Jurnal de consilier local – săptămâna 71

Dacă weekendul trecut am asistat șocați la ce se întâmpla la granița noastră și mai ales în țara vecină, săptămâna asta am fost copleșiți. Efectiv, odată cu trecerea zilelor am înțeles că războiul nu se va termina ușor, chiar dacă erau semne clare că Ucraina rezistă și în Rusia lucrurile nu stau pe roze. Pe lângă asta, am avut o săptămână aproape epuizantă la serviciu și o ședință de Consiliu Local în mijlocul ei.

Luni – Colega mea Mihaela Văcaru ne-a propus un proiect de HCL pentru mărirea fondului de rezervă al bugetului primăriei, ținând cont de noua situație în care ne aflăm. Pe de o parte va trebui să ne ocupăm de refugiații ucrainieni care vor ajunge la noi în Sector (au ajuns deja) și pe de altă parte trebuie să ne gândim la modul în care cei mai vulnerabili cetățeni din sector vor fi afectați de efectele economice dezastruoase aproape, cu care ne vom confrunta. Ni s-a părut o idee foarte bună și proiectul a ajuns pe masa primarului. Care nu l-a pus pe ordinea de zi, bănuim că nu a fost de acord cu tăierea bugetului său de publicitate pentru  a putea avea bani de nevoile curente și urgente.

Marți – Anul acesta a nins de 1 Martie mai mult decât toată iarna în București. După ce în weekend, colegul nostru Lucian Judele a fost la Siret în vama să ajute câțiva refugiați și să vadă cu ochii lui care-i situația acolo, azi împreună cu alți câțiva colegi și au găsit timp să iasă pe stradă și să ofere mărțișoare doamnelor și domnișoarelor din sector. Vă las câteva poze cu ei că au fost singurele fotografii care mi-au ridicat moralul săptămâna asta.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 71