Nu putea trece ziua fără jurnal, deși n-am avut zilele astea timp nici să beau o cafea. Suntem acum în drum spre casă, am fost în weekend la țară la părinți și bunici, chiar dacă cei din urmă nu mai sunt. Vă povestesc…
Luni – A fost a doua zi de Paște și ca orice om care are o zi liberă după multă vreme, am citit proiecte de HCL. Bine, am mai ciocnit un ou, am mai mâncat o felie de cozonac, a ajutat și ploaia, n-a fost rău.
Marți – Am avut de avizat peste 40 de proiecte în comisia de buget. Comisiile astea, teoretic, se țin pentru a lămuri chestii din proiecte, pentru a primi clarificări, pentru a stabili ce amendamente sunt necesare de făcut și tot așa. Practic, la Sectorul 3 nu răspunde nimeni la nimic în ședință. Unele direcții nu intră deloc și cei care intră, directorii de direcții, zic că ne vor răspunde în scris, ca și cum ei n-au citit proiectele acelea încă. N-am înțeles până acum de ce nu intra direct omul care răspunde de proiect, care l-a gândit, care îl poate susține. Nop, nu se întâmplă. Iar promisiunile de răspuns în scris nu se țin mereu.
Miercuri – Din nou ședință, de data asta la Comisia de asistență socială, unde am avut de avizat doar două proiecte. Tot azi am aflat că se plantează măslini în fața primăriei. Pe mine altceva m-a frapat. Cum se poate ca pe șantierele primăriei muncitorii să lucreze fără echipament și în mediul privat din țara noastră Inspecția muncii controlează și etichetele salopetelor de lucru. Ba merg și mai departe și ajung la noi (v-am mai spus că am o firmă de confecții la care producem preponderent echipamente de lucru) să ne atragă atenția că pe etichetă trebuie neapărat trecut CE, nu-i suficient să scriem Produs în România. Mda.
Joi – Ziua ședinței. Am început la 11 dimineața și am terminat la 20:00. N-a fost chiar degeaba totul. Vă spuneam săptămâna trecută câteva chestii grave care se găseau pe ordinea de zi, unele n-au trecut. Cum ar fi creditul sau majorarea de capital social la Algorithm Construcții. La 20:30 am primit un nou convocator de ședință pentru săptămâna viitoare, convocator cu 57 de proiecte, din care ultimele 7 sunt cele neaprobate azi. Au fost puse din nou pe OZ fix în aceeași formă. Poate, poate!
Vineri – pentru că știam că plec în weekend cu multă treabă, am încercat să trec azi prin cele 50 de proiecte noi de pe ordinea de zi a ședinței viitoare. Printre altele, am aflat că ne dorim în Parcul Teilor o fântână arteziană sincronizată pe muzică cu 9 jocuri de apă dispuse pe toată suprafața lacului. Și vrem să dăm pe ea 11 milioane de lei, practic o treime din costurile cu pasajul de la pasajul de la Autostrada Soarelui, pe care, apropo, am aflat ca primăria speră să-l dea în folosință pe 15 Mai 2023. Am scris și anul să nu credeți altceva.
Am mai aflat și că vrem să facem o pasarelă de 4 m, lungă de 3,6km cu trotuar și pistă de biciclete, de-a lungul Dâmboviței între Bulevardul Mărășești și Calea Vitan. Aici n-am înțeles dacă va costa 9 milioane sau 29 de milioane lei, dar sper să ne lămurim până la ședință, pentru că dacă totul e în regulă, mie îmi place ideea asta.
A, și revenind la fântânile arteziene, vom avea una și în IOR (dacă trece proiectul), doar că asta ne va costa 20 de milioane.
Sâmbătă – Azi am făcut așa: condus, cumpărături, condus, bucătărit, încondeiat ouă (vă povestesc), împachetat, curățat, spălat și când am vrut să mă pun pe scaun și să mă odihnesc am văzut că e deja trecut de miezul nopții, deci somn.
Duminică – în zona în care m-am născut și unde locuiesc acum părinții mei, există obiceiul ca în fiecare an, la o săptămână după sărbătorile Pascale, să se sărbătorească Paștele blajinilor. Tradiția spune că în Duminica Tomii (adică azi) se slăvesc sufletele celor care nu mai sunt. La Brăila asta înseamnă că oamenii merg la mormintele familiei și își amintesc de bătrânii lor. Merg acolo cu pachete cu merinde pe care le dăruiesc celor mai nevoiași care știu obiceiul și îmbrăcați și ei de duminică vin și la slujbă. E poate una din puținele ocazii din an, în care satul se animă și se întâlnesc la un loc mai multe generații. Am fost și noi azi la mormintele bunicilor noștri, am revăzut unchi, mătuși, veri, prieteni vechi, oameni. Pentru mine e o rupere totală de cotidian, mi se pare că pășesc într-o altă lume acolo, cu alt ritm și alte valori. Sunt obiceiuri care mă aruncă în trecut cu brutalitate și vor trebui să treacă ceva ceasuri să-mi reintru în ritm. Nu știu dacă asta e bine sau e rău.
Mai avem de parcurs 78 de săptămâni. Să fim bine!