Pentru cei care se aşteptau să scriu ceva deştept în dimineaţa asta (nu că aş mai fi scris ceva deştept vreodată, dar am câţiva cititori răbdători care au încredere în mine şi-mi spun că mai devreme sau mai târziu tot vor citi un articol bun aici), vă rog să mergeţi să citiţi altceva, eu azi (şi un general lunea) nu pot să gândesc. Urăsc lunea şi ea mă urăşte pe mine. Pretty fair.
Totul începe cu o rază de soare care-mi intră dimineaţa pe fereastră şi o face altfel decât în celelalte zile. Adică, lunea raza intră piezis şi se opreşte supărător pe ploapele mele. Deschid ochii orbită şi văd că-i 7.30. Luni.
Închid ochii din nou şi încerc să nu mă gândesc la nimic. Îmi iese. Nici nu-i greu la cât de goală mi-e mintea. 😀
Acest titlu a fost scris pentru a atrage atenţia publicaţiilor CanCan şi Libertatea că am potenţial în a scrie titluri de primă pagină, care de fapt ascund o ştire ce nu interesează pe nimeni. 😀
Acum, dacă fetele sunt acasă, şi-au reluat, cu mare bucurie, joaca cu prietenii de pe stradă. Mă refer la ăştia mai de vârsta lor +/- 2 ani, care sunt exact 13 copii. Nu, nu i-am numărat, dar fac ei petreceri pe stradă, aduc fiecare câte 1 leu şi strâng întotdeauna 13 lei, q.e.d. Petrecerile astea sunt ceva normal, strâng banii ăştia, cumpără două sticle de suc şi nişte grisine, apoi se adună la unul din copii în poartă şi stau la palavre. Paharele de plastic le şparlesc din bucătăriile lor, pe rând. Mai trec câteva zile, mai dispar 13 pahare, şi tot aşa.
Atat dureaza in medie sa citesti un post (eventual si comentariile) de pe blog. Orice blog.
Cine mă cunoaşte şi s-a plimbat cu mine cu maşina, fie şi numai câteva sute de metri, ştie că am în portbagaj un mini-stingător din ăla de maşina. Nu, n-am deschis portbagajul de fiecare dată să-l arăt. Se aude. Puternic. Da, stingatorul.
Legenda spune că soacra trebuie să fie rea. Trebuie să-i faca nurorii viaţa un calvar pentru că i-a luat băiatul şi a facut din el bărbat. Probabil că majoritatea soacrelor sunt încă aşa, nu ştiu, asta ar trebui să-mi spuneţi voi.