Jurnal de consilier local -săptămâna 74

Am încheiat săptămâna cu multă energie, nu neapărat luată din întâmplările din jur, cât din excelenta vreme pe care am avut-o în ultimele zile. Scriu jurnalul ăsta din fața unui cais înflorit și sper că natura ne va servi lecții și de data asta, așa cum o face de fiecare dată. Doar timp și fapte pentru viață să avem. 

Pentru că joi am avut ședință de Consiliu Local, vă dați seama că am avut zile cu ședințe de comisii în care am dezbătut proiectele noi, așa că am să vă povestesc despre câteva. 

Aprobarea burselor (număr și cuantum) acordate elevilor din învățământul preuniversitar din Sectorul 3 pentru semestrul II. 

Începând din semestrul II cuantumurile minime ale burselor acordate sunt cele stabilite în HG 1094/2021 și anume: 

a) 500 lei, pentru bursa de performanță; (premii, medalii olimpiade naționale și internaționale)

b) 200 lei, pentru bursa de merit (media 9,50-9,99 sau premii la olimpiade județene)

c) 150 lei, pentru bursa de studiu (media mai mare de 7,50 și venit pe membru de familie mai mic sau egal cu salariul minim net).

d) 200 lei, pentru bursa de ajutor social. (Copiilor care nu au corigențe sau mai mult de 10 absențe nemotivate și venitul pe membru de familie este mai mic de 50% din salariul minim net.  

Avem în sector 12.813 de elevi care beneficiază de unul dintre aceste tipuri de burse, din totalul de circa 35.200 copii înscriși în învățământul preuniversitar din sector. Practic 

Numărul estimat al elevilor din România care primesc bursă este de 537.477 elevii,  2,4% sunt în sectorul nostru.

Suma alocată pentru burse în Sectorul 3 este de cca. 2.563.000 lei/lună. Bursele nu se acordă decât pe perioada studiilor, vacanțele nu sunt calculate. Adică copiii beneficiază de aceste burse cea 8,5-9 luni/an. Excepție fac copiii care primesc burse sociale, aceștia primesc bursa și în vacanțe, în anumite condiții. 

Toți banii pentru aceste burse minime garantate sunt asigurați din bugetul de stat și vin în bugetele locale cu destinație specială. Autoritățile locale pot mări aceste burse, diferența ce trebuie acoperită din bugetul local. De data asta nu e cazul acum la noi, au fost aprobate sumele minime garantate de stat. 

În sector avem 42 de elevi cu media generală 10 care beneficiază de burse de 1000 lei/lună. Nici nu vreau să mă gândesc câtă muncă este în spatele acestor medii, așa că vreau să-i felicit din toată inima pe copii!

Sunt ceva schimbări față de bursele din primul semestru, care se acordau pe criterii diferite (au luat burse de merit și copiii cu medii de pana în 8,50) și în cuantumuri diferite, de ex. bursa de performanță era 400 lei, acum e 500. Atunci au fost 15608 burse acordate, acum sunt 12.813. 

 CREDIT 150.000.000 lei luat de primărie pentru pasajul de la Mihai Bravu. A scris Mihaela Văcaru aici despre credit, vă explic și eu cu vorbele mele: majoritatea din CL a zis că e ok să ne împrumutăm 150 de milioane? Noi toți, cei din Sectorul 3. Pregătiți banii de rate, vă anunț eu când vine scadența. Cum, dacă ne ajung banii ăștia? Nu, nu ne ajung. Nici nu știm deocamdată cât costa proiectul ăsta. Dacă vom ști vreodată, vom afla la sfârșit, că așa e practica aici aprobăm schimbări de indicatori până la recepția finală. De ce nu-l facem cu bani europeni? Păi europenilor trebuie sa le dăm socoteală, acolo trebuie să facem lucrurile corect, ori primarul nostru nu-i confortabil deloc cu asta. Dar deloc. El e învățat să facă lucrurile pe datorie, că vede el dacă o mai plătește.

Rectificare buget Sector 3. Mai țineți minte amendamentele noastre de la aprobarea bugetului pe care nu au vrut atunci colegii din CL să le aprobe? Au venit acum în rectificare, pentru că nu ne puteam descurca fără ele. Nu erau bani pentru PNRR, nu erau bani pentru școala după scoală, etc. Evident, Mihaela a încercat și de data asta să mute, prin amendament, banii de la publicitate pentru niște programe pentru copii și seniori. N-am reușit să facem asta, dar am aflat că primăria a semnat deja contract pentru anul acesta de 7,5 milioane de lei pe publicitate. Ca idee, cu banii ăștia puteam dubla bursele copiilor 3 luni. 😀

Aș mai putea să vă povestesc cum la Algorithm Construcții a fost numit președinte omul care era la conducerea Algorithm Residential anul trecut, când doi angajați de-ai lui au murit în timp ce munceau pe un șantier ilegal, dar asta începe deja să fie ceva normal, la S3 dacă faci o prostie ești premiat.

Închei aici jurnalul, vreau să profit de jumătatea asta de zi pentru a face o plimbare prin sector, cu bicicleta. Apropo de natura de care vorbeam la început, tot săptămâna asta în zona Postăvaru s-au tăiat peste 30 de arbori maturi. Au luat atitudine cetățenii, consilierii locali, a venit și Poliția Locală, degeaba, ce e tăiat rămâne tăiat. În cel mai fericit caz, cei care au făcut asta vor primi o amenda. La un moment dat trebuie să găsim o soluție pentru ca legile să fie respectate. dar dacă nici primarul nu le respectă, de la cine să învețe cetățenii?

Mai avem de parcurs 134  de săptămâni. Să fim bine!

 

(Visited 52 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.