Cuvântul rar al săptămânii

Nu-s nici arhaisme, pentru că nu-s așa de vechi, nu-s nici neologisme, pentru că nu-s așa de noi. Vorbesc despre cuvintele rare, pe care cei mai multi dintre noi nu le folosesc deloc în limbajul de zi cu zi, dar pe care dacă le vom scoate din anonimatul dicționarului, poate ne vom îmbogăți și noi cumva vocabularul.

Am căutat pentru azi cuvântul AUTOÎNSĂMÂNŢĂRILE. Normal, am început căutările de la a. L-am scris intenționat articulat, pentru că nu-i un cuvânt oarecare căruia foarte mulți oameni îi înțeleg semnificația, mai are și-o parte foarte, foarte interesantă. Ia sa vedem dacă vă dați seama ce mai are el special!

Ca să nu existe vorbe, voi da de fiecare dată și definiția din dex a cuvântului săptămânii ( ok, știu că titlul și exprimarea lasă să se înțeleagă că vor mai urma și alte cuvinte de genul ăsta, îmi place să cred că asta se va întâmpla, dar nu mai promit nimic, pentru că am urâtul obicei de a nu mă ține de cuvânt). Avem, asadar conform dex ’09:

Continue reading Cuvântul rar al săptămânii

Poezia, ce dor mi-a fost de ea…

Zilele trecute am sarbatorit ziua de naștere a celui ce a fost, după părerea mea, cel mai popular poet al nostru, George Cosbuc ( n. 20,09.1866 – d. 09,05,1918) . Când spun că am sărbătorit, mă refer la faptul că împreună cu câţiva prieteni, ne-am amintit (pe facebook) câteva din poeziile marelui poet: ”Noi vrem pamant”, ”El Zorab”, ”Moartea lui Fulger”, ”Dușmancele” (Bogata-şi pupă boii-n bot, Îmbătrânind cu boi cu tot), ”Iarna pe uliță” și altele, toate venite parcă din alte vremuri, dar mai actuale ca oricând.

Şi-am recitit ”Decebal către popor” cu-al său celebru vers ”C-o moarte tot suntem datori!”, și-am savurat până la ultima literă ”Pașa Hassan” cu a lui fugă de ghiaurul Mihai:  “Stăi, paşă! Să piară azi unul din noi.”
Dar paşa mai tare zoreşte;
Cu scările-n coapse fugaru-şi loveşte
Şi gâtul i-l bate cu pumnii-amândoi;
Cu ochii de sânge, cu barba vâlvoi
El zboară şoimeşte.

Dar dintre toate poeziile lui Coșbuc, cea mai aproape de sufletul meu e Mama, poezie pe care o știu de la 2 ani și8 luni (am o fotografie de la prima mea serbare de la gradiniță, serbare la care am recitat poezia asta):

Continue reading Poezia, ce dor mi-a fost de ea…

Noi de ce nu ne mutam?

Ne uitam ieri, eu şi copilul Sonia, la un film pe PRO TV, Prietenii copilăriei mele. Undeva la începutul filmului, mama eroului principal îi spune copilului ei (citez din memorie):

Fiule, trebuie să înţelegi că şi eu şi tatăl tău iubim locurile astea foarte mult. Aici s-au născut bunicii voştri, aici ne-am născut noi şi tot aici aţi venit şi voi pe lume. Ţinem mult la originile noastre, dar e important pentru noi să mergem într-un loc în care voi să puteţi primi o educaţie bună. Mai bună decât cea pe care v-o putem oferi noi aici.

Când am auzit asta, m-am uitat cu nostalgie spre fiica mea şi i-am spus: Continue reading Noi de ce nu ne mutam?

De ce nu scriu

Mi-a intrat în cap că-s o femeie de afaceri care nu mai are timp să scrie pe blog. Vezi Doamne timpul ei e mai prețios de atât, sunt destui tineri fără ocupație care pot umple spatial virtual de conținut. După care m-am trezit.

În primul rând eu nu-s femeie de afaceri dacă e să mă iau după ce fac toată ziua. O oră afaceri și restul muncă fizică, uneori de creație, e drept, dar majoritatea timpului e muncă fizică brută.

În al doilea rând tinerii aceia care și-ar găsi timp să scrie nu scriu pentru mine. Sau poate sunt câțiva care pot scrie și pentru mine, dar majoritatea nu. Or eu am nevoie de scris. De scris prostii sau lucruri importante, de scris cu patos sau o lălăială, nu contează. Când îmi vine să scriu, scriu. Numai că vara cheful de scris se diluează. Și-ți vine mai degrabă să cânți, să dansezi, să citești și abia apoi să scrii. Dar trece ea și vara.

Continue reading De ce nu scriu

Virgil de la Eon

Duduia mergea cu pași repezi și apăsați. Șoldurile i se legănau voluptos, dar ea sigur nu era conștientă de asta, deoarece de data asta avea treburi mai importante de făcut, decât să atragă cu puterea unduirii privirile pofticioase ale cine știe cui. De data asta ținta ei era una precisă, mergea la cununia unei prietene bune, prietenă ce avea să spună Da-ul etern la Primăria sector 3. Nu vorbim acum cât de etern a fost da-ul cu pricina, pentru că peste trei ani prietena era deja cu un alt soț undeva pe litoralul bulgăresc, deși dacă stau bine să mă gândesc, povestea ei nescrisă ar putea fi mai savuroasă decât ce vă povestesc eu acum.

Revenind la duduia noastră, care dacă nu v-ați făcut deja o idee, era răpitoare în acea zi, îmbrăcată în rochia ei verde iarbă. Ținta ei din ziua aceea, era prietenul cel mai bun al mirelui, care urma să vină de undeva din țară special pentru evenimentul ăsta și pe care ea avea de gând să-l dea gata. Îl văzuse mai demult într-o fotografie și îi plăcuse, mai rămânea să o placă și el pe ea și totul ar fi fost aranjat. Mergea afectat și cu gândurile departe, când din poșeta micuță a început să-i sune, c-o melodie la modă pe vreme aia, telefonul. L-a scos grăbită și a răspuns suav:

Alo!

Continue reading Virgil de la Eon

Profil de cititor

Când citești mult ți se întâmplă de cele mai multe ori unul dintre aceste două lucruri:

  •  îți place ce citești, ți se pare că tu n-ai fi niciodată în stare să scrii ceva atât de fain și rămâi cititor. Te identifici cu personajele, creezi pentru fiecare carte citită un cadru adecvat, nu te poți lipsi de cărți și simți că din fiecare extragi ce-i mai bun, că înveți multe și cititul e a doua ta natură. Citești tot ce-ți cade în mână. Se poate însă ca într-o zi să treci la faza a doua:
  • nu-ți prea mai place ce citești, simți că ai putea să scrii și tu cel puțin o carte bună și te apuci de scris. Ai deja o idee de la care se pot lega multe lucruri și din care crezi că poți scoate un roman pe cinste. Unul cu personaje bine conturate, documentat (doar n-ai citit degeaba), aproape împărțit pe capitole. Un roman care s-ar citi pe nerăsuflate. Scrii prima sută de pagini, după care mai citești o carte excelentă, înțelegi că n-ai să te poți ridica la nivelul ăla și redevii cititor. Uiți de cartea ta și te întorci la prima variantă.

Gurile rele ar spune că se mai poate și așa: îți place ce citești și ai impresia că ai putea să scrii și tu la fel de minunat dacă ai avea timp, dar asta n-o luăm în calcul,  pentru că mie nu mi s-a întâmplat și nu știu ce să vă zic despre ea. 😀

O zi din viața unui extraterestru- seara

După ce și-a petrecut dimineața citind, Fant și-a continuat lectura și după -amiază, a terminat Triumful prostiei pe care l-a găsit extrem de interesant, îl memorase deja, dar se simțea în continuare ca un tocilar din clasa lui Greg, puștiul din Jurnal unui puști. Știa tot, dar nu înțelegea nimic și nu-și dădea seama de ce, pentru că el era un tip deștept sau cel puțin așa era până ieri. Azi se întâmpla ceva ciudat, începea să-și piardă din abilități.

Fant face un semn spre monitor și Jena apare ravisantă pe ecran, spunându-i plină de gingășie că în seara asta va începe călătoria lor pe Pământ.

Nu vreți să știți cum se îngrămădeau întrebările băiatului în capul său, e el suficient de pregătit? Cum adică a lor? Cum adică în seara asta? Cum…

Continue reading O zi din viața unui extraterestru- seara

În loc de recomandările săptămânii

Am vrut ca azi să uit de blog (așa cum am făcut și ieri, deși el ar fi meritat o aniversare, a împlinit 3 ani de .ro și trebuia să-i fac măcar un tort 🙁  ), numai că azi n-am mai putut. Face atât de mult parte din mine, încât am lăsat la o parte partida de căcat călcat rufe care mă așteaptă (am două coșuri pline, trebuie să fac ceva cu ele urgent) și plimbarea cu bicicleta proaspăt coborâtă din pod, pentru a scrie câteva cuvinte aici.

Am o bună dispoziție de zile mari, e probabil de la primăvara-vara de afară, dar nu numai. Mă bucur că am terminat cu bine aglomerația de comenzi (mai sunt, dar pe astea le putem face în ritmul nostru obișnuit, nu pompieristic cum am făcut în ultimele două săptămâni, când am făcut din noapte zi și din odihnă câmp de bătălie). Mă bucur că am timp să desenez, să scriu (eu tot mai scriu la cartea asta, sper ca într-o zi s-o pot publica), să mă plimb cu bicicleta, să joc remi cu prietenii, să plantez flori și să mă bucur de soare.

Zilele sunt parcă din ce în ce mai frumoase, vacanța se apropie cu pași mai repezi decât credeam (asta nu-i tocmai bine, că mai sunt ceva bănuți de strâns), ne-am făcut planuri mai amănunțite referitoare la Turul Europei cu cortul și suntem foarte mulțumiți de ce a ieșit pe hârtie, sperăm numai ca socoteala de acasă să fie măcar pe aproape cu ceea ce se va întâmpla în târg.

Continue reading În loc de recomandările săptămânii

O urare și-o reclamă excelentă

În primul rând, pentru că azi sărbătorim Sfânta Maria, și pe soțul meu îl cheamă și Marin (nu-i spuneți că v-am zis), aș vrea să-i transmit tot binele din lume, iubire, sănătate și tot ce-și mai dorește. Urarea e valabilă și pentru cei/cele care trec pe aici și azi îsi sărbătoresc azi ziua onomastică. Cadoul meu pentru soț va fi un platou cu niște baclavale preparate cu mult drag. 🙂

În al doilea rând, aș vrea să vă arăt, asta dacă n-ați văzut-o deja, o reclamă foarte faină la bere. Mi se pare super-tare ideea de a pune față în față doua feluri de oameni cu gusturi diferite și-ai lăsa pe fiecare să-și susțină cauza. Eu recunosc că beau Fresh, dar daca-ar fi să aleg dintre cei doi, l-aș alege pe Micutzu fără să stau pe gânduri. Tu de care ești?

Continue reading O urare și-o reclamă excelentă