Săptămâna asta avem un altfel de jurnal:
Într-un colț o fată blondă cu buzele remodelate plânge în liniște, după ce o cartelă de telefon oferită de un operator din România a ajutat-o să afle știri despre cei rămași acasă. În spatele sălii câțiva copii se joacă și chicotesc într-un loc amenajat și proaspăt igienizat, de parcă abia au luat micul dejun, deși ceasul mare din sala de așteptare a Gării de Nord arată ora 1:36. O voluntară ,pe fața căreia se citeau toate cele 15 ore de când se afla acolo, aranjează, cu grijă și experiență de acum, pe o masă mare gustările pentru următorul grup de refugiați.
Cele 5 rânduri de scaune așezate special pe zone de intimitate de voluntari sunt acum aproape pline. Femei, copii și un singur bărbat. Nu-i știm povestea, nu judecăm. Pe primul rând, doi copii extraordinar de frumoși, o fată și-un băiat, stau triști și privesc în gol ținându-se de mână. Au circa 11 ani și mama lor încearcă să găsească o soluție pentru familia lor, în timp ce copiii se gândesc probabil la ce au lăsat în urmă și stau de câteva ore într-o poziție în care noaptea n-ar trebui să fie nevoit niciun de pe planetă să stea. O doamnă de la Crucea Roșie ne sugerează să le ducem două ouă Kinder, poate asta îi va scoate din starea în care se află. O altă doamnă ne spune că noaptea copiii n-ar trebui să mănânce ciocolată. Ignorăm ultimul sfat și le dăm copiilor câte un ou. Zâmbesc instantaneu și își fac de lucru cu oul. Mi-era teamă că sunt prea mari pentru jucăria din ou. Nu sunt.
O mamă cu un bebeluș de câteva săptămâni e, după părerea mea, cea mai optimistă persoană din cameră. Își strânge bebelușul la piept și privește cu niște ochi minunați către întreaga încăpere. Din privirea ei parcă pot citi mulțumirea momentului că este acum aici, că pentru ea și bebeluș a fost și mai rău pe drumul ăsta, că acum era într-un moment bun. Pătură, are nevoie de o pătură pentru patul de campanie lângă care s-a așezat. S-ar putea odihni acolo câteva ore dacă ar avea o pătură. Deschid stația și întreb de unde pot lua o pătură. O voce suavă îmi spune că au la sala 1. Noi suntem în sala 4. Alerg la 1 și primesc două pături. Sunt nopți bune în Gara de Nord. Mă întorc și ofer una din ele mamei optimiste. Îmi zâmbește, ia pătura și se uită spre copil. De aici se descurcă ea.