Nu-s nici arhaisme, pentru că nu-s așa de vechi, nu-s nici neologisme, pentru că nu-s așa de noi. Vorbesc despre cuvintele rare, pe care cei mai multi dintre noi nu le folosesc deloc în limbajul de zi cu zi, dar pe care dacă le vom scoate din anonimatul dicționarului, poate ne vom îmbogăți și noi cumva vocabularul.
Am căutat pentru azi cuvântul AUTOÎNSĂMÂNŢĂRILE. Normal, am început căutările de la a. L-am scris intenționat articulat, pentru că nu-i un cuvânt oarecare căruia foarte mulți oameni îi înțeleg semnificația, mai are și-o parte foarte, foarte interesantă. Ia sa vedem dacă vă dați seama ce mai are el special!
Ca să nu existe vorbe, voi da de fiecare dată și definiția din dex a cuvântului săptămânii ( ok, știu că titlul și exprimarea lasă să se înțeleagă că vor mai urma și alte cuvinte de genul ăsta, îmi place să cred că asta se va întâmpla, dar nu mai promit nimic, pentru că am urâtul obicei de a nu mă ține de cuvânt). Avem, asadar conform dex ’09:
AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE s. f. (Bot.) Însămânțare naturală a plantelor, mai ales din flora spontană, prin scuturarea semințelor.
Acum aș vrea să scriu și două fraze cu ”autoînsămânțare”, pe modelul temelor la limba română din clasa a II-a, una în care cuvântul să fie folosit în sens propriu și una la figurat.
Propriu – Trecuse ploaia, plecaseră și negustorii, undeva în pădure vântul ajutase autoînsămânțarea, iar animalele așteptau de-acum iarna.
( Doamne, ciudat a fost să scriu asta! Vă spuneam că ne întoarcem la a doua. )
Figurat – Mă gândesc la ceva, dar mi-e rușine să scriu, așa că vă provoc pe voi să scrieți. Propozitii, nu altceva.
Later Edit: Mi-a plăcut mult entuziasmul vostru de a vă prinde în joc. Mă gândesc să scriu totuși aici ce mi s-a părut mie indeit la cuvântul AUTOÎNSĂMÂNȚĂRILE, și anume faptul că toate cele opt vocale ale limbii române sunt prezente în acest cuvânt: A, Ă, Â, E, I, Î, O, U. 🙂