Ritualul

Așadar și prin urmare, tu cum te ferești de Soare? (n-am găsit altă rimă)

M-am trezit poiată, așa că voi fi nevoită să scriu despre ritualul de îngrijire zilnic în versuri. O încercare de versuri, nu vă gândiți la poezie adevărată.  Este o tentativă de răspuns la leapșa primită de la Daniel, în care îs chemată să descriu cum lupt eu zilnic, cu microbii și mediul neprielnic, pentru a-mi păstra tinerețea, frumusețea și sănatatea, nu neapărat în ordinea aceasta.  Ia să vedem:

Nici nu mă trezesc prea bine

C-o idee-n cap îmi vine,

Ce-ar fi draga să mai dorm

Să mai trag un pui de somn?

Prea devreme pentru duș

Mă cobor totuși la baie,

Îmi spăl dinții, chiar și fața,

Dar cu grijă, să nu sperii dimineața.

Mă întorc rapid în pat

Ca și cum nici n-am plecat

Și-mi continui somnul meu

Până cand dă Dumnezeu. 😀

Vine apoi momentu-n care,

Ziua începe c-o viteză amețitoare.

Fug la duș că nu e grav,

Și mă săpunesc cu Dove

Din acela gel cu cremă

Ca să-ți fie pielea fermă.

Treci la îmbrăcat domniță

C- o rochiță  fără fiță.

Să te-acopere de soare.

În picioare-ți pui sandale.

Merg acum din nou la baie,

Periat și prins o claie

De păr blond spre arămiu

Da, acum, nu mai târziu.

Pun și un machiaj discret

Că-i cochet.

N-am să uit nici de parfum,

Că e necesar la drum

Când cu alții te-ntâlnești

Nu duhnești.

Ziua trece, eu sunt bine.

Dar când înserarea vine,

O iau iar de la-nceput

Să nu pierd tot ce-am avut.

Demachiem tot ce se poate

Și o facem ca la carte,

Cu cremă , tonic, de toate.

Iară dușul e urmat

De o cremuire-n pat.

Acum noaptea poa’ să vină

Eu îs precum o felină.

Minetea-mi intră într-o ceață…

Ne vedem de dimineață.

Leapșa merge mai departe,

Vreau să aflu ritualul

Celor mai frumoase fete

Beti, Ada, Zoitzica, Tanti Jeni și Mămica.

Sursa foto

(Visited 96 times, 1 visits today)
Ritualul - Ziarul toateBlogurile.ro

[…] Ritualul Sun Jul 25, 2010 11:45 am Așadar și prin urmare, tu cum te ferești de Soare? (n-am găsit altă rimă) M-am trezit poiată, așa că voi fi nevoită să scriu despre ritualul de îngrijire zilnic în versuri. O încercare de versuri, nu vă gândiți la poezie adevărată.  Este o tentativă de răspuns la leapșa primită de la Daniel, în care îs chemată să […] […]

Mihaela

Draga Nina,
Marturisesc ca mie mi-a luat mai mult timp sa iti citesc poezioara decat dureaza “ritualul” meu de frumusete :).
Pentru maxima celeritate, iata-l: dimineata – dus cu un gel de dus care sa miroasa frumos si sa lase pielea moale(momentan, Yves Rocher), spalat pe dinti,deo,parfum pentru imbunatatit starea de spirit, crema contur pentru ochi, putin fard (daca nu e prea cald afara); seara – demachiat, dus din nou, spalat pe dinti, crema de fata, crema de corp parfumata(daca am timp, adica rar). Astea ar fi, intr-o zi obisnuita. Te pup si o zi buna in continuare.

nina

@Mihaela- pai da, si mie mi-a luat mai mult sa scriu versurile decat sa execut ritualul cap coada. 🙂
N-am incercat Yves Rocher, dar nu-i timpul trecut. 🙁

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.