Jurnal de consilier local-săptămâna 78

Azi e sărbătoare! Indiferent dacă ne place sau nu biserica, indiferent dacă apreciem sau nu preoții, cu toții azi sărbătorim Paștele dacă suntem ortodocși. Se încheie astfel Săptămâna Mare și chiar dacă e vremea pentru liniște și petrecut timp cu familia, o să scriu pe scurt cum a fost săptămâna asta, mai ales că ea a început la București cu discuții despre cum Negoiță și Băluță au pus pe ordinea de zi a ședinței de miercuri un protocol care le dă mână liberă pentru orice și se termină cu familia mea în jurul unei mese la o terasă cu vedere la munte undeva la 1600 km distanță.

Luni– vine o suplimentare pentru ordinea de zi a ședinței, ceva de domeniul fantasticului, respectiv, societatea primăriei Salubritate și Deszăpezire Sector 3 cedează pe o perioada de 99 de ani către Primăria Sector 3 un teren de 26 mii de mp, pentru ca aceasta din urmă, Primăria, zic, să poată construi acolo, pariez că, dacă nu știți deja proiectul, n-ați fi ghicit în veci, o nouă Stație de sortare a gunoiului menajer. Vă las puțin să reluați fraza și să fiți siguri că fix asta am spus: vom construi în Sectorul 3 o a doua stație de sortare și pe prima o vom păstra de backup.

Marți – Azi au fost pornite lucrările la pasajul care leagă strada Drumul între Tarlale cu Bd. Pallady și Autostrada A2, dacă urmăriți conferința de presă a primarului vă rog să reținem cu toții următoarea frază: pasajul va fi gata până la sfârșitul anului și va costa 40 de milioane de lei. Ne auzim în legătură cu asta pe 31 decembrie.

Continue reading Jurnal de consilier local-săptămâna 78

Jurnal de consilier local – săptămâna 77

În primul rând să le urăm sărbători frumoase celor care azi sărbătoresc fie Floriile, fie Paștele și să nu se întristeze din cauza vremii, bucuria vine din interior, iar sărbătorile astea sunt chiar despre asta, despre introspecție și reevaluat priorități personale. Și dacă tot am ajuns la asta, hai să vedem cum a fost săptămâna asta din punct de vedere al priorităților din consiliul local.

Luni: Am avut ședințe în două comisii, în pregătirea ședinței de miercuri. La comisia de asistență socială am avut de avizat proiectul  de hotărâre privind imobilului în care funcționa Creșa Trapezului. După ce la sfârșitul lui 2017 au început lucrările la creșa veche și apoi, din considerente de siguranță a clădirii, a fost nevoie ca ea sa fie demolată și reconstruit un imobil nou, acum, în 2022, 4 ani mai târziu, suntem în stadiul de recepție a clădirii și e nevoie ca ea să intre în administrarea DGASPC S3 pentru ca aceasta să poată demara procedurile necesare deschiderii efective a creșei.

Marți – Am avut ședința la Comisia pentru repartizarea locuințelor sociale, a fost vorba despre o extindere pentru o familie care locuiește deja într-o locuință socială (5,6mp) căreia i s-a aprobat acum încă o cameră (3,6mp). Nu vă imaginați câte acte trebuie să prezinte oamenii ăștia pentru a convinge autoritățile că au nevoie de locuințele astea și la sfârșit s-au ales cu 9,2 mp, adică un pic mai mult decât o cameră 3/3.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 77

Jurnal de consilier local – săptămâna 76

Aș fi vrut să fac jurnalul acesta doar din poze, dar mi-am amintit că luni a fost ședință de buget și marți ședință extraordinară de Consiliu Local.

După ce săptămâna trecută am aprobat depunerea cererilor de finanțare prin PNNR pentru instituții, acum a venit rândul blocurilor, la care din păcate s-a cam pierdut startul. Pentru PNRR blocuri A1. și A.2 s-au epuizat fondurile înainte ca Sectorul 3 să depună cereri de finanțare. Vom încerca să aplicăm în august dacă vor fi atunci sume rămase nealocate. Pe lângă liniile pe care nu mai putem depune acum proiectele, avem și sume prealocate, adică linii în care banii ne așteaptă până în mai, ce e drept, vorbim de mult mai puțini. Dacă pe A.1 aveam pregătite proiectele pentru 30 de blocuri și pe A2 pentru 26 de blocuri, dar nu mai sunt bani în prima alocare, pe A3 (unde banii – 7,3 milioane-  ne sunt deja alocați cu condiția să depunem proiecte eligibile până în mai) avem 13 blocuri.

Jurnal de consilier local – săptămâna 75

A fost o săptămână plină, nu că altele ar fi mai goale, dar uneori simt că s-au întâmplat mai multe și mi se pare că nu e timp să le acordăm tuturor atenția pe care poate ar merita-o. 

Luni: Am fost în recunoaștere. Am mers de-a lungul căii ferate de pe Șos. Industriilor. Am măsurat traseul (cu ciclometru, nu vă imaginați că m-am dus cu ruleta), am identificat locurile care au nevoie de igienizare și am delimitat virtual zonele pentru o parcurgere ușoară în echipe într-o viitoare acțiune în teren alături de colegi și cetățeni. Va fi un bun prilej de a saluta primăvara, a elibera o zonă cu potențial de spațiu verde și a sta de vorbă cu oamenii din cartier. Salvați în agendă 10 si 16 aprilie, sper să comunicăm repede data exactă. Vă spun, pe traseu natura parcă striga după ajutor:

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 75