice caz, numai la gândul că s-a terminat, că ne-am încadrat în termene și că de acum intrăm în normal deja mă simt mult mai bine. Am de gând să dorm mult, să scriu și să citesc mult (nu numai că n-am scris, dar nici de citit n-am avut vreme  în luna ce-a trecut), să deschid latopul de 50 de ori/zi, să-mi verific mailurile la zece minute (erau zile întregi în care nici nu vedeam telefonul), să mănânc multe fructe și să mă plimb cu bicicleta. Mult.

Continue reading Misiune indeplinita

O săptămână plină

Nu știu cum e la voi, dar la mine săptămâna e plină de evenimente și începând de luni trăiesc într-un vârtej, nebun, nebun. Să vă spun:

  • luni dimineață, la Radio Romania Cultural am vorbit (e drept. am spus doar câteva cuvinte) despre campania vALLuntar,  la care particip cu mare tragere de inimă (știți că anul ăsta se plantează un copac la fiecare 15 comentarii) și m-a luat gura pe dinainte să spun că vreau să strâng la articolul participant la campanie (pe care il voi scrie pe 24 februarie) 150 de comentarii. De unde le voi scoate, nu știu, dar mă bazez pe voi, pe rudele și cunoștințele voastre și, dacă e nevoie, chiar pe dușmanii voștri. Numai să strângem 150. 
  • ieri am fost într-un loc cu un număr mare de oameni să facem o repetiție pentru ceva ce se va intampla joi și dspre care eu voi avea voie să vă povestesc abia vineri.
  • După repetiție, unde am fost și cu Sonia și Iulia (pe care le-am învoit de la dirigenție spunându-i doamnei că mergem undeva, dar nu-i pot spune unde si de ce, pentru că-i secret:D), după repetiție zic, am mers în The Hub, unde avea loc petrecerea de lansare a unui nou serial Disney Channel, serial despre care puștanii știu deja, se cheamă Violetta, va rula începând din 18 februarie pe Diseny Channel de luni pana vineri de la ora 18. Noi am văzut aseară primul episod, mie mi-a amintit de copilărie și fetelor le-au plăcut băieții din film, deși Sonia mea a trecut la altă etapă, nu se mai uită după băieți frumoși, se uită acum după mașini marfă. 🙁 Revenind, serialul prezintă povestea unei adolescente talentate, care după câțiva ani trăiți în Europa se întoarce în orașul natal, Buenos Aires. Își face prieteni noi, descoperă iubirea și pasiunea pentru muzică. dar nu duce lipsa nici de provocari și dileme, la fel ca orice adolescent. Nu vă mai spun că fetele mele și-au făcut poze cu Miruna Oprea (da, nici eu nu știam cine e până nu mi-au spus ele), și de cand au aflat ora la care va fi difuzat serialul își fac probleme ca nu vor putea să-l urmărească decât în reluare. 🙁
  • Azi e ziua cumnatului meu căruia i-am făcut o prăjitură cu ocazia asta și mă gândesc până diseară la o modalitate de a i-o da. Să vedem, poate nu se mănâncă până ne întâlnim. Îi spun și aici: La mulți ani, Gabi, să fii sănătos și toate dorițele să ți se împlinească!
  • Mda, maine e evenimentul secret și în afară de asta e Valentine’s day, ceea ce va face totul mult mai frumos, dar să nu anticipăm. Sper doar să nu mai trebuiască să-mi învoiesc fetele de la școală.
  • Vineri…ei bine, vineri nu va mai fi nimic special, dar după o săptămână despre care v-am povestit doar puțin și în care serviciu e serviciu, zic că merităm o vinere liniștită.

Continue reading O săptămână plină

Micul dejun

Azi m-am trezit cu multă energie. Mi-am făcut un coc în vârful capului și-am pus de cafea. Apoi mi-am pregătit micul dejun, fără să-mi fac prea multe griji pentru ce va urma. Sunt gata să sosească vreo trei zile grele de tot, se apropie livrarea unei comenzi mari (mai țineți minte acum vreo luna și jumătate vă spuneam că am semnat un contract mare, ei bine acum se livrează). Sunt zilele alea în care găsești defecte, repari, calci, împachetezi, ambalezi, etichetezi, hai că v-am năucit.

Cel puțin știu sigur că micul dejun l-am luat. În rest, noi să fim sănătoși!
Continue reading Micul dejun