E bine sa stim ca exista

Nu m-am gândit niciodată până acum să-mi fac ceva tratamente invazive la față pentru a-mi ascunde cearcănele (da, m-am obișnuit cu ele, mai e puțin și se obișnuiesc și privitorii) sau ridurile care încet dar sigur ies la suprafață. Sincer vă spun că nu am de gând să fac asta în următorii zece ani, exceptând cazul în care vine la mine un producator de la Hollywood și-mi spune că  Wentwood Miller a cerut în mod expres să-i fiu parteneră într-un film.

Cu toate astea, nu m-aș da în lături să folosesc un tratament mai puțin invaziv, cum ar fi o cremă de față, care să-mi ascundă chiar și pentru câteva ore cercurile negre de sub ochi (exagerez, da?! nu-s chiar negre, sunt mov 😀 ) sau ridurile de expresie si în același timp să-mi facă pielea mai catifelată.

Acum ceva vreme am primit de la Gerovital varianta pentru ochi și față a cremei Genovate, pe care le folosesc deja în mod constant. Îmi plac că-s ambalate în niște recipiente în care nu trebuie să bagi mâna, iar fața mea e foarte mulțumită cu ele, observ eu asta în fiecare dimineață și dacă n-ar mai fi cearcănele (am scris deja cuvântul ăsta de 4 ori în text până acum) nici nu m-aș gândi la ce să fac în continuare.

athena-7-minute-lift-Și cum  stăteam eu așa liniștită, aflu că vine în România Adonia Organics și lansează și la noi (vedetele de la Hollywood, viitoarele mele colege, o folosesc de mult) crema Athena 7 Minute lift, zic ei secretul tenului strălucitor și fără riduri în doar 7 minute. Acum, nu-i numai că zic ei, pentru că eu aseară am încercat-o pe pielea mea și nu mică mi-a fost mirarea când am văzut ce efect are asupra ridurilor dar mai ales, ați ghicit, asupra cearcănelor.

Pielea din jurul ochilor îmi era mult mai fermă și toată fața mi se ridicase, practic nu mai simțeam apăsarea zilei (dacă nu știți cum se simte o față obosită seara, nu-i pentru voi articolul ăsta). Mi-ar fi plăcut să pot aplica apoi un machiaj, să pot vedea și cum arată o divă, dar vedeți voi, nu m-am născut pentru asta și a trebuit să mă mulțumesc cu o față curată și neîncercănată ( hai că am bagat cearcănele și-n alt cuvânt).

Produsul are la bază 12 uleiuri organice, printre care iasomie, portocale și migdale dulci. Nu conține parabeni și nu provoacă alergii, fiind recomandat pentru toate tipurile de ten. Erau fete în sală care spuneau că o folosesc pe ten acneic și sunt foarte mulțumite de rezultat. Și mai are un avantaj crema asta, poate fi folosită atât înainte de machiaj, dar și după. Adică putem ușor ascunde din riduri într-o seară în care mergem la un eveniment direct de la serviciu. Crema se aplică cu o pensulă ce se umezește ușor înainte, iar cantitatea aplicată este foarte mică, o cutie ajungând pentru cca. 60 de aplicări.

Dacă punem prea multă cremă, vor rămâne în locurile cu surplus niște urme albe ce se pot îndepărta ușor tamponând cu un șervețel umezit zona respectivă.

În timpul aplicării cremei n-am remarcat nimic deosebit, dar pe măsură ce timpul trecea și ea acționa, am simțit fața cum mi se strânge ușor, exact ca atunci când îți pui o mască peeling. Senzația durează vreo trei minute, după care fața începe să se destindă și efectele după cele 7 minute sunt vizibile cu ochiul liber, ca să spun așa.

Hai să vă pun și-un filmuleț  (nu cu mine, încă nu joc în filme 😀 ) în care să puteți vedea cam cum stă treaba cu crema asta.

O puteți comanda aici pentru voi sau pentru mamele voastre. Da, e 580 lei, dar ori vrem să fim tinere, ori nu mai vrem. În plus, puteți plăti jumătate/jumătate cu soțul, pentru că are și pe el același efect. 🙂

(Visited 100 times, 1 visits today)
Madutza77

Ai uitat sa ne spui toate ingredientele, gramajul si termenul de valabilitate.
Eu prepar o crema anticearcan cu ceai verde ,albastrele, musetel, ulei de migdale dulci, ulei din samburi de caise, jojoba, unt de shea, vit.A si E, ceara de albine. si daca-mi dai adresa postala iti pot trimite si tie…. :))))
O zi faina!

nina

La ingrediente are 12 uleiuri organice + ceva conservanti. In rest nu stiu, ei zic ca nu contine nimic chimic. Termenul de valabilitate este 24 luni de la deschidere. Iar gramajul este de 15ml.
Faci tu singura crema aia? Pe bune?!

Vienela

Asa ceva mi-ar trebui si mie. Am ajuns sa imi fie frica sa ma uit in oglinda, din cauza cearcanelor care se tot accentueaza, in loc sa dispara. Stau prea mult cu ochii in calculator, dorm prea putin… Dar astept un Black Friday… 🙂

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.